„Cea mai bună extremă dreapta” a fost transferată la CSM Bucureşti

19 Apr 2017

Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a perfectat transferul suedezei Nathalie Mari Hagman, a anunţat clubul, miercuri, pe site-ul său oficial.

Extrema dreapta în vârstă de 25 de ani, care evoluează în prezent pentru Nykoebing Falster, a semnat un contract valabil pe doi ani şi se va alătura echipei în vara acestui an.

''Sunt foarte bucuroasă că voi evolua pentru CSM Bucureşti! Este pasul următor în cariera mea, cu siguranţă este şi pasul potrivit. Am auzit foarte multe lucruri bune despre club şi despre oraşul Bucureşti. Ambiţia mea este să câştig fiecare meci. Am câştigat deja Cupa EHF şi îmi doresc să câştig şi Champions League. Voi lupta pentru asta, la fel ca toate celelalte jucătoare din echipă. Abia aştept primul meu meci în tricoul CSM Bucureşti ... va fi extraordinar!'', a declarat Nathalie Hagman.

Directorul general al clubului, Alin Petrache, a comentat noul transfer: ''Nathalie Hagman este cu siguranţă una dintre cele mai bune jucătoare din lume pe postul sau, iar venirea ei la CSM Bucureşti aduce plus de valoare unei echipe deja extrem de puternice.''



Hagman a câştigat Cupa EHF (2015) şi Cupa Cupelor (2016), fiind desemnată cea mai bună extremă dreapta şi cea mai bună jucătoare a campionatului danez în 2016. A fost aleasă, de asemenea, cea mai bună handbalistă suedeză a anului 2016, şi a făcut parte din echipa ideală a turneului olimpic de la Rio 2016.

Nathalie Hagman, cea mai tânără debutantă în echipa naţională a Suediei, la doar 17 ani, a cucerit argintul în 2010 la Campionatul European şi bronzul în 2014.

CSM Bucureşti le-a prelungit contractele la cinci jucătoare din lotul actual, daneza Line Jorgensen, franţuzoaicele Gnonsiane Niombla şi Camille Ayglon Saurina, suedeza Isabelle Gullden şi croata Jelena Grubisic. Totodată, CSM Bucureşti a semnat un contract (valabil din vară) cu Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015 şi 2016, aflată în prezent la Buducnost Podgorica, şi cu jucătoarele norvegiene Marit Malm Frafjord (pivot) şi Amanda Kurtovic (inter dreapta).

Campioana Europei se va despărţi, în schimb, de interul stânga suedez Linnea Torstensson şi extrema dreaptă spaniolă Carmen Martin, care vor juca din vară pentru formaţia franceză OGC Nice Côte d'Azur Handball. De asemenea, şi extrema dreapta daneză Simone Boehme, venită în această iarnă, a anunţat că nu va continua la CSMB.
www.agerpres.ro

Ultima oră
Alte titluri din: Fotbal intern
Dan Nistor: „Asta ne este valoarea. Nu meritam să mergem în play-off. Locul 8 ne aparţine" Dan Nistor: „Asta ne este valoarea. Nu meritam să mergem în play-off. Locul 8 ne aparţine"
FC Viitorul a câştigat la Iaşi, dar ambele echipe s-au calificat în play-off FC Viitorul a câştigat la Iaşi, dar ambele echipe s-au calificat în play-off
Mai multe titluri din: Fotbal intern
Antena3.ro Horoscopul runelor pentru săptămâna viitoare, prezentat de Mihai Voropchievici. Zodia care e pregătită să înceapă o viață nouă
Libertatea.ro Celebra actriță din Notting Hill a murit! Mesajul dureros al lui Hugh Grant
A1.ro Și-a înjunghiat soția și a murit, la scurt timp, într-un accident rutier: Un tir i-a spulberat mașina! Imagini șocante!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?