x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi AUSTRALIAN OPEN. Simona Halep se opreste in sferturi

AUSTRALIAN OPEN. Simona Halep se opreste in sferturi

27 Ian 2015   •   04:13
AUSTRALIAN OPEN. Simona Halep se opreste in sferturi

Simona Halep s-a oprit din nou in faza sferturilor de finala la Australian Open fiind invinsa de rusoaica Ekaterina Makarova in doua seturi, 6-4, 6-0.

Fara primul serviciu, cu un numar impresionant de greseli nefortate, desi nici adversara sa n-a fost mai breaza la acest capitol, Simona Halep, nu a putut pretinde niciun moment ca s-ar fi aflat la carma partidei, fiind invinsa fara drept de apel. Daca extrapolam un pic se poate spune ca Simona sufera de un complex in fata rusoaicelor...

"M-am antrenat foarte bine in dimineata asta, dar poate ca am fost usor prea stresata inainte de meci. Am avut o zi proasta. Ekaterina merita felicitari, a jucat foarte bine, i-a intrat tot, astfel că merita sa castige. Nu pot spune că am jucat cel mai bun tenis al meu, dar asta e sportul.

N-a fost presiune. Poate am fost doar putin stresata. Nu stiu de ce. Stiam cum e sa joci intr-o faza superioara la acest turneu de anul trecut, nu e vorba de presiune. Pur si simplu, n-am simtit mingea, n-am simtit jocul. A fost o zi foarte proasta pentru mine. Am simtit de la inceput că jocul meu nu merge, am încercat sa schimb ce nu mergea, dar nu am reusit. In momentele importante, ea a jucat bine, a avut noroc cu mingile la limita, ale mele au mers in afara terenului. Sunt fericită pentru ce am reusit aici", a declarat Halep la finalul partidei.

Cititi si:
SCENĂ ŞOCANTĂ pe scenă, într-o zi de vineri, 13. Ce păţeşte un iluzionist în timpul unui număr de magie (VIDEO)

 SECRETUL lui Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial! Ce primeau soldaţii germani ca să lupte în continuu şi să rămână vigilenţi (VIDEO)

×