x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Gigi Becali a anuntat transferul noului portar pentru FCSB. Vezi cat a costat aceasta mutare

Gigi Becali a anuntat transferul noului portar pentru FCSB. Vezi cat a costat aceasta mutare

19 Feb 2018   •   14:57
Gigi Becali a anuntat transferul noului portar pentru FCSB. Vezi cat a costat aceasta mutare

Gigi Becali nu a stat mult pe gânduri şi a adus un înlocuitor pentru Andrei Vlad în poarta Stelei. E vorba de fostul dinamovist, Cristi Bălgrădean, scrie Fanatik.

Steaua a rezolvat problema dintre buturi a doua zi după gafele lui Andrei Vlad din derby-ul cu Dinamo. Patronul lui FCSB, Gigi Becali, a reuşit să îl transfere pe Cristi Bălgrădean şi va plăti 50.000 de euro celor de la Concordia Chiajna.

"Am dat 50.000 de euro pe el celor de la Chiajna. Vine din Italia, astăzi. L-am luat repede pentru ca ne-am dat seama că nu poate copilul ăsta, Vlad", a spus Gigi Becali pentru cei de la Digi Sport. 

Șomer de două luni în Liga 1, după ce conducerea Concordiei Chiajna l-a trimis la echipa secundă, Bălgrădean și-a permis o mini-vacanță în Italia. Distracția lui "Pufi" a fost întreruptă brusc astăzi, când a fost contactat de oficialii celor de la FCSB.

Bălgrădean a confirmat negocierile, dar a anunţat că nu a semnat nimic cu Steaua până în acest moment: "Am fost sunat de Becali! Eu sunt acum în vacanţă la Firenze. Vin în România şi discutăm. Nu am semnat cu Steaua."

Titularul postului de portar al echipei FCSB, Florin Niţă, a fost cedat de conducere la 1 februarie la Sparta Praga. De atunci în locul său a intrat Andrei Vlad, jucător în vârstă de 18 ani care a avut evoluţii nesigure, iar la derby-ul cu Dinamo de duminică seara a greşit la ambele goluri primite de formaţia roş-albastră.

Bălgrădean a evoluat în cariera sa de până acum la echipele Atletico Arad, Minerul Lupeni, FC Braşov, Minerul Salonta, UTA Arad, Dinamo Bucureşti, Unirea Urziceni, CS Universitatea Craiova şi Concordia Chiajna.

×
Subiecte în articol: Cristi Bălgrădean gigi becali