x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conflictul transnistrean - Razboi economic

Conflictul transnistrean - Razboi economic

de Vitalie Calugareanu    |    Camelia Muntean    |    07 Mar 2006   •   00:00
Conflictul transnistrean - Razboi economic

Criza moldo-transnistreana capata noi dimensiuni, dupa ce, saptamana trecuta, o noua runda de convorbiri s-a finalizat fara nici un rezultat. In prezent, s-a trecut la "artileria grea" - blocada economica.

Autoritatile transnistrene au interzis circulatia marfurilor din si spre Republica Moldova, in replica la decizia Ucrainei de a pune in practica acordul prin care Kievul si-a asumat angajamentul de a coopera la controlul vamal al marfurilor provenite din Transnistria. Departamentul pentru Afaceri Externe al Transnistriei afirma ca atitudinea Ucrainei contravine statutului ei de mediator in conflictul dintre Chisinau si Tiraspol. Aceeasi institutie a regiunii separatiste sustine ca o coordonare in do-meniul vamal dintre Chisinau si Kiev ar avea consecinte dezastruoase pentru regiunea nistreana.

AMENINTARI. Fortele separatiste de la Tiraspol au blocat in Transnistria trei trenuri cu marfuri moldovenesti, iar Ministerul rus de Externe a amenintat ca "noul regim vamal moldo-ucrainean va fi urmat de o escaladare a tensiunilor din regiunea transnistreana".

Declaratia sefului Serviciului Vamal de la Kiev, Alexandr Egorov, care anunta punerea imediata in aplicare a acordului moldo-ucrainean din 30 decembrie 2005 a fost o surpriza atat pentru Tiraspol, cat si pentru Chisinau. El a mentionat ca agentii economici din regiunea transnistreana trebuie sa-si legalizeze afacerile si sa solicite sa fie inregistrati de organele constitutionale ale Republicii Moldova. In replica, autoritatile separatiste de la Tiraspol au interzis, incepand de duminica, traficul de marfuri din si spre Republica Moldova, iar misiunea Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa a confirmat ieri ca unele trenuri cu marfuri moldovenesti au fost blocate in stanga Nistrului de autoritatile separatiste.

MASURI TARDIVE. Pana la 3 martie, Ucraina nu pusese in practica acordul din decembrie, dar seful serviciilor vamale ucrainene, Oleksandr Ehorov, a declarat vineri ca tara sa a decis ca toate marfurile care tranziteaza frontiera pe sectorul aflat sub control transnistrean sa fie inregistrate de vamesii moldoveni.

La 30 decembrie 2005, premierul ucrainean si cel moldovean, Iuri Ehanurov, respectiv Vasile Tarlev, au semnat un acord prin care cele doua state, asistate de o misiune de observatori a UE, se angajau sa controleze marfurile produse in Transnistria. In cazul in care acestea nu purtau stampila vamala a Republicii Moldova, erau considerate de Chisinau marfuri de contrabanda.

Pentru prima data, s-a pus problema blocadei economice cu doi ani in urma, in momentul in care a izbucnit criza scolilor romanesti din Transnistria. La vremea respectiva, autoritatile transnistrene au interzis copiilor romani sa intre in scoli, invocand motivatii cat se poate de lipsite de logica. Criza a durat luni in sir, iar elevii si profesorii au fost supusi presiunilor. Tiraspolul a ramas atunci impasibil la demersurile facute de autoritatile moldovene si cele internationale. Unica solutie in momentul acela era o blocada economica.

PROTESTE
Reactia Moscovei nu a intarziat sa apara. Rusia apreciaza ca interesele sale au fost lezate de decizia de exportare a produselor transnistrene doar in baza timbrelor vamale moldovenesti si le-a cerut Moldovei si Ucrainei sa modifice noul regim vamal, se arata intr-un comunicat publicat luni de Ministerul rus de Externe, citat de presa rusa. "Chisinaul a mai proferat amenintari de acest gen la inceputul anului. Acceptul Ucrainei de a introduce noul regim vamal va fi urmat de o escaladare a tensiunilor din regiune. Desi Chisinaul si Kievul vor sa prezinte situatia drept o incercare de a instaura ordinea la granite, in realitate aceasta este o noua tentativa de exercitare a unor presiuni economice asupra Tiraspolului".
×
Subiecte în articol: externe