x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Magnatul Popoviciu, refugiat la Londra, amenințat de fosta soție cu executarea silită în România

Magnatul Popoviciu, refugiat la Londra, amenințat de fosta soție cu executarea silită în România

de Ion Alexandru    |    13 Apr 2018   •   07:27
Magnatul Popoviciu, refugiat la Londra, amenințat de fosta soție cu executarea silită în România

Până în urmă cu doar câțiva ani, averile deținute de trei celebri magnați din România însumau peste trei miliarde de euro. Este vorba despre averile controlate de Dinu Patriciu, Dan Grigore Adamescu și Puiu Popoviciu. Astăzi, doi dintre ei sunt decedaţi, iar al treilea a fugit din țară, din pricina unei condamnări definitive la șapte ani de închisoare cu executare. În toate aceste trei cazuri, familiile se luptă pentru averi, părți din acestea sau tranzacții care au legătură cu capitalurile matrimoniale. După ce, luna trecută, instanța a desfăcut, definitiv, căsătoria dintre soția în viață Carmen Adamescu și soțul decedat Dan Grigore Adamescu, magistrații din România trebuie să se pronunțe și pe o cerere de executare silită formulată de Doina Dincă, fosta soție a lui Puiu Popoviciu. Cererea are legătură cu o înțelegere dintre ce doi, parafată la un birou notarial, la sfârșitul lunii septembrie 2012, în aceeași zi când notarul a desfăcut căsătoria lor. Cum au ajuns să se rupă familiile magnaților români, ce soartă au averile acestora și cum se duc aceste lupte în instanțe, urmează să deslușim în cele ce urmează.

Una dintre cele mai cunoscute familii de magnați din România se judecă, în prezent, în mai multe dosare civile având ca obiect o tranzacție notarială încheiată în 2012. Este vorba despre foștii soți Puiu Popoviciu și Doina Nadia Dincă, al căror divorț a fost autentificat printr-o încheiere notarială parafată în aceeași zi cu tranzacția care face astăzi obiectul proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.


Astfel, în data de 1 februarie 2018, Doina Nadia Popoviciu, fiica cea mică a lui Ion Dincă “Te leagă”, a formulat la Secția a II-a civilă a Judecătoriei Sectorului 1 din București o cerere de încuviințare silită împotriva fostului ei soț, afaceristul Gabriel Aurel Popoviciu, cunoscut drept Puiu Popoviciu. Doina Dincă are, în această cauză civilă, calitatea de creditoare, iar magnatul fugar, condamnat la o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare, în dosarul “Băneasa”, are calitatea de debitor. Obiectul procesului îl constituie nerespectarea de către Puiu Popoviciu a unei tranzacții, autentificată sub numărul 1.049 din data de 24 septembrie 2012, la Biroul Notarilor Publici Asociați Fidelis. Doina Dincă a formulat cererea prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Niculescu Dinu Mihai, care gestionează, în acest caz, și un dosar de executare, având numărul 3 din 2018.

În data de 7 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 1 a decis să respingă cererea de încuviințare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Niculescu Dinu Mihai, a titlului constând în Tranzacția autentificată sub numărul 1.049/24.09.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociați Fidelis, privind pe creditoarea Doina Nadia Dincă și pe debitorul Gabriel Aurel Popoviciu, în dosarul de executare nr. 3/2018, ca neîntemeiată.

Tranzacția și divorțul, autentificate în aceeași zi, la același notar

Nu este suficient de clar ce anume conține tranzacția care face obiectul acestui litigiu dintre cei doi foști soți Popoviciu. Însă este mai mult decât evident faptul că această tranzacție a fost încheiată între părți în aceeași zi și la același notar public care a autentificat și desfacerea căsătoriei. “Jurnalul” a intrat în posesia unui document care privește o cesiune de părți sociale din capitalul social al unei companii controlate de familia Popoviciu şi care atestă că Doina Nadia Dincă este una și aceeași persoană cu Doina Nadia Popoviciu, fosta soție a lui Puiu Popoviciu. Același document mai arată că dovada că este vorba despre aceeași persoană reiese din Certificatul de Divorț, având numărul 8.696 din data de 24 septembrie 2012, emis de Biroul Notarial Fidelis, prin notarul public Magdalena Ivănică.

24 septembrie 2012 este fix aceeași dată la care a fost încheiată, între Gabriel Aurel Popoviciu și Doina Nadia Dincă, Tranzacţia nr. 1049, la același notar public. Fapt ce conduce la ipoteza rezonabilă potrivit căreia, atât divorțul, autentificat prin certificat notarial, cât şi trannzacția cu pricina fac parte din aceeași înțelegere dintre foștii soți cu privire la condițiile desfacerii căsătoriei.

