Experta care a șters prejudiciul din Dosarul „Flota”, angajată să identifice bunurile furate de Hayssam

Autor: ION ALEXANDRU
13 Sep 2017

Într-unul dintre dosarele începute de Parchetul General în 2004 și finali­zate, în 2012, de DIICOT, cu trimiterea în judecată a sirianului Omar Hays­sam și a cumnatului acestuia, Mihai Nasture, una dintre companiile de ape minerale implicate, Moldo Drinks SA, a rămas fără patrimoniu și mijloace fixe. Astăzi, compania se află în faliment, iar lichidatorul judiciar s-a constituit parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea prejudiciului, dar și pentru stingerea debitelor firmei. Cu acest prilej, lichidatorul a încercat să pună mâna pe documentele contabile ale societății, în vederea identificării operațiunilor din care să reiasă ce mijloace fixe (terenuri, imobile, utilaje sau autovehicule) au fost înstrăinate sau scoase, prin orice mijloace, din patrimoniul companiei. Persoana la care s-a apelat pentru identificarea acestor documente este nimeni alta decât expert-contabila Carmen Caracaș, cea care, în anul 2007, a lucrat pentru DNA la întocmirea expertizei contabile din Dosarul „Flota”, expertiză care a stabilit că prejudiciul cauzat de dispariția navelor românești este zero.

Afacerile lui Omar Hayssam au fost puse pe butuci, după anul 2006, când sirianul a fugit din România, după ce a fost acuzat de terorism, în cauza privind răpirea celor trei jurnaliști în Irak. Averea sirianului, așa cum anunța, încă din 2005, Traian Băsescu, a trecut, în mare parte, la un apropiat al fostului preșe­dinte, medicul Mohamad Yassin. Iată însă că mulți ani mai târziu, oamenii care au avut, în trecut, de-a face cu Traian Băsescu încercau să identifice alte surse de venituri ale lui Omar Hayssam, „neexploatate”.

Experta fostului preşedinte a căutat documentele sirianului chiar și acasă

Informații uluitoare reies dintr-un raport al lichidatorului judiciar al compa­niei SC Moldo Drinks SA, Beta Insolvency IPURL, întocmit anul acesta în dosarul de faliment al firmei în cauză. Încă din anul 2009, lichidatorul a încercat să iden­tifice, potrivit acestui raport, bunurile SC Moldo Drinks SA, solicitând Tribunalului București, care avea pe masă acest dosar, permisiunea de a angaja un expert-con­tabil. Acesta urmează să efectueze dili­gențe pentru identificarea terenurilor, clădirilor instalațiilor și autovehiculelor înregistrate în evidențele contabile, dar și să identifice mijloacele fixe care au ieșit din evidenţa contabilă a SC Moldo Drinks SA, precum și să stabilească modalitățile de ieșire din societate a acestor bunuri (contracte de vânzare-cumpărare, casare, asocieri în participațiune etc.). Conform lichidatorului judiciar, această expertiză este utilă pentru readucerea în patrimo­niul companiei a bunurilor care au fost casate fictiv.

În acest sens, Beta Insolvency IPURL a desemnat o persoană de specialitate, respectiv pe experta Carmen Caracaș, care să analizeze documentele societății și să întocmească expertiza contabilă având obiectivele descrise mai sus. Ulterior, Carmen Caracaș a anunţat lichidatorul judiciar că s-a deplasat în Strada Gârlei din Capitală, unde se găsește locuința lui Omar Hayssam, unde spera să găsească documentele contabile ale SC Moldo Drinks SA. Nu le-a găsit.

Mai mult, spune lichidatorul judi­ciar, Carmen Caracaș s-a deplasat la persoana lăsată custode de către orga­nele de urmărire penală asupra arhivei SC Moldo Drinks SA, consultând mai multe documente existente. Printre acestea, însă, nu se regăseau și acte contabile care să lămurească situația patrimoniului societății.

 

Afacerea cu apă minerală, anchetată de DIICOT

În 2004, DIICOT a demarat cercetări în dosarul nr. 274/P/2004, pentru fapte penale săvârșite de Omar Hayssam, de fratele acestuia, Omar Mohamad, de cumnatul său, Mihai Nasture, și de o altă persoană, în legătură cu un număr de societăți comerciale care derulau operațiuni sub denumirea de „Grupul Manhattan”. În 2012, procurorii au finalizat ancheta și au trimis dosarul în instanță, la Tribunalul Bucu­rești, unde Omar Hayssam și ceilalți au fost puși sub acuzare pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Conform rechizitoriului, Omar Hayssam, Omar Mohamad, Mihai Nasture și Călin Vîlcu au acționat, în perioada 1999-2001, în vederea fraudării patrimoniului SC Moldo Drinks SA, cu suma de 1.270.263.784 de lei vechi, prin însușirea și traficarea utilajelor societății, în sensul întocmirii unui aviz de însoțire a mărfii prin care au fost tranzacționate aceste bunuri către o altă companie, SC Bucovina Mineral Water SA. În fapt, prin această operațiune, spun procurorii, s-a procedat la transferarea Fabricii de Apă din Vatra Dornei în patrimoniul unei soci­etăți a cărei activitate era controlată de membrii grupului infracțional organizat, condus de Omar Hayssam.

