×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VIDEO Povestea românului care a refuzat să se însoare cu fata lui Stalin

Autor: ADRIAN STOICA
10 Apr 2018

Şi-a făcut studiile la Moscova la începuturile anilor '50 la Universitatea Lomonosov, unde trăieşte o poveste de dragoste cu Svetlana, fata dictatorului Stalin. A fost prieten cu Mihail Gorbaciov şi un apropiat al lui Gheorghe Gheorgiu Dej. Deşi făcea parte din elita comunistă, s-a dovedit a nu fi un cadru de nădejde. Intră în conflict cu familia Ceauşescu, începe să scrie şi să răspândească manifeste împotriva regimului. Patru ani i-a petrecut mai mult în arestul de la Rahova, iar rapoartele Securităţii vorbeau despre el ca viitorul preşedinte al României. Vlăduţ Nisipeanu s-a născut într-o familie săracă din Oltenia şi a intrat de tânăr în mişcarea sindicală şi în Partidul Muncitoresc, dar a sfârşit luptând împotriva idealurilor sale din tinereţe. 

 

Rep: Să o luăm cu începutul. Cum aţi intrat în mişcarea sindicală şi cea comunistă?

V.N: Din cauza sărăciei, pe la 11-12 ani, mi-am dat seama că trebuie să ies din sat. Prima dată am plecat la Vâlcea, pe jos, într-o seară. Am dispărut pur şi simplu, nu le-am zis nici părinţilor. Acolo am făcut liceul industrial. După aceea am dat examen şi am ieşit învăţător. De abia după ce am ieşit învăţător m-am întors acasă. Nici părinţii nu m-au recunoscut când am intrat în curte şi le-am zis că sunt noul învăţător din sat. Am plecat un copilaş şi m-am întors domnu' învăţător. Învăţător, director de şcoală la 18 ani. Aşa a început cariera şi viaţa mea. Pe mine mă interesau istoria, filosofia, ziaristica. La Vâlcea mi-am făcut nişte relaţii la sindicat, la partid şi ca învăţător am intrat în sindicatul din învăţământ în 1949. Am făcut un ziar la Vâlcea, Drum Nou se chema. Am fost luat la Vâlcea la sindicate şi la Crucea Roşie.  De abia peste vreo doi ani m-am dus la facultate.

Cum aţi ajuns în atenţia Europei Libere?

La judeţ făceam şi muncă de teren. Odată am văzut o biserică care nu era terminată în Dragăşani. Nu erau bani să fie terminată şi eu am propus să se facă club acolo. Atât am zis şi am fost chemat de primul secretar la judeţ. M-au dat la Europa Liberă atunci. Ei ziceau că Nisipeanu de la Vâlcea vrea să dărâme biserica.

 

Ana Pauker, fioroasă, foarte dură

M-a chemat la Bucureşti Ana Pauker. Fioroasă, foarte dură. „Dumneata ai dat indicaţii să nu se mai facă biserică la Drăgăşani şi să se facă club?”, m-a întrebat. “Da de unde aţi scos-o dumneavoastră?”, am întrebat şi eu. „Nu te obrăznici, nu-mi pui tu mie întrebări. Europa Liberă te-a bârfit, te-a făcut ca pe dracu”, a zis ea. Atunci am zis şi eu: „Păi dacă mă lăudau nu era bine, că nu eram pe linia partidului”. I-a plăcut şi ei ce am zis şi m-a trimis acasă.

La Universitatea Lomonosov cum aţi ajuns?

A apărut în presă în perioada aia că se trimit tineri la Moscova, la studii. Între timp fusesem luat la comitetul central al partidului să-i ajut cu campania electorală din '52. Cei de aici doreau să mă mai ţină să lucrez la partid câţiva ani şi după să mă trimită la Moscova. Eu nu am stat şi în 1952 am plecat la Universitatea Lomonosov.  Aici am studiat istoria şi aşa am ajuns să fiu coleg cu fata lui Stalin, Svetlana. Nu de grupă, că era cu doi ani mai mare ca mine. Eu aveam 22 de ani şi ea 24. Acolo am fost coleg de etaj şi cu Mihail Gorbaciov, care ulterior a ajuns preşedintele URSS.

