×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum să faci sport... sănătos din copilărie până la adânci bătrânețe

Autor: ELENA CRACIUN
01 Mar 2018

Culturismul, dar și fitness-ul au luat avânt în ultimii ani în România. De la simpla pasiune, până la competiții de anvergură, soldate cu multe medalii pentru sportivii români. Culturismul ajută să se obțină o musculatură fermă și frumos conturată. Fitness-ul o întreține. Dar pentru fiecare dintre acestea există reguli stricte. Despre cum să faci sport inteligent, dar și despre legi sau bani, am discutat cu profesorul Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.

Jurnalul: Pentru început, spuneţi-ne ce înseamnă sportul pentru dvs.?

Gabriel Toncean: Sportul este parte a respirației mele de zi cu zi. Cea mai frumoasă necesitate a corpului meu. Este un stil de viață pentru mine!

Ați practicat culturismul? A existat vreun model sau o experienţă de viaţă care v-a influenţat în vreun fel să alegeţi această ramură sportivă?

 Am fost, sunt și voi fi un culturist care mă voi antrena atât cât sănătatea îmi va permite. Dar fiind un tip mai retras, nu am concurat niciodată la competiții. Am preferat să concurez cu mine însumi și să mă dezvolt atât fizic, cât și intelectual. Cu toate că poate nu pare, culturismul este poate cel mai complex sport. Nu poți avea rezultate deosebite decât dacă îmbini munca din sală cu calculul și organizarea celor 24 de ore ale zilei. Fiind un sport individual, cu o mare răspândire și popularitate, unde puterea exemplului funcționează perfect, am avut încă din copilărie un idol care pot spune că m-a impresionat prin tot ceea ce a reușit în mai multe domenii de activitate, și anume Arnold Schwarzenegger. Spre satisfacția mea, anul trecut am reușit să îl cunosc personal și să petrec câteva ore în prezența lui, totul culminând cu o cină într-un cadru foarte restrâns, împreună cu soțiile noastre. 

Care consideraţi că sunt condiţiile sau cerinţele elementare pentru practicarea acestor sporturi, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere mental?

 Spre deosebire de alte sporturi, unde talentul are un rol determinant, culturismul are la bază consecvența și voința de a te depăși în fiecare clipă. Se poate practica de la fragedă vârstă și până în ultima zi a vieții. Spre exemplu, la una dintre sălile mele vine aproape zilnic să se antreneze un "tinerel" de 93 de ani. Iar bucuria îmi este cu atât mai mare, cu cât are mulți alți colegi cu vârste apropiate, care au conștientizat importanța sportului pentru o viață sănătoasă. Cu toate că de la o anumită etate corpul omenesc intră într-un oarecare regres, printr-o practică sistematică la sală, factorul mental compensează și are un rol determinant în frumoasa expresie "tinerețe fără bătrânețe". 

Culturismul ajută să se obțină o musculatură fermă și frumos conturată. Pentru o persoană obișnuită, nu un sportiv de performanță, cât de frecvente ar trebui să fie antrenamentele pentru a se ajunge la aceste rezultate?

Fiecare dintre noi avem propriul sistem de reacție a corpului la exercițiile fizice. Îmi susțin în continuare punctul de vedere și spun că rolul instructorului într-o sală de fitness este esențial! Dar un instructor cu studii de specialitate, și nicidecum nu unul dintre acei care pun sănătatea oamenilor în pericol. Din cauza legilor încă neclare în domeniul nostru, avem neplăcuta situație de a vedea societăți comerciale care nu au nimic în comun cu sportul, acreditează și oferă diplome de Instructor Fitness. Pentru cei care vor într-adevăr profesionalism, au alternativa Federației Române de Culturism și Fitness, unde cursurile sunt predate de persoane cu competență și rezultate, respectiv foști campioni mondiali, europeni și balcanici. Și, ca să revin la întrebare, pentru cineva care dorește să aibă rezultate recomand minimum trei și maximum cinci antrenamente pe săptămână, care coroborate cu un regim alimentar sănătos ar aduce efectul dorit.

Sportul joacă un rol foarte important în dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor. Ce sfat le-aţi da părinţilor pentru a-şi orienta copiii către practicarea oricărui sport?

