Licheaua pe limba ei piere

04 Dec 2017

Avocatul și scriitorul Marian Nazat a dezvăluit pe blogul său o întâmplare care îl are ca protagonist pe Gabriel Liiceanu, ce i-a fost povestită de către fostul şef al ASF, Dan Radu Ruşanu. Ulterior, cele scrise au fost confirmate de către fostul ministru al Finanţelor, Decebal Traian Remeş. „În urmă cu câteva luni, când își scria cartea Mai sunt judecători la Berlin, Dan Radu Rușanu îmi povestise o întâmplare cu moralistul Gabriel Liiceanu. I-am zis pe loc să o introducă în volumul de memorii, întru lămurirea opiniei publice cu privire la atletul corectitudinii politice dedulcit la cherosenul băsist și nu numai. Nu știu ce s-a întâmplat, sau știu, dar nu vreau să povestesc, istorioara n-a mai apărut în volumul publi­cat de Editura RAO. Cu acordul autorului, o dau eu în vileag acum, după ce intelectualii talibani au cerut norodului ce și cum să citească, în cea mai abjectă dezlănțuire huliganică a intelighenției de dreapta de după 1989. Un fel de mineriadă cu izmeneli culturale….”, scrie Marian Nazat.

Iată dezvăluirile zguduitoare din capitolul nepublicat de Dan Radu Ruşanu

Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat şi ministrul Justiţiei, și m-a rugat să port o discuție cu maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.

Nu am înțeles ce problemă putea să aibă omul de cultură, filozoful și scriitorul disident G.L., problemă în rezolvarea căreia să se fi putut implica președintele Băncii de Export-Import a României – funcție ce-o dețineam la acea dată –, dar m-am conformat solicitării prim-vicepreșe­dintelui PNL și mi-am dat întâlnire cu acesta.

Maestrul a venit cu un braț de cărți, dornic să-mi arate cu ce se ocupă Editura Humanitas, moștenitoarea defunctei Edituri Politice din perioada comunistă.

- Față de acum 10 ani, când Editura Poli­tică publica numai cuvântările tovarășului Ceaușescu și directivele PCR, acum Editura Humanitas are o plajă largă de publicații ale unor scriitori români, interziși în perioada comunistă – mi-a spus maestrul Liiceanu.

Mi-a explicat, de asemenea, că-i era foarte greu să supraviețuiască în acea competiție acerbă dintre edituri, Humanitas publicând numai opere ale unor scriitori valoroși: Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Lucian Blaga etc.

Veniturile din tipărirea și publicarea aces­tora nu erau comparabile nici pe departe cu cele obținute de alte edituri din publicarea titlu­rilor comerciale.

Dar problema pentru care venise la mine/bancă domnia-sa era alta: unul dintre acționarii societății, un cetățean francez, dorea să se retragă din societate și să-și vândă acțiunile pe care le deținea. Dl Liiceanu nu dorea ca aceste acțiuni să ajungă în posesia unui investitor care să urmărească doar obținerea de profit din soci­etatea Humanitas, fără să se gândească și la actul de cultură în sine. De aceea se hotărâse să le cumpere domnia-sa, dar nedispunând de suma necesară, dorea un credit bancar pe 3-4 ani de zile, cu care să poată achiziționa partici­pația francezului.

Deși Exim-Bank-ul nu acorda credite pentru asemenea achiziții, i-am spus domnului Liiceanu că voi încerca să conving consiliul de administrație să facem o excepție pentru domnia-sa și vom acorda creditul solicitat, cu o dobândă foarte mică, urmând ca garanția să fie asigurată cu active imobiliare: un apartament, un teren, sau o casă.

- Domnule Președinte, - mi s-a adresat acesta – în afară de condeiul din mână și coala de hârtie pe care scriu, eu nu am altă avere cu care să garantez. Doar buna-credință și reputația ireproșabilă de care mă bucur sunt singurele garanții pe care le pot oferi.

Am încercat să-i explic distinsului interlo­cutor că am toată disponibilitatea să îl ajut, dar nici o bancă nu poate să acorde un credit fără o garanție solidă, iar regulamentul intern al Exim Bank-ului și normele BNR sunt foarte stricte în această privință.

Maestrul Liiceanu a plecat foarte deza­măgit de refuzul meu, neputând să înțeleagă de ce o bancă nu poate să crediteze un act de cultură fără garanții materiale.