 

Cum v-aţi împrietenit cu Svetlana?

Păi ne duceam la dans, era veselie mare. Relaţia cu Svetlana a început bine. Era frumoasă, drăguţă. Ne-am împrietenit atât de tare încât...ce să mai, viaţă fericită. La început îmi plăcea o altă fată, era fata unui general sovietic. Într-o zi îl văd pe Mişa Gorbaciov cu ea, cu iubita mea. “Măi Mişa ia vino tu încoace”, i-am zis, dar răstit aşa, că eram supărat pe el. „ Am greşit ceva că te văd supărat?, m-a întrebat  el. „Păi bine mă, tu nu ştii că fata asta este iubita mea? N-am ştiut, n-am ştiu, dar repar imediat situaţia”, zice el şi strigă la ea de la vreo 20 de metri: „Să dispari din viaţa mea. L-ai păcălit pe Nisipeanu din România cu mine, mâine o să mă păcăleşti şi pe mine cu un neamţ”. Aşa am rămas prieten cu el.

 

„Stalin m-a vrut ginerele lui”

Într-o zi Svetlana îmi dă un dosar. „Fugi şi citeşte-l la tine acasă şi a doua zi să mi-l aduci”, îmi zice ea. M-a făcut curios. Titlul era groznic: „Acţiunile criminale ale medicilor evrei de la spitalul Kremlinului”. M-am speriat. Ce să fac cu dosarul? Să-l mănânc? Să-l arunc? Stalin şi cu Beria erau criticaţi de presa mondială că sunt atât de criminali că îşi omoară toţi adversarii politici. S-au gândit ei să facă un decret. Cadrele de nădejde ale partidului să-şi facă trimestrial analizele. Le făceau şi li se puneau diagnostice eronate şi  medicamentaţie greşită. Multe dintre numele care apăreau în dosar erau însemnate cu cruciuliţe. Era primul lot care urma să fie lichidat. Aşa au făcut că foarte mulţi din conducerea partidului au murit.

 

Şi i-aţi dus dosarul?

Da, la Kremlin. Eu nu am vrut  să mă duc că eram filat acolo.

 

Svetlana avea apartament în Kremlin?

O vilă avea în Kremlin. Un etaj avea ea, un etaj Stalin.

 

Să revenim la dosar....

Svetlana mi-a zis că nu o să mi se întâmple nimic. Mi-a zis să vin la intrarea A, pe unde intrau doar ea şi Stalin. Ea m-a aşteptat acolo şi m-a luat în braţe. Pupându-ne am intrat prin poarta aia. Când intrăm la ea, primul lucru a zis să-i dau dosarul. Nu au trecut 3-4 minute că mă trezesc că uşa se deschide şi intră Stalin. Era atât de fioros că dacă te apropiai de el intrai în panică.

 

Stalin ştia că eraţi iubitul Svetlanei?

Păi nu ajungeam eu la Kremlin dacă nu zicea el. Când a intrat în încăpere, eu m-am ridicat în picioare. Nu aveam pălărie pe cap sau şapcă ca să-l salut. M-am sculat în picioare şi în poziţie de drepţi am zis: „Să trăiţi tovarăşul Stalin”. „Salut tinere”, mi-a răspuns el, cu o voce şi o privire dură. S-a sucit, s-a învârtit, timp în care îşi răsucea mustaţă, după care mi-a zis: „Ştii că eşti simpatic!” „Simpatic  tovarăşul Stalin”, zic eu.  „Măi ştii ce? Bei o vodcă cu mine?”. „Beau tovarăşul Stalin”. A scos din raft o sticlă de vodcă şi a pus în două halbe ca de bere. Trebuia să o bei dintr-o suflare. Dacă nu, erai duşmanul lui şi Stalin pe duşmani îi elimina. Am băut-o dintr-o suflare, dar încet. Eu mă uitam în ochii lui şi el în ochii mei, după care am trântit amândoi halbele de masă puternic, bărbăteşte. După aceea Stalin a făcut semnul duhovnicesc cu mâna, crucea în dreptul meu. „Te binecuvântez. De mâine eşti soţul ficei mele şi peste o săptămână mergem la Bucureşti să te instalez preşedintele României”, a zis el.  M-a făcut praf. El vroia să aibă un om în România, să aibă o siguranţă. După care a plecat din cameră.