Respingerea cererii de încuviințare silită, decisă prin hotărâre de către Judecătoria Sectorului 1, nu a stins complet acest litigiu. Asta, deoarece Doina Nadia Dincă a atacat soluția, încă din data de 1 martie 2018, cu apel. Dosarul a fost transferat la Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului București, fiind înregistrat aici începând cu 21 martie. Primul termen de judecată al recursului va avea loc luna viitoare, pe data de 8.

Procesele au început să curgă după prima condamnare a lui Puiu

Conflictele juridice dintre foștii soți Popoviciu au demarat în intervalul dintre pronunțarea, de către Curtea de Apel București, a soluţiei de fond, și de către Înalta Curte de Casație și Justiţie a soluției definitive în dosarul penal având ca obiect terenurile din nordul Capitalei aparținând Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară, dosar în care, în vara anului trecut, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare. Latura civilă, mai exact prejudiciul adus statului și părților din proces, cuantumul acestuia și modul de reparare a pagubei, nu a fost, însă, soluționată, ea făcând obiectul unui alt dosar, disjuns din dosarul penal, aflat, în prezent, pe rolul Curții de Apel București.

Așa se face că, începând cu 18 iulie 2017, Doina Nadia Dincă a formulat, la Tribunalul București, două cereri, având ca obiect pretenții, una înregistrată la registratura instanței respective, iar a doua la Secția a V-a Civilă. În legătură cu prima cerere nu există nicio informație cu privire la soarta ei. În ceea ce privește a doua cerere, aceasta urmează să fie luată în discuție în data de 2 mai 2018.

Tot la Tribunalul București a mai fost înregistrată, la data de 6 februarie 2018, o cerere de către Doina Nadia Dincă, în calitate de reclamant, împotriva lui Puiu Popoviciu, în calitate de pârât, având ca obiect “obligația de a face”. În acest proces, Puiu Popoviciu și-a angajat două case de avocatură, respectiv Casa de Avocatură Andreea Pâslaru și Casa de Avocatură Dragne și Asociații. Până în momentul de față, dosarul nu a primit un prim terment de judecată.

Averea lui Popoviciu, estimată la 400 de milioane de euro

Iniţial, căsătoria dintre soții Popoviciu a făcut obiectul unui proces de divorț, înregistrat în septembrie 2011, la Judecătoria Sectorului 1. Procesul a fost, ulterior suspendat, iar situația matrimonială a fost tranșată la notariat, în luna septembrie a anului următor. Puiu și Nadia Popoviciu au fost căsătoriţi timp de 30 de ani, din 1982 până în 2012. În prezent, aceasta din urmă domiciliază în Statele Unite ale Americii, având rezidenţa la New York. În 2012, chiar înainte de ofici­alizarea divorțului, mama lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu, i-a cesionat Doinei Dincă o jumătate din acțiunile SC Casa Doina SRL, care deține în propri­etate celebrul restaurant Casa Doina, cu sediul pe Șoseaua Kiseleff. Soacra a primit de la fosta noră, cu acest prilej, suma de 440.000 de lei. Celălalt acționar al SC Casa Doina SRL este omul de afaceri Radu Dimofte, vechi partener de busi­ness al lui Puiu Popoviciu. Doina Dincă nu poate înstrăina acțiu­nile decât după ce respectă dreptul de preempțiune al fiicei sale, Doina Gabriela Popoviciu, care are întâietate de a le cumpăra.

În ceea ce-l privește pe Puiu Popoviciu, acesta este fugit din România, din vara anului trecut, el fiind localizat la Londra, unde a fost pus sub control judiciar pe cauțiune și se judecă cererea formulată de statul român în vederea extrădării și încarcerării lui, pentru ispășirea celor șapte ani de închisoare. În paralel, la Curtea de Apel București se judecă latura civilă din dosarul penal pentru stabilirea prejudiciului produs în dosarul “Băneasa”.

La momentul în care soții Popoviciu au decis să divorțeze, averea omului de afaceri Puiu Popoviciu era estimată la peste 400 de milioane de euro. În 2010, Popoviciu figura pe locul 9 în Top Forbes România 500 miliardari. Printre afacerile controlate de acesta se regăseau, la vremea respectivă, proiectul imobiliar Baneasa, “perla coroanei” fiind mall-ul Băneasa Shopping City. În cadrul acestui proiect se regăsesc Carrefour, Bricostore, IKEA, Mobexpert, dar și reţeaua de restaurante Pizza Hut, hotelurile Howard Johnson, Ramada Plazza și Ramada Parc, franciza restaurantelor de tip fast-food KFC și o clădire de birouri din Calea Dorobanți.

