Bătălia pe averea lui Dan Adamescu, ridicată la nivel de artă

Autor: ION ALEXANDRU
20 Mar 2017

Războiul pe averea defunctului magnat Dan Grigore Adamescu continuă, prin toate mijloacele. După ce a reușit, în instanță, să i se recunoască calitatea de comodatar al vilei din Bulevardul Aviatorilor, fostei soții a lui Adamescu i s-a respins o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale, în condițiile în care, în urmă cu două săptămâni, proprietarul imobilului a încercat să scoată din locuință mai multe tablouri și obiecte de artă în valoare de aproximativ un milion de euro. Potrivit lui Carmen Adamescu Palade, fosta soție a lui Dan Grigore Adamescu, aceste bunuri fac, în prezent, obiectul dosarului de divorț, care se judecă încă la Tribunalul București, dar și al unei eventuale viitoare acțiuni de partaj, unde aceasta revendică o pătrime din întreaga avere a magnatului. Imobilul și bunurile respective, miza unui război între fosta soție și fiul magnatului decedat, se află în proprietatea companiei International Business Center Modern SRL, fostul Complex Hotelier Modern, la care deține acțiuni și statul român.

 

 

În urmă cu două săptămâni, Carmen Adamescu Palade a chemat, la proprietatea situată în Bulevardul Aviatorilor, din nordul Capitalei, Poliția Sectorului 1, după ce a fost anunţată că o dubiță roșie a pătruns în curtea imobilului și persoane necunoscute au început să scoată din clădire tablouri și obiecte de artă. Ulterior, s-a aflat faptul că operațiunea fusese comandată de Bogdan Alexander Adamescu, fiul defunctului Dan Adamescu, și era supervizată de doi oameni ai acestuia. Este vorba despre Mihai Nichita, administrator SC International Business Center Modern SRL, compania care deține cădirea, împreună cu Viorica Stera, secretară a SC The Nova Group România SRL, parte a grupului de firme controlat de familia Adamescu.

 

Mărul discordiei: 3,5 milioane de euro

În plângerea penală pe care Carmen Adamescu Palade a depus-o, ulterior, la poliție, pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, se arată că, în 25 februarie și 1 martie 2017, prin aceeași metodă, au mai fost ridicate din imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor aproximativ 70 de tablouri, în valoare de peste un milion de euro. Acestea, însă, s-ar afla în proprietatea SC International Business Center Modern SRL, care deține și imobilul, a SC The Nova Group România SRL sau a lui Dan Grigore Adamescu.

Avocații fostei soții a acestuia susțin că bunurile în cauză nu pot fi ridicate deoarece urmează a fi partajate de către moștenitorii lui Dan Grigore Adamescu prin act notarial sau printr-un proces de partaj judiciar. Potrivit acestora, Carmen Adamescu Palade ar avea dreptul la o pătrime din aceste bunuri, întrucât acestea s-au găsit în locuința cu pricina înainte de data de 15 iulie 2015, când s-a produs despărțirea dintre soți. O estimare a valorii bunurilor existente la acel moment în locuinţa cu pricina se ridică la aproximativ 3,5 milioane de euro.

Anterior acestui eveniment, Carmen Adamescu Palade a acționat în judecată, la Judecătoria Setorului 1, compania International Business Center Modern SRL, solicitând instanței să asigure dovada existenței unui contract de comodat încheiat între cele două părți. Este vorba despre un contract de comodat, parafat cu patru luni înainte de despărțirea dintre soții Adamescu, încheiat între SC International Business Center Modern SRL, prin TNG Real Estate Management SRL, reprezentată de Bogdan Alexander Adamescu, în calitate de comodant, și Carmen Adamescu, în calitate de comodatar, având ca obiect cedarea de către comodant cu titlu gratuit a dreptului de folosință asupra imobilului din Bulevardul Aviatorilor, aflat în proprietatea SC International Business Center Modern SRL, în baza unui contract de vânzare-cumpărare din 11 februarie 2003, pentru a fi folosit de către comodatar drept locuință și în vederea stabilirii domiciliului. Durata acestui contract de comodat a fost stabilită pentru zece ani de la data semnării lui, iar încetarea contractului putea fi făcută prin două căi: prin acordul părților sau prin reziliere unilaterală de către oricare dintre părți.

După decesul lui Dan Adamescu, Carmen Adamescu Palade s-a adresat, așa cum am arătat mai sus, instanței, care, la data de 14 februarie 2017, i-a admis cererea și a încuviințat constatarea stării de fapt a imobilului situat în Bulevardul Aviatorilor de către Biroul Executorului Judecătoresc Dorina și Lucian Gonț. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 este fără cale de atac.

 

A pierdut în instanță cererea de ordonanță președințială

Instanta a dispus doar ca un executor judecătoresc să recunoască starea de dare în folosință gratuită a imobilului, pentru o perioadă de zece ani, iar acțiunea de scoatere din clădire a operelor de valoare având loc ulterior hotărârii Judecătoriei Sectorului 1.