 

V-a surprins oferta?

Sigur. Svetlana a recunoscut că totul fusese regizat împreună cu Stalin ca să mă aducă la Kremlin şi să mă anunţe că îi voi fi ginere.

 

I-aţi reproşat acest lucru?

Cum să nu. Am întrebat-o de ce m-a băgat în gura  lui Stalin. Ea era însă nedumerită crezând că eu mă voi bucura că Stalin mă apreciază.  “Nu vezi că vrea să-i fii ginere? Ce vrei mai mult?” Eu i-am zis că sunt supărat pe ea şi pentru o săptămână plec în ţară să discut şi eu cu ai mei. Eu aveam alte planuri. Uşor, uşor ne-am distanţat unul de altul şi relaţia s-a răcit. Ea s-a măritat după aceea repede.

 

Când v-aţi întors în România?

În '58 am terminat facultatea şi m-am întors. Câteva luni nu am făcut nimic că nu mă băga nimeni în seamă. Nu făceam nimic.

 

Aţi fost un apropiat a lui Gheorghiu Dej...

Da. Am locuit şi în aceeaşi vilă. La ultima lui vizită la Moscova am fost împreună. Când a murit, câteva luni mai târziu, a murit ţinându-mă de mână.

Cu Nicolae şi Elena Ceauşescu cum v-aţi înţeles?

Nu ne-am înţeles. Ea a vrut să mă însoare. M-a chemat odată la ea la cabinet. „Ia loc tinere”, mi-a zis. Nu mi-a zis tovarăşu'. Mă străduiam să nu vadă că nu-mi convine ceva. “Eu şi tovarăşul - nu invers, am apreciat activitatea dumitale în toate ţările pe unde ai fost şi m-am gândit să te răsplătesc”- ea, nu el. În mintea mea mă gândeam că dacă asta vrea să mă răsplătească mă ia dracu, la cât de rea este. „Uită-te pe harta lumii. Să-ţi alegi o capitală unde să fii ambasador”. „Păi am fost 13 ani prin toată lumea”,  zic eu. „Sau uite lista Guvernului şi îţi alegi un post de ministru”, zice. „Păi sunt adjunct de ministru”, îi răspund. Încercam să nu fiu de acord cu ea, orice ar fi spus şi asta o deranja. După care a intrat direct: „Trebuie să te căsătoreşti că nu poţi să fii nici ministru, nici ambasador dacă nu ai nevastă”. I-am zis şi eu atunci  că nu am venit la ea de plăcere, ci la ordin şi, în niciun caz, să mă însoare cineva. M-a făcut obraznic. Eu eram lângă uşă şi înainte să ies i-am zis şi eu „obraznică eşti tu!”. După care am luat-o la fugă pe scări ca să nu mă aresteze sau să mă împuşte. Asta avea în minte şi vroiam să ies cât mai repede în stradă.

 

Şi v-a însurat?

Pâna la urmă da. Masă mare pregătită de gospodăria de partid în vila unde stăteam. Unde locuisem şi cu Dej. La nuntă mireasa a făcut o criză de epilepsie. A căzut  cu spume la gură. Era pusă să mă spioneze. Cinci a durat divorţul. Nici acum nu ştiu cum o chema.

 

Regimul vă luase deja la ochi?

În 1986 au venit doi colonei la mine la birou şi m-au invitat să le ţin şi lor la Securitate o prelegere. Eu eram ministru adjunct la Economie. Era cam târziu şi le-am spus că vin mâine, la care ei au zis nu, am venit acum să te luăm. M-am ridicat în picioare şi le-am zis: luaţi-mă. M-au dus la arestul din Rahova unde am stat până la Revoluţie. Dar îmi mai dădeau drumul din când în când să mă duc acasă.

 

De ce v-au arestat?

