Burleanu, renegat de propriii băcăuani în lupta pentru şefia FRF

16 Apr 2018

Răzvan Burleanu și-a pierdut încrederea mai multor asociaţii judeţene din țară, însă poate cea mai dureroasă veste e că AJF Bacău, organizație în care era considerat mare favorit și cu care are legături puternice, nu va fi alături de el. Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal a făcut primii paşi în fotbal la FCM Bacău şi era sigur de susţinerea băcăuanilor săi.

Deși în urmă cu patru ani l-au susținut pe Răzvan, fiul fostei glorii locale Gheorghe Burleanu, cluburile din județul Bacău afiliate la Asociația Județeană de Fotbal au decis să voteze cu Ionuț Lupescu. „Respect. Despre acest cuvânt se vorbeşte în fotbalul mare, în fotbalul în care milioanele de euro curg precum apa de la robinet. Un cuvânt pe care-l regăsim şi în sloganul UEFA, forul care guvernează fotbalul de pe “Bătrânul Continent”. Şi chiar şi pe tricourile fotbaliştilor ale căror echipe evoluează în competiţiile organizate de autoritatea de la Nyon. Da, despre asta este vorba. Despre Respect, atât în fotbalul mare, dar mai ales în fotbalul amator. Pentru că celor “mici” nu li se dă importanţa cuvenită, deşi sunt baza piramidei, am convenit, după o întrebare pusă mai marilor Asociaţiei Regionale de Fotbal din Westfalia, partenerul nostru din ţara campioanei mondiale, ca măcar o dată la patru ani să-i consultăm şi pe aceştia în privinţa alegerilor pentru funcţia de preşedinte

al FRF. Aşadar, prin grija secretarului general al AJF Bacău, din cei 43 de membri afiliaţi, au răspuns, în scris, solicitării noastre, un număr de 37 de cluburi şi asociaţii sportive”, arată preşedintele AJF Bacău, Cristia Sava, potrivit gsp.ro.

“Dintre acestea, 32 şi-au exprimat opţiunea pentru Ionuţ Lupescu, 3 pentru Răzvan Burleanu, un vot a primit Marcel Puşcaş, iar un singur club s-a abţinut. În atari condiţii, în şedinţa Comitetului Executiv al AJF Bacău, din data de 13 Aprilie, cu unanimitate de voturi s-a hotărât ca mandatul forului băcăun pentru AG din 18 Aprilie, în privinţa Preşedintelui, să fie Ionuţ Lupescu”, se arată în finalul anunţului AJF Bacău.

La alegerile de pe 18 aprilie vor vota 257 de membri afiliaţi FRF. Au drept de vot cluburile care își desfășoară activitatea sub egida forului: fotbal (fete și băieți), futsal, fotbal pe plajă etc.

Răzvan Burleanu nu mai este sigur de reuşita sa în alegerile pentru şefia fotbalului românesc, de pe 18 aprilie

Ultima oră
Alte titluri din: Fotbal intern
Cupa României. CS Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FC Botoşani. Băluţă a reuşit un hattrick Cupa României. CS Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FC Botoşani. Băluţă a reuşit un hattrick
Burleanu, reales şef FRF: I-am ciuruit Burleanu, reales şef FRF: I-am ciuruit
Mai multe titluri din: Fotbal intern
Antena3.ro „Sunt Ana Maria și în aprilie anul trecut, soțul meu a avut o aventură. Asta a trecut iar eu am decis să-l iert. Doar că într-o seară l-am prins...”
Libertatea.ro Bătaie generală la o nuntă mirele a jurat că va divorța. Totul a plecat de la soacră
A1.ro Mașinile vechi ar putea să fie interzise în București! De când ar putea să intre în vigoare această lege
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?