După circa trei săptămâni, m-a sunat din nou, solicitându-mi o întâlnire urgentă. Eram convins că a reușit să obțină garanțiile materiale solicitate pentru garantarea împru­mutului și dorește să începem formalitățile pentru procesul de creditare.

Însoțit de directoarea economică a Socie­tății Humanitas, mi-a prezentat însă o nouă problemă: în urma unui control efectuat de Garda Financiară, i se imputase Societății Humanitas o sumă uriașă pentru neachitarea obligațiilor la bugetul de stat, precum și pena­lizările de întârziere, aferente acestor sume.

Prin procesul-verbal de control, se stabi­lise și un termen de plată a acestora, în caz contrar, urmând să se treacă la executarea silită a societății și la blocarea conturilor.

Dl Liiceanu era convins că fusese un control tendențios, care ar fi urmărit închiderea Editurii Humanitas, ca represalii pentru faptul că domnia-sa susținuse deschiderea spațiului aerian al României pentru avioanele NATO care bombardau Belgradul.

Fără să mă duc cu gândul așa departe, am solicitat directoarei economice a editurii procesul-verbal de control al Gărzii Financiare. După ce l-am citit cu atenție, l-am întrebat pe domnul G.L. dacă sumele imputate prin procesul-verbal de control ca obligații restante la bugetul de stat au fost achitate.

- În ultima perioadă nu am avut disponibilități și nu am putut plăti – mi-a răspuns acesta.

- Și de cât timp nu ați plătit, o lună, două, șapte? – am întrebat eu.

- Ceva mai mult – mi-a răspuns directoarea economică.

- Un an, doi? – am insistat eu.

- Poate mai mult.

- Patru-cinci ani?

- Cam așa ceva – a răspuns direc­toarea.

Am recitit procesul-verbal întocmit de Garda Financiară: lucrurile erau clare, iar sumele, de necontestat. Am ridicat din umeri neputincios și am încercat să explic celor doi:

- Problema este la Ministerul Finan­țelor. Eu, ca președinte de bancă, nu am nici o competență în acest sens și nici nu pot să vă ajut. Sumele stabilite și imputate de control sunt bine documentate și de necontestat. Ați putea doar solicita eșalonarea lor.

- Dar, practic, nu putem să plătim aceste sume. Nu ar putea domnul ministru să ne scutească de plata lor, fiind vorba de un act de cultură? – a întrebat dl Liiceanu.

- Știu că în unele cazuri – a intervenit directoarea economică – s-au acordat, de către Ministerul Finanțelor, scutiri de pena­lități și eșalonarea datoriilor. Nu am putea să beneficiem și noi de aceste facilități, ca să nu fim executați silit?

- Din câte știu eu, nu se mai acordă asemenea facilități. Dar faceți o cerere în acest sens la Ministerul Finanțelor și poate vi se aprobă – i-am sfătuit.

- Sunteți prieten cu domnul ministru Remeș; nu puteți să-i prezentați cazul nostru și să-l rugați să ne scutească de plata majorărilor și să ne aprobe eșalonarea datoriilor măcar pe cinci ani? Este, totuși, vorba de un act de cultură – a insistat maestrul Liiceanu.

L-am sfătuit să facă o cerere în acest sens și să o depună la Ministerul Finanțelor, iar eu voi încerca să-i prezint domnului ministru situația deosebită a Editurii Humanitas.

Peste câteva zile, când m-am dus pe la minister, l-am abordat pe Remeș și i-am explicat situ­ația societății Humanitas.

- Știu „bătrâne” toată situ­ația. M-a sunat jumătate din PNL pentru asta. Dar am dat deja, mai demult, un ordin de ministru, prin care am interzis eșalonarea datoriilor și scutirea de penalități.

- Da, Traiane, dar e vorba de un act de cultură – i-am repetat eu ministrului argumentele domnului Liiceanu.

- Da, „bătrâne”, dar oamenii ăștia de cultură, disi­denții din vremea lui Ceau­șescu, sunt azi mai „pricopsiți” decât mine, care sunt ministrul Finanțelor. Când o veni Curtea de Conturi să mă întrebe de ce am aprobat aceste facilități unei societăți comerciale, nici tu, nici domnul Liiceanu nu o să dați cu subsemnatul. Dar dacă „partidul” insistă, o să i le acord... deși, personal, nu cred că este o treabă „oablă” – a răspuns morocănos Remeș.