În legătură cu mijloacele fixe transferate, SC Moldo Drinks SA a emis facturi căre SC Bucovina Mineral Water, în condițiile în care această din urmă companie era parte a unui contract de asociere în participațiune cu prima, iar mijloacele fixe facturate constituiau aportul în natură adus de SC Moldo Drinks SA în această asociere.

Așteaptă undă verde pentru executarea silită

În 2012, Omar Hayssam și complicii săi au fost trimiși în judecată nu doar pentru acţiunile de dela­pidare a SC Moldo Drinks SA, dar și pentru fapte similare în legătură cu bunurile altei companii, SC Rio Soft Drinks SA. Procu­rorii precizau, în rechizitoriu, că ei au acționat în legătură cu patrimoniile acestor societăți “ca față de niște bunuri proprii, efectuând acte de dispoziție. Astfel, ei au activat pentru ca bunurile respective să fie scoase definitiv din patri­moniul celor două societăți comerciale”.

Lichidatorul judiciar al SC Moldo Drinks SA a constituit compania ca parte civilă în acest dosar penal, cu suma de 35,4 milioane de lei și 5,95 milioane de dolari.

În 23 februarie 2017, lichidatorul a cerut permisi­unea instanței de judecată ca un executor judecătoresc să procedeze la executarea silită a bunurilor celor inculpați.

 

Expert contabilul din Dosarul „Flota” a căutat, în zadar, la cererea lichidatorului judiciar, documentele care să arate ce bunuri a înstrăinat Moldo Drinks SA. Carmen Caracaș a luat legătura chiar și cu custodele desemnat de DIICOT pentru a pune mâna pe aceste documente.

Copiii lui Omar Hayssam s-au lansat în afaceri

Afacerile familiei lui Omar Hayssam din nordul Moldo­vei continuă și astăzi, în ciuda faptului că averea sirianului a fost transferată către alte persoane, printre care și către controversatul doctor Mohamad Yassin. Potrivit informați­ilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în anul 2012, când dosarul Moldo Drinks SA era trimis în judecată, un apropiat al lui Omar Hayssam, sirianul Dali Fatema, deschidea o nouă companie, denumită SC Golden Wood SRL. În septembrie 2014, asociatul unic al companiei a decis înlocuirea administratorului Daniela Trocinescu, cu fiul cel mic al lui Omar Hayssam, Omar Călin-Khaled. Celălalt fiu al sirianului condamnat pentru terorism, Omar Cătălin Khaldoun, înființa, în data de 7 septembrie 2011, în vila lui Hayssam din Strada Gârlei, Sectorul 1, compania SC Omar Brothers Group SRL, soci­etate care se ocupă cu comerțul cu ridicata a materialului lemnos și a materialelor de construcții sau a echipamente­lor sanitare. În actul de constituire al societății se vorbește despre operațiuni de import-export. Două luni mai târziu, în 1 noiembrie 2011, fiul cel mare al lui Omar Hayssam era primit în acționariatul unei alte companii, cu sediul în Vatra Dornei. Este vorba despre SC Palmera Serv Impex SRL, care se ocupă tot cu lemn și care a fost înființată de sirienii Abdul-Ghani Eyad și Omar Abaz. Acesta din urmă i-a vândul lui Omar Cătălin Khaldoun 96% din capitalul social al companiei. În 2015, fiul lui Hayssam a cesionat 31,25% din capitalul social al SC Palmera Serv Impex SRL către patronul fratelui său, Fatema Dali, dar și către un alt cetățean sirian, pe nume Khattab Lena.

Omar Cătălin Khaldoun a fost numit, în 25 mai 2015, în consiliul de administrație al companiei Ro Star Trading SRL, unde acționari erau, până în 31 octombrie 2016, SC Rio Bucovina SRL și SC Speranța Concept SRL. La sfârșitul anului 2016, Speranța Concept SRL i-a vândut toate acți­unile deținute la Ro Star Trading SRL celuilalt asociat, Rio Bucovina devenind unic acţionar.

 

Reședința sirianului „geme” de firme

Vila lui Omar Hayssam, din Strada Gârlei, din zona Băneasa, găzduiește, în prezent, sediile sociale sau punctele de lucru ale mai multor firme pe care, în trecut, le-a controlat direct, sau firme care apar­țin unor apropiați. Regăsim aici sediul social al SC Iapit Divers SA, al SC Tio Cars Center SRL (deținută de partenera de afaceri a fiului cel mare, Khataab Lena, sau Uno International Management Eximp SRL. Asociatul unic al acestei companii este o companie bulgărească, înregistrată la Ruse, pe nume Rombo Grup. Administratorul acestei firme este Omar Mahmoud, fratele lui Omar Hayssam.

