Atenţionare MAE: Cod portocaliu de lapoviţă şi ninsori abundente în Republica Moldova până luni

21 Apr 2017

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţeni români care se află sau tranzitează teritoriul Republicii Moldova că, urmare a condiţiilor meteo excepţionale, autorităţile locale au instituit noaptea trecută Cod portocaliu de lapoviţă şi ninsori abundente pe întreg teritoriul acestei ţări, cu excepţia unor raioane din nordul ţării, codul fiind valabil până luni. 
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, pe toate drumurile publice din Republica Moldova se circulă cu dificultate în condiţii de iarnă, autorităţile acţionând permanent pentru deszăpezire. 
Potrivit autorităţilor locale, din cauza fenomenelor meteorologice înregistrate, au fost închise următoarele drumuri sau tronsoane de drum: 
* Sectorul Cantemir, R35 Comrat - Cantemir (s. Vişniovca);  G132 R35 - Baimaclia - Taraclia de Salcie - R32 (s. Baimaclia şi s. Taraclia de Salcie); 
* Sectorul Căuşeni R30 Aneni Noi - Căuşeni - Ştefan Vodă - km 33-35; G116 R30 Ştefan Vodă - Alava - Săiţi - G117; 
* Sectorul Basarabiasca R36 Basarabiasca Ceadîr Lungă; 
* Sectorul Chişinău M5 Frontieră cu Ucraina - Criva - Bălţi - Chişinău - Tiraspol - Frontieră cu Ucraina km 252-274; km 290-323; 
* Sectorul Dubăsari G68 R20 - Orhei - Susleni - Ustia - Criuleni; 
* Sectorul Nisporeni R25.1 M1 - R25; 
* Sectorul Străşeni G97 R1 Pănăşeşti - Căpriana - M1(căzut copaci); 
* Sectorul Cahul R34 Hînceşti - Leova Cahul - Giurgiuleşti (Goteşti - Chircani) au căzut stâlpi de electricitate km 68-70 s. Vâlcele; R32 M3 Vulcăneşti Cahul Taraclia în preajma s. Moscovei; 
* M3 Chişinău - Comrat - Giurgiuleşti - Frontieră cu România (s. Ciumai, s. Burlăceni); 
* M3 Chişinău - Comrat - Giurgiuleşti - Frontieră cu România (s. Vulcăneşti, s. Slobozia Mare). 

De asemenea, MAE precizează că traficul aerian pe Aeroportul Internaţional Chişinău este suspendat parţial, informaţii actualizate privind orarul zborurilor fiind furnizate pe site-ul oficial al aeroportului, www.airport.md, sau pe cel al companiei aeriene care efectuează zborul. MAE arată şi că Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din R. Moldova a transmis o avertizare prin care îndeamnă cetăţenii să nu părăsească locuinţele pe parcursul zilei de vineri, semnalând riscul ruperii arborilor. 
Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chişinău: +37322211813; +37322213037, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. 
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Chişinău: +37368336363
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://chişinău.mae.ro, http://www.dse.md/ şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă"

Sursa: www.agerpres.ro

Ultima oră
Alte titluri din: Externe
Aderarea Turciei ar vindeca 'problemele cronice' ale Uniunii Europene, susţine Erdogan Aderarea Turciei ar vindeca 'problemele cronice' ale Uniunii Europene, susţine Erdogan
Cel mai mare dovleac cultivat vreodată în America de Nord a fost expus la New York Cel mai mare dovleac cultivat vreodată în America de Nord a fost expus la New York
Mai multe titluri din: Externe
Antena3.ro Un jurnalist român a mers la familia lui Raed Arafat din Palestina. Detaliul incredibil descoperit în trecutul celebrului doctor
Libertatea.ro Si-a luat gândul de la maritis, dar a făcut un ANUNȚ BOMBĂ! UN COPIL
A1.ro Parlamentarii vor să reintroducă uniforma obligatorie în școli: ”Elevii trebuie să fie, cu toții, la fel!” Proiectul de lege va intra în dezbatere
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de marti, 24 octombrie 2017