Fiind atât părinte, cât și profesor de Educație Fizică și Sport, am posibilitatea să privesc din ambele unghiuri această situație. Părintele joacă un rol determinant în viitorul copilului și implicit în activitățile pe care acesta le desfășoară. Cred că orice părinte cu conștiință alege sportul și un stil de viață sănătos în detrimentul timpului pierdut pe gadget urmat de o alimentație tip fast-food. Conform studiilor, suntem pe un rușinos loc 3 în topul obezității infantile, ceea ce ar trebui să tragă un semnal de alarmă factorilor de decizie. Ca să nu devenim un popor cu copii grași și cu probleme de vedere, va trebui să facem cât mai multă educație în școli. În acest sens, eu am început încă de anul trecut să vizitez cât mai multe școli, licee și facultăți împreună cu sportivi din cadrul Federației Române de Culturism și Fitness și să le transmitem tinerilor toată experiența noastră. 

Ce schimbări a adus în viaţa dumneavoastră sportul? Fetița dvs. îmbrăţişează această pasiune pentru sport?

Sportul m-a educat! M-a făcut să fiu organizat, să mă autodepășesc mereu, iar atunci când sunt la sală și mă antrenez, cu toate că fizic simt că sunt epuizat după executarea exercițiilor, sportul mi-a dat puterea de a continua! Iar acest lucru m-a ajutat enorm în momentele dificile ale vieții! Dar totodată sportul mi-a adus niște satisfacții enorme și am câștigat mulți prieteni. Referitor la fetița mea, ea duce mai departe tradiția familiei (și tatăl meu a făcut sport de performanță) făcând sport. A început cu baletul la nici doi ani, schiază de la trei ani, practică dansul sportiv și o duc foarte des la sală, unde lucrează exerciții libere cu propria greutate corporală sub stricta mea supraveghere. 

Cum decurg antrenamentele dvs. de fitness?

Antrenamentele mele decurg în mod continuu și constant de peste 40 de ani, dar dacă ne referim la cel din sala de forță, de 29 de ani am permanent echipamentul cu mine. Indiferent de orașul sau țara în care mă aflu, ziua mea începe cu antrenamentul specific. În același context, seara, înainte de culcare, mă informez asupra noutăților apărute în sportul nostru, pentru că avem nevoie de actualizarea informațiilor pentru a putea evolua permanent. Eu merg pe principiul de cinci antrenamente pe săptămână, plus unul de cardio și îmi funcționează perfect. Ca să mă fac mai bine înțeles, cu toate că fac cinci antrenamente, niciodată nu repet aceleași exerciții! Folosesc principiul confuziei musculare tocmai în ideea de a nu obișnui corpul cu o rutină care m-ar duce ușor către supra-antrenament. 

Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-aţi avut ca preşedinte al FR de Culturism şi Fitness? Dar cele mai mari dezamăgiri?

De departe cea mai mare satisfacție pe care am dobândit-o de când sunt președintele Federației Române de Culturism și Fitness este relația interumană și amicițiile câștigate. Cu oamenii pe care i-am cunoscut în acest fenomen ne petrecem concedii la schi, facem afaceri, organizăm acțiuni umanitare etc. O altă mare realizare este organizarea Campionatului Mondial de Culturism și Fitness Junior&Masters de la Bistrița, unde România a avut un record de participare (47 sportivi) și totodată un record de medalii (8). La capitolul dezamăgiri aș menționa un aspect din păcate valabil peste tot în lume și indiferent de domeniul de activitate: degradarea umană! Pe zi ce trece observ tot mai multă răutate, invidie, ură și asta venită în general din partea celor fără activitate.

Câte cluburi de fitness sunt afiliate la FR de Culturism şi Fitness? 

În momentul de față avem puțin sub 100, și asta fiindcă am decis în urmă cu puțin timp ca toate cluburile care nu au activitate să nu le mai ținem în evidențele noastre doar pentru voturi, așa cum se întâmpla înainte. Muncim împreună sau nu ne încurcăm reciproc. Și se pare că a fost o decizie bună fiindcă implicarea cluburilor a devenit din ce în ce mai clară. 