Astfel, Bogdan Alexander Adamescu, fiul vitreg al lui Carmen Adamescu Palade, a susținut că, după deschiderea de către aceasta a acțiunii de divorț, în iulie 2015, fosta soție a tatălui său a ridicat, la rândul ei, din casă mai multe bunuri de valoare, constând în aproximativ 80 de tablouri.

Acțiunea de la Poliție făcută de Carmen Adamescu, urmare a evenimentelor de acum două săptămâni, nu a fost, pare-se, suficientă pentru a-și conserva dreptul la o viitoare moștenire asupra bunurilor care fac obiectul acestui scandal. Încă din 23 februarie 2017, aceasta a acționat în judecată proprietarul imobilului, SC International Business Center Modern SA, cerând, în sensul celor arătate mai sus, emiterea de către instanță a unei ordonanțe președințiale. În data de 3 martie, însă, Judecătoria Sectorului 1 a decis să-i respingă cererea, ca neîntemeiată. Hotărârea instaței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, fapt care s-a și întâmplat, când dosarul s-a mutat, în 7 martie 2015, la Tribunalul Municipiului București. Cauza a fost pusă pe rol în 13 martie, însă, până în prezent, magistrații nu au decis începerea judecății.

 

O luptă de 500 de milioane de euro

Acesta nu reprezintă decât cel mai recent episod al luptei pe averea lui Adamescu, avere supusă unor presiuni extrem de mari, în ultimii trei ani. În vara anului 2015, Carmen Adamescu, soția omului de afaceri, a înaintat la Judecătoria Sectorului 1 o cerere de divorț, solicitând instanței acordarea unui ajutor public judiciar, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2008, pentru a obţine jumătate din averea omului de afaceri. Instanţa a stabilit cuantumul taxei de timbru judiciar la 50 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 20% din valoarea pretenţiilor petentei, fapt ce devoalează averea ce ar urma să fie împărţită. Astfel, această avere s-ar ridica la 500 de milioane de euro. Ajutorul public judiciar se poate acorda unei persoane care face dovada că are un interes legitim cu privire la obţinerea unor bunuri materiale sau valori, pe cale judecătorească, dar care, totodată, face dovada că nu dispune, la momentul deschiderii acţiunii, de disponibilităţi financiare care să acopere taxa de timbru judiciar percepută de stat pentru valoarea pretenţiilor ridicate.

În 7 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 1 a decis să admită cererea lui Carmen Adamescu doar în ceea ce privește desfacerea căsătoriei, prin divorț, respingând, însă, capătul de cerere având ca obiect partajul, capăt de cerere pe care l-a anulat ca netimbrat.

Deși instanța de fond a desfăcut căsătoria dinte soții Adamescu, până la momentul decesului omului de afaceri cei doi erau încă soți legitimi. În 16 decembrie 2016, atât Carmen, cât și Dan Grigore Adamescu au atacat cu apel decizia Judecătoriei Sectorului 1, la Tribunalul București. Primul termen de judecată ar fi urmat să aibă loc în data de 8 martie 2017. Teoretic, moartea fulgerătoare a lui Dan Adamescu ar fi trebuit să  determine constatarea ca lipsit de obiect procesul de divorț și cel de partaj. Nu a fost, însă, așa. Apelul continuă să se judece cu moștenitorul magnatului, Bogdan Alexander Adamescu. Anteriorul termen de judecată a avut loc în 8 martie, când magistrații au decis amânarea procesului pentru data de 12 aprilie.

 

În februarie, Bogdan Alexander Adamescu ar fi dispus ridicarea din vila cu pricina a unor tablouri și opere de artă în valoare de peste un milion de euro. Carmen Adamescu a solicitat instanței oprirea acestor operațiuni. Instanța a respins solicitarea ca neîntemeiată.

 

Luxoasa proprietate în care a locuit Dan Grigore Adamescu aparține în acte companiei International Business Center Modern SRL, firmă administrată, până în anul 2008, inclusiv de către Carmen Adamescu. În 2015, între părți a intervenit un contract de comodat pentru folosirea clădirii pe o perioadă de zece ani.

 

                                                                                 

 

Proprietarul casei, care a purtat denumirea de SC Complex Hotelier Modern SRL, a fost administrat, până în 2008, chiar de către Carmen Adamescu

 

A fost administrator la firma pe care o dă azi în judecată

Societatea International Business Center Modern SRL, care deține în proprietate imobilul din Bulevardul Aviatorilor, i-a aparținut, în anii 2000, omului de afaceri Dan Grigore Adamescu, care controla, la acel moment, un pachet de 94 la sută din capitalul social. Celelalte 6 procente aparțin companiei LIDO SA, iar societatea se ocupă cu activități imobiliare pe bază de tarife sau de contract. Până în 2010, firma a purtat numele de SC Complex Hotelier Modern SRL. În decembrie 2006, Dan Adamescu și-a cedat părțile sociale către compania olandeză The Nova Group Investments B.V., după ce LIDO SA a renunțat la dreptul de preempțiune.