De altfel, Union Inter­national Management Eximp SRL, împreună cu Mihai Nasture, cumnatul lui Hayssam, dar și cu un anume Ramiro Gabriel Gheorghiu, deţin acțiunile SC Iapit Divers SA, compania prin interme­diul căreia Omar Hayssam intenționa, cu ani în urmă, să ridice niște blocuri pe terenul Patinoarului Floreasca.

 

Coincidențele „băsiste” în care apare numele lui Carmen Caracaș

 

Carmen Caracaș, persoana angajată de lichidatorul judiciar al SC Moldo Drinks SA, împreună cu Constantin Tănase, a făcut parte din echipa de experţi contabili care, în urma realizării raportului de expertiză din data de 18 septembrie 2007, au redus prejudiciul din Dosarul „Flota” de la 300 de milioane de dolari, la zero. Cei doi experți autorizați C.E.C.C.A.R. au fost selectați de Direcția Nați­onală Anticorupție să lucreze la această nouă expertiză în luna ianuarie a anului 2007.

Anularea prejudiciului de 300 de milioane de dolari din Dosarul „Flota” i-a servit direct intereselor lui Traian Băses­cu, scăpându-l, astfel, de facto, încă din 2007 de răspunderea penală pentru dispariția flotei comerciale a României. Asta, deoarece noua expertiză care a constatat un prejudiciu zero în acest dosar a fost realizată la cererea celor 80 de inculpați, printre care s-a aflat, la vremea respectivă, și fostul preșe­dinte. Însă treaba cea mai grea au făcut-o experții contabili, care au reușit performanța diminuării prejudiciului în această cauză cu 300 de milioane de dolari.

În urmă cu doi ani, „Jurnalul Național” dezvăluia că, dacă ștergerea prejudiciului din Dosarul „Flota” i-a servit intere­selor personale ale lui Traian Băsescu, proaspăt înființata Agenție Națională de Integritate a servit intereselor politice ale regimului fostului președinte, la ambele mecanisme contribuind soții Carmen și Mugur Jak Caracaș. De mențio­nat este faptul că CNI a numit, prin votul membrilor acestui organism, conducerea Agenției Naționale de Integritate, iar printre beneficiarii acestui vot se numără și în prezent fostul șef al ANI, Horia Georgescu, trimis în judecată într-unul dintre dosarele referitoare la fraudele de la ANRP.

S-a ocupat de afacerile familiei Udrea-Cocoş

Iar legăturile expert-contabilei Carmen Caracaș cu grupul de interese al lui Traian Băsescu nu se opresc aici. Chiar înainte să lucreze în Dosarul „Flota”, aceasta a luat contact direct cu cei mai apropiați oameni ai fostului președinte. Astfel, în 10 aprilie 2006, în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, este publi­cat un act adițional al acționarilor companiei SC Elan Grup SRL. Acționarii erau Udrea Elena Gabriela, Cocoș Dorin, Petre Ion și Urlich Olimpia, care au decis „numirea în funcția de lichidator al societății firma Prestige Expert S.C.P.A.J.L SRL, reprezentată legal de administratorul Caracaș Carmen”. Astfel, expertul care, unsprezece luni mai târziu, avea să șteargă prejudiciul din Dosarul „Flota” a preluat administrarea societății familiei Udrea-Cocoș. Fostul administrator al Elan Grup SRL se numea Neculai Udrea și este nimeni altul decât tatăl fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. SC Elan Grup SRL a fost înființa­tă, la data de 8 aprilie 2002, de către Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu și cu Neculai Udrea, în calitate de administrator, firma având ca obiect de activitate restaurante. În decembrie 2002, Ana Maria Topoliceanu cesionează acțiunile către Dorin Cocoș, Ion Petre și Olimpia Urlich.

Ultima oră
Alte titluri din: Anchete
SRI investește 4,6 mil. euro în „ploconul” primit de la Guvernul Ponta SRI investește 4,6 mil. euro în „ploconul” primit de la Guvernul Ponta
Evaluatorul de casă al DNA a fost „arvunit” de o companie controlată de oamenii lui Puiu Popoviciu Evaluatorul de casă al DNA a fost „arvunit” de o companie controlată de oamenii lui Puiu Popoviciu
Mai multe titluri din: Anchete
Antena3.ro Participau la deshumarea unui băiețel. Toți au leșinat când au deschis sicriul. Ce au găsit în el
Libertatea.ro Oana Roman a răbufnit! L-a făcut ou și cu oțet pe C.T Popescu. Vai, ce a fost la gura ei
A1.ro Cazul care face înconjurul lumii. Fetiţa a cărei inimă bate în afara pieptului. Imagini incredibile!
IncomeMagazine.ro A fost dezlegat misterul pe de Insula Pastelui!