Ce greutăți întâmpinați în acest sport? Dispuneți de sprijin financiar din partea Ministerului Sportului?

Principala greutate în federația noastră a fost lipsa credibilității! Nu mă sfiesc să o spun că am avut aproape patru ani în care a trebuit să muncesc la o așa-zisă "renovare" a imaginii federației. Am găsit multe lucruri neînțelese și o lipsă totală de implicare a personalului angajat, dar am reușit din mers să gestionez și să dau o direcție clară: munca în echipă! Ca să vă dați seama, nu se solicitau sumele imperios necesare de la minister tocmai în ideea de a nu se munci și de a nu fi verificați. Acum, lucrurile stau cu totul altfel și merg permanent la minister pentru că doar împreună putem construi lucruri frumoase. Mă bucur că am găsit înțelegere şi responsabilii MTS-ului văd și apreciază munca noastră. Sunt sigur că, odată cu progresul federației în acțiunile sale, și bugetul alocat de MTS va fi pe măsură! Îmi doresc cât mai multe rezultate pentru sportivii noștri și acest lucru este posibil doar când dispui de resurse suficiente. Oricum, în paralel cu ceea ce primim de la minister, noi ca federație muncim și aducem o mare parte din cheltuielile cu sportivii din resurse proprii și totodată echipa de juriști a federației lucrează la o propunere de lege în privința „arestării” sălilor de culturism și fitness din țară, o lege absolut necesară pentru un control și o evidență clară. Avem o mare problemă cu sălile a căror aparatură este artizanal făcută și unde ne punem sănătatea sau chiar viața în pericol, sălile din casele oamenilor fără ca ele să respecte normele minime sau cu instructorii care de fapt nu au nicio pregătire specifică pentru a ne îndruma și o fac total greșit doar în scopul de a câștiga bani. Ca să nu vorbim că atât timp cât nu avem și evidența instructorilor, încurajăm evaziunea fiscală a acestora... Deci avem nevoie de legi! 

Cum vedeţi viitorul culturismului în România şi ce proiecte aveţi în perioada următoare?

Fiind o fire optimistă și privind în spate la ceea ce am făcut în ultimii cinci ani, sunt sigur că vom avea un progres major în perioada imediat următoare. Bineînțeles că pentru asta avem nevoie de mult mai multă promovare, de ajutorul MTS-lui și de adoptarea legilor pe care le vom propune. Avem un calendar super încărcat în anul 2018 atât cu competiții interne, cât și internaționale.

 Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, profesorul Gabriel Toncean, ce ocupă de asemenea și funcția de președinte al Federației Balcanice de Culturism și Fitness este și primul român ce face parte din conducerea Federației Europene de Culturism și Fitness EFBB, condusă în prezent de dr. Rafael Santonja din Spania. 

De asemenea, Gabi Toncean este membru în Federația Internațională a Culturiștilor, fondată în 1946 de frații canadieni Ben și Joe Weider, fiind cel mai înalt nivel competitiv de culturism din lume. 

În 2017, Bistrița a fost capitala internațională a sportului de performanță, aici având loc Campionatele Mondiale de Fitness, organizate pentru prima oară într-un oraș din România.
Pentru cineva care dorește să aibă rezultate recomand minimum trei și maximum cinci antrenamente pe săptămână, care coroborate cu un regim alimentar sănătos ar aduce efectul dorit.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Interviuri
„Dacă nu trage nimeni pentru ţară, şi fiecare e pentru el, tot mai rău o să fie” „Dacă nu trage nimeni pentru ţară, şi fiecare e pentru el, tot mai rău o să fie”
La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții La 100 de ani, vede viitorul României într-o lumină mai bună decât mulți alții
Mai multe titluri din: Interviuri
Antena3.ro Horoscop săptămâna 25 iunie - 1 iulie. Racii sunt extrem de agitați, Săgetătorii au de luat o decizie grea
Libertatea.ro Toți vorbesc de noua iubită a lui Slav. E o celebră prezentatoare tv și are un copil
A1.ro Profeția înfiorătoare! Haosul în care vom fi aruncați: ”Lumea întreagă va deveni un Iad, iar fiecare zi va fi precum o Apocalipsă!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?