Federaţia Franceză de Tenis, criticată de WTA după ce nu i-a acordat Mariei Şarapova un wild-card la Roland Garros

17 Mai 2017

Preşedintele Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), Steve Simon, a criticat explicaţiile Federaţiei franceze (FFT) legate de refuzul de a acorda un wild-card Mariei Şarapova la Roland Garros. 

"Wild-card-urile sunt oferite la discreţia totală a turneelor. Susţin total jucătorii care primesc wild-card-uri şi le urez mult noroc. Vor fi două săptămâni interesante la Roland Garros'', a declarat Simon, citat de site-ul WTA. 

"Nu sunt de acord cu motivele invocate de FFT în decizia luată faţă de Maria Şarapova. Ea s-a supus sancţiunii impuse de TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv). Programul antidoping în tenis este un efort uniform susţinut de turneele de Grand Slam, WTA, ITF şi ATP. 

"Nu există motive pentru orice membru să penalizeze un jucător dincolo de sancţiunile luate pentru rezolvarea acestor probleme'', a precizat Simon. 

Şarapova (211 WTA în prezent), revenită luna trecută în circuitul profesionist, după o suspendare de 15 luni pentru uz de meldonium, va rata pentru al doilea an consecutiv Internaţionalele Franţei, unde a câştigat două titluri (2012 şi 2014, a doua oară după o finală cu Simona Halep). 

''Nu o pot priva de titlurile obţinute anterior, dar nu îi pot acorda invitaţia cerută. Titlurile câştigate aici le-a obţinut în cadrul regulilor, fără a datora nimic nimănui. (...) Dacă există wild-card-uri pentru reveniri după accidentări, nu există pentru reveniri după o sancţiune pentru dopaj. De ea depinde să îşi recâştige titlurile'', a explicat preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), Bernard Giudicelli Ferrandini. 

Turneul de la Roland Garros se va desfăşura în perioada 28 mai - 11 iunie. 

Şarapova a atins semifinalele turneului de la Stuttgart, unde a beneficiat tot de un wild-card, la revenirea sa în circuit la sfârşitul lunii aprilie. Ulterior, rusoaica a avut wild-card-uri şi pentru turneele de la Madrid şi Roma. Însă ea nu beneficiază şi de un clasament corespunzător pentru a putea participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, inclusiv în calificări. 

Alegerea FFT ar putea influenţa şi participarea rusoaicei la Wimbledon (3-16 iulie), turneu pentru care a cerut, de asemenea, wild card. ''Rămânem cu un ochi asupra Internaţionalelor Franţei'', a spus preşedintele All England Club, Philip Brook, care urmează să se pronunţe la rândul său pe 20 iunie. 
AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: eXtrasport
Simona Halep, câştigătoarea premiului WTA de Favorită a Fanilor Simona Halep, câştigătoarea premiului WTA de Favorită a Fanilor
Cristian Chivu a obţinut licenţa de antrenor în Italia Cristian Chivu a obţinut licenţa de antrenor în Italia
Mai multe titluri din: eXtrasport
Antena3.ro Plângând, un bărbat a aruncat un obiect la gunoi, în aeroport, și apoi a plecat rapid. Doi tineri s-au apropiat de tomberon și au fost șocați. Ce se afla acolo - VIDEO
Libertatea.ro Klaus Iohannis a încălcat protocolul la înmormântarea Regelui. Ce gest a făcut
A1.ro Profeția ÎNFIORĂTOARE a lui Nostradamus: „Mai e puțin până când ÎNCEPE. Va dura 27 de ani!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?