Eram împotriva a ceea ce se petrecea în România. Din 1983 am început să scriu şi să răspândesc manifeste. Le aruncam din tren. Uite ce scriam într-un manifest din 1983: „Români! Ţara se îndreaptă spre dezastru economic, social şi politic. Ceauşescu şi echipa lui de slugi au înrobit poporul. (…) Organizaţi-vă şi fiţi gata de luptă la chemarea Frontului Democratic Român. Jos trădătorii de ţară”. Frontul era un partid înfiinţat de mine. Şi Europa Liberă anunţa că Frontul pregăteşte răsturnarea lui Ceauşescu. Cum anunţau asta, cum mă arestau. Aşa m-a ajutat pe mine Europa Liberă.

 

Cât timp aţi fost arestat?

Am stat patru ani într-o celulă. La revoluţie am fost eliberat definitiv. Îmi spuneau mereu că astăzi este ultima zi din viaţa mea. Într-o zi m-au dus în faţa unui complet de judecată militar. Unul dintre membrii, un general, a dat cu ciocanul în masă şi a zis: „Pentru complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi înaltă trădare de patrie se condamnă la moarte Vlăduţ Nisipeanu”. De fapt nu a fost niciun proces. Nu a fost un dosar, nu au fost martori, nu au fost avocaţi, nu a fost nimic. Astea au fost cele mai grele momente ale vieţii. M-au dus înapoi în celulă şi peste trei-patru zile au venit să mă împuşte.

 

Trei ostaşi au tras. Am văzut flacăra la gura ţevii. M-am scuturat şi nu am căzut. M-am uitat la ei urât.

Şeful lor zice: “hai, gata acum poţi să pleci acasă”. Au tras cu gloanţe oarbe. Eu nu am vrut să plec. S-au mirat şi ei. „Cum mă nu vrei să pleci?, zice şeful lor. „Uite aşa, de al dracu. Nu vreau. Păi de ce să plec? Să mă împuşcaţi în stradă, să spuneţi că am evadat?”

 

A venit Revoluţia şi aţi ieşit de la Rahova. Ce aţi făcut după?

Am făcut parte din CPUN la început, am fost senator, am fost şi consilierul lui Alexandru Bârlădeanu care a fost preşedintele Senatului.

Cu Ion Iliescu în ce relaţii aţi fost?

Păi să vă dau un exemplu. Eu i-am zis  odată în tren că pregătesc răsturnarea lui Ceauşescu şi l-am întrebat şi pe el. „Nelule, tu ce ai de gând?”. “Nisipeanu, murim ca nişte câini, în şanţ ne aruncă ca duşmani ai poporului. Nu se poate, nu avem forţa asta”, a fost răspunsul lui Iliescu. La alegerile din 1992 eram pe listele de candidaţi ale partidului lui Iliescu. Astăzi am fost, iar peste noapte cineva m-a scos.

 

Despre cei care au preluat mişcarea sindicală ce părere aveţi?

Hossu, Mitrea, Ciorbea. Tot veneau pe la Parlament să-i pun miniştrii. Ei nu ştiau ce să facă cu sindicatele. Le-am propus la un moment dat să preia sindicatele Ministerul Muncii. Unul ministru plin şi ceilalţi doi adjuncţi. A doua zi pe la Senat veneau fiecare pe rând să mă întrebe cine o să fie ministru plin. Vedeţi ce oameni erau. Şi aştia au făcut jaf, au distrus patrimoniul sindicatelor.

Ultima oră
Alte titluri din: Interviuri
La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții
Copiii fac primii paşi din instinct Copiii fac primii paşi din instinct
Mai multe titluri din: Interviuri
Antena3.ro S-a măritat din dragoste acum 18 ani! Acum povestește ce se întâmplă în căsnicia ei: ”Viața noastră sexuală ar fi probabil descrisă ca fiind...”
Libertatea.ro Anunțul momentului despre Teo Trandafir. E fără precedent ce se întâmplă
A1.ro Imagini ULUITOARE! Cristian Pomohaci A FOST PRINS în fapt! Fostul preot nu s-a mai ferit de nimeni!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?