Și Dan Adamescu a fost divorţat definitiv, post-mortem

O altă familie de magnați, un alt proces de divorț celebru. Căsătoria a fost desfăcută la mai bine de un an de la moartea suspectă a omului de afaceri Dan Grigore Adamescu, într-o unitate de detenție din Capitală. La sfârșitul lunii trecute, pe 28 martie, Tribunalul București a decis să respingă recursul declarat de moștenitorul acestuia, Bogdan Alexander Adamescu, împotriva unei sentințe civile pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1, în 7 iunie 2016, prin care judecătorii au admis cererea formulată de Carmen Adamescu cu privire la desfacerea căsătoriei. Însă, atunci, judecătorii au anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect partajul. Și în acest apel, această dispoziţie a fost menținută.

În cazul familiei Adamescu, averea estimată în anul 2013 se ridica la 960 de milioane de euro, fapt ce îl situa pe Dan Grigore Adamescu pe poziția a doua în topul miliardarilor României, după defunctul Dinu Patriciu. Din 2014, însă, ca urmare a problemelor legate de situația companiei Astra Asigurare-Reasigurare, dar și a dosarelor deschise de procurori pe numele lui, averea s-a diminuat până la o jumătate de miliard de euro. În martie 2016, pe o parte însemnată din această avere, mai exact pe o sumă de 857 de milioane de lei (200 de milioane de euro), DNA a instituit sechestru asigurător. Acest sechestru a fost instituit în 17 martie 2016, fiind vizate 45.759.255 de acțiuni pe care acesta le deținea la diferite companii, precum și alte 20.406 părți sociale pe care le avea la firme comerciale, măsura fiind instituită în vederea confiscării speciale și a recuperării pagubei produse de Adamescu prin “săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și spălare de bani”, în dosarul Astra Asigurări.

Dan Adamescu controla un imperiu media, imobiliar și financiar important din România. Printre afacerile pe care se bat acum familia și procurorii se numără Unirea Shopping Center, Intercontinental, LIDO, hotelurile Rex Mamaia și Pullman, compania imobiliară Modern Business Center, dar și trustul de presă Medien Holding, care deține numeroase publicații, printre care și cotidianul “România liberă”, precum și o tipografie.

Averea-fantomă de 2,5 miliarde de dolari a lui Dinu Patriciu

Încă o avere risipită și încă un scandal în care este implicată o familie celebră este cel legat de defunctul om de afaceri și politician Dinu Patriciu. Acesta din urmă a ocupat poziția fruntașă în topul celor mai bogați români, averea acestuia fiind estimată, în anul 2011, la peste 2,5 miliarde de dolari. În prezent, această avere este de negăsit. La moartea magnatului, averea ajunsese să fie estimată undeva la aproximativ 190 de milioane de euro.

Dana Patriciu, soția cu care Dinu Patriciu se afla în procedură de divorț la momentul producerii decesului, caută banii în băncile din Elveția. Potrivit Antena 3, fosta soție bănuiește faptul că acesta a ascuns banii în conturi secrete din Elveția, astfel încât să scape de Fiscul din România. Dana Patriciu a mers mai departe cu investigația și a cerut chiar instanței de judecată din România să facă demersuri să dea de urma banilor. Ea a cerut extrasele de cont ale operațiunilor din conturile lui Patriciu începând cu luna noiembrie 2011. Când Dinu Patriciu a vândut 75% din Rompetrol către KazMunaiGaz, valoarea de piaţă a fost 3.616 milioane de dolari. Pornind de la valoarea anunţată a companiei, presa a dedus atunci că procentul de acțiuni deținut de Dinu Patriciu valora două miliarde de lei. Solicitarea privind verificarea conturilor a venit la puțin timp după ce “The Guardian" a scris ca Dinu Patriciu s-ar afla pe lista scurtă a clienților români care au conturi speciale la o bancă elevețiană care a fost acuzată că-și ajuta clienții să-i ferească de controalele fiscale. Conform sursei citate, suma depășește 800 de milioane de euro.

3 miliarde de euro este averea cumulată a magnaților Patriciu, Adamescu și Popoviciu. 2,5 miliarde de dolari ai lui Patriciu au dispărut, odată cu el. Cele 500 milioane de euro ale lui Adamescu fac obiectul unui război la care participă fosta soție, Carmen, și DNA, iar averea de 400 de milioane de euro a lui Puiu Popoviciu are o soartă incertă.

Și familia fostului deputat Sebastian Ghiță, fugit în Serbia, se află în proceduri de divorț și partaj. Averea lui Ghiță, estimată conform ultimei declarații de avere, se ridică la 137 de milioane de euro, din care peste 90 de milioane de euro au fost împrumutați unui fost partener de afaceri.

 

×
Subiecte în articol: Puiu Popoviciu