*

* *

Într-adevar, peste un an de zile, controlul Curții de Conturi a considerat nelegale facilitățile de care a bene­ficiat societatea Humanitas, iar fostul ministru a trebuit să explice în scris oportunitatea acordării acestora și să dea cu „subsemnatul” la organele abilitate.

„Actul de cultură” a fost considerat de inspectorii Curții de Conturi drept o „simplă înlesnire fiscală acordată unei societăți comerciale aducătoare de profit”.

*

* *

În primăvara anului 2002, disensiunile dintre Valeriu Stoica și Dinu Patriciu ajun­seseră de notorietate, atacurile și acuzațiile reciproce făcând deliciul presei.

În acest context, conducerea PNL, în frunte cu președintele Valeriu Stoica și vicepreședinții partidului au fost invitați la Grupul de Dialog Social, pentru a se realiza o mediere între cele două părți.

Dar și aici, cei doi prota­goniști, Valeriu Stoica și Dinu Patriciu, aveau susținători care încercau cu diverse argumente, mai mult sau mai puțin perti­nente, să arate/să demonstreze că cealaltă parte este de vină.

În timpul acestor discuții/ dezbateri, Călin Popescu Tări­ceanu, Crin Antonescu și cu mine, susținători declarați ai lui Dinu Patriciu, i-am lăsat pe cei doi – Stoica și Patriciu – să răspundă diverselor repro­șuri aduse de membrii GDS prezenți, acuzații făcute în funcție de simpatia sau anti­patia fiecăruia.

La un moment dat, în cadrul dezbaterilor, a intervenit și domnul Gabriel Liiceanu, care, cu o voce gravă, s-a adresat lui Patriciu:

- Eu nu pot să înțeleg cum ați obținut dumneavoastră pentru Petromidia acordarea de facilități fiscale la plata unor obligații față de bugetul de stat, pe timp de 10 ani. Nu mi se pare nici legal și nici moral ca să lipsiți bugetul României de asemenea sume importante, care ar fi fost benefice tuturor contribuabililor. Nu cred că asemenea facilități s-au putut obține printr-o simplă cerere la Ministerul Finanțelor, fără a se evita anumite intervenții. Chiar dacă facilitățile acor­date sunt legale, cum susțineți dumneavoastră, nu cred că sunt și morale.

Am întors capul către maes­trul Liiceanu, încercând să-i întâlnesc privirea. N-am reușit și atunci, fără să țin cont de situație, am intervenit, întreru­pându-l:

- Dar dumneavoastră, excelență, când vi s-a aprobat eșalonarea pentru Humanitas în urmă cu doi ani, cum…?...

N-am apucat să-mi termin întrebarea, că o doamnă trecută de prima tinerețe, m-a admo­nestat:

- Sunt oripilată de modul în care un politician controversat se poate adresa maestrului Liiceanu, întrerupându-l fără pic de bun-simț. Aceste apucă­turi ale politicienilor probabil că sunt tolerate în Parlament, dar nu într-un mediu academic, între oameni de cultură.

Și câteva zeci de secunde doamna m-a tocat mărunt, apoi s-a dezlănțuit la adresa lui Dinu Patriciu. A urmat luarea la rost a lui Crin Antonescu și imediat a lui Călin Popescu Tăriceanu, după care s-a întors furtunos la Dinu Patriciu. Doamna perora și perora la adresa politicienilor controversați.

Deja fusese prea mult pentru mine. M-am ridicat și am părăsit sala, lăsând-o în urmă pe doamna indignată, care, acum, începuse să-i toace pe comuniștii lui Iliescu și Năstase.

Ajuns în stradă, am făcut stânga pe Calea Victoriei, mergând înspre Piața Pala­tului. M-am uitat puțin mirat la clădirea fostului Comitet Central. Parcă era puțin diferită față de cea din decembrie 1989. Nu înțelegeam ce se schimbase, dar exista totuși o schimbare. M-am uitat mai cu atenție și, într-un târziu, am realizat: în decembrie 1989, clădirea fostului Comitet Central al PCR nu avea zăbrele la geamu­rile de la parter. Îmi aminteam aceasta foarte bine, pentru că am intrat în sediul CC-ului pe geam. Ne trăgeam unii pe alții, ca să escaladăm fereastra și apoi năvăleam în holul de la parter, unde ne întâlneam cu cei care forțaseră ușa. Era în 22 decembrie 1989. Trecuseră aproape 13 ani de atunci. Mă uitam la gratiile groase de la ferestre. Oare când s-or fi pus? În anii '80, printre pietrele caldarâmului din faţa CC-ului creștea iarba. Nimeni nu avea voie să meargă pe acolo. Numai „tovarășul„ și „tovarășa” intrau pe ușa din față. Acum, parcarea asfaltată din fața clădirii era plină de mașini…

Am plecat mai departe pe Calea Victoriei și m-am oprit vis-a-vis de magazinul Muzica. În 22 Decembrie 1989, un cordon de milițieni încercase să oprească manifestanții care voiau să ajungă în faţa Pala­tului. Când au început să plece tancurile din faţa CC-ului, au fugit și milițienii...

Trecuseră doar 13 ani, dar ce multe se schimbaseră!... Ne schimbaserăm în primul rând noi, față de cei din Decembrie 1989. Atunci eram uniți; acum, dezbinați. Atunci, entuziaști; acum, dezamăgiți. Atunci strigam liberi: „jos Ceaușescu!” și „fără comuniști!”; acum, înce­puse să ne fie frică să și vorbim la telefon.

Ce câștigaserăm și ce pierdu­serăm față de Decembrie1989? Poate Dumnezeu știe!

Vis-a-vis de Biserica Kretzulescu, în vitrinele luminate puternic ale Librăriei Humanitas, am remarcat două cărți ale maestrului Liiceanu: "Apel către lichele" și "Declarație de iubire". Am mai citit o dată titlurile și mi-am surâs amar: ”lichele văd peste tot, dar iubire mai există oare?!...”

 

„Sunteți prieten cu domnul ministru Remeș; nu puteți să-i prezentați cazul nostru și să-l rugați să ne scutească de plata majorărilor și să ne aprobe eșalonarea datori­ilor măcar pe cinci ani? Este, totuși, vorba de un act de cultură”

„Mi s-a cerut să sprijin Editura Humanitas”

Decebal Traian Remeș, fost ministru de Finanțe, a confirmat informațiile, în direct la Antena 3. „Am fost sâcâit oficial, agresiv, de către Curtea de Conturi. Faptul e urmă­torul. S-a făcut asupra mea lobby, nu trafic de influență, să sprijin Editura Humanitas. Primul a fost Valeriu Stoica (...) Eu am anulat competența tuturor subordonaților mei pentru eșalonări de datorii, diminuări sau anulări de penalități. Ordinul este din mai 2000. Mi se pare că a rămas în vigoare la plecarea mea. În vara anului 2000, fără a fi acceptat vreuna din inter­vențiile de lobby, m-am trezit cu Liiceanu și o doamnă, Patapievici cred, în anticamera mea. M-am uitat la toată lumea și, norocul domnului Liiceanu, față de care aveam anumite cunoștințe că îi citisem cărțile, m-a determinat să îl invit pe dumnealui prima dată la mine. Era vorba de niște ani de acumulare de debite neplătite către bugete. Suma a fost imensă. Mi-a cerut să îl ajut dacă pot. I-am spus că îl ajut, cu condiția să plătească atunci când va încasa avans pe manuale, o parte din debite. Nu s-a putut angaja la asta”, a declarat fostul ministru de Finanţe.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Interviuri
Drumul din Șoseaua Iancului până în magazinele exclusiviste din toată lumea  Drumul din Șoseaua Iancului până în magazinele exclusiviste din toată lumea 
Dan Brown: Dumnezeu va fi înlocuit de o conştiinţă colectivă Dan Brown: Dumnezeu va fi înlocuit de o conştiinţă colectivă
Mai multe titluri din: Interviuri
Antena3.ro Ce au găsit polițiștii scris în palma criminalei când au arestat-o
Libertatea.ro Scrisoarea trimisă de asasina de la metrou cu două luni înaintea comiterii crimei
A1.ro Noi detalii ies la iveală. Ce a făcut CRIMINALA de la METROU, înainte de a-i lua viața tinerei de 25 de ani. A fost surprinsă de camere: "În scurt timp... ucidea! Când am văzut poză la ştiri m-a şocat"
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?