Interesant este faptul că, până în data de 30 aprilie 2008, printre administratorii companiei s-a numărat și Carmen Adamescu. Atunci, aceasta, împreună cu fostul ei soț, Dan Grigore Adamescu, au renunțat la mandatul de administrator ai SC Complex Hotelier Modern SRL, au fost descărcați de gestiune, în locul lor fiind numită Constanze Eugenia Călinescu, persoană de naționalitate română și cetățenie germană.

În data de 19 mai 2010, SC Complex Hotelier Modern SRL și-a schimbat denumirea în SC International Business Center Modern SRL și, începând cu data de 5 octombrie 2011, a fost desemnat administrator compania SC TNG Real Estate Management SRL. Din 8 iulie 2014, reprezentantul administratorului unic a fost desemnat, până în data de 23 octombrie 2017, fiul lui Dan Grigore Adamescu, Bogdan Alexander Adamescu, cetățean german cu domiciliul, la vremea respectivă, în Principatul Monaco.

SC International Business Center Modern SRL (fosta SC Complex Hotelier Modern SRL) mai deține acțiuni în SC Baumeister SRL și SC Bau Construct SRL, ambele controlate de familia lui Adamescu.

Asociatul minoritar al firmei care deține proprietatea imobiliară a familiei Adamescu are ca acționar statul român, prin Ministerul Dezvoltării

 

 

Legăturile statului cu firma care deține vila 

Un alt amănunt interesant al acestei afaceri imobiliaro-matrimoniale îl reprezintă legăturile cu structurile guvernamentale. Așa cum am arătat mai sus, un pachet de 6% din părțile sociale ale SC International Business Center Modern SRL este deținut de către compania LIDO SA. Potrivit unui raport ONRC, în 2012, din structura acționariatului LIDO SA făcea parte Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu un pachet de 42.86829% din acțiuni, alături de Union International Center (cu 10,63003% din acțiuni), persoane fizice (26,64057% din acțiuni) și alte persoane juridice (cu 19,86111% din acțiuni). Obiectul de activitate al LIDO SA este de informare și consultanță în domeniul turismului, organizarea de excursii cu sau fără procurarea locurilor de cazare și transport, precum și serviciile de ghid pentru turism și de asigurare a locurilor de cazare.

La 21 decembrie 2012, LIDO SA deținea acțiuni la trei companii controlate de familia lui Dan Grigore Adamescu. Este vorba despre SC International Business Center Modern SRL (6%), SC Compania Hotelieră Intercontinental România SA (11,893%) și SC Centrul de Afaceri România SA (12,084%).

Spectaculos este faptul că, sub denumirea actuală de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, statul, ca acționar principal al LIDO SA, acționar la rândul ei în SC International Business Center Modern SRL, a fost acționat în judecată, în data de 19 ianuarie 2017, de către SC International Business Center SRL. Dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului București, a avut ca obiect litigii cu profesioniștii și a fost soluționat în data de 15 martie 2017, când instanța a obligat ministerul să plătească firmei familiei Adamescu, în termen de 20 de zile, suma de 458.325,04 lei reprezentând contravaloarea chiriei și a unor servicii de mentenanță aferente lunilor septembrie și octombrie 2016, precum și contravaloarea energiei electrice și a tarifului de distribuție aferente aceleiași perioade. La toate acestea, se adaugă plata sumei de 1.353,69 lei reprezentând penalități de întârziere. Deși hotărârea Tribunalului București poate fi atacată, cu contestație în anulare, Ministerul Dezvoltării nu a făcut acest lucru până în prezent.

 

Sechestru pe 200 milioane euro, în dosarul Astra

În anul 2013, averea lui Dan Grigore Adamescu era estimată la nu mai puțin de 960 de milioane de euro, acesta fiind considerat al doilea miliardar al României. Începând cu 2014, însă, ca urmare a problemelor legate de situația companiei Astra Asigurare-Reasigurare, dar și a dosarelor deschise de procurori pe numele lui, averea s-a diminuat până la o jumătate de miliard de euro. În martie 2016, pe o parte însemnată din această avere, mai exact pe o sumă de 857 de milioane de lei (200 de milioane de euro), DNA a instituit sechestru asigurător. Acest sechestru a fost instituit în 17 martie 2016, fiind vizate 45.759.255 de acțiuni pe care acesta le deținea la diferite companii, precum și alte 20.406 părți sociale pe care le avea la firme comerciale, măsura fiind instituită în vederea confiscării speciale și a recuperării pagubei produse de Adamescu prin “săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și spălare de bani”, în dosarul Astra Asigurări.

Dan Adamescu controla un imperiu media, imobiliar și financiar important România.

Printre afacerile pe care se bat acum familia și procurorii se numără Unirea Shopping Center, Intercontinental, LIDO, hotelurile Rex Mamaia și Pullman, compania imobiliară Modern Business Center, dar și trustul de presă Medien Holding, care deține numeroase publicații, printre care și cotidianul “România Liberă”, precum și o tipografie.

Ultima oră
Alte titluri din: Anchete
„Băieţii deştepţi” care dau la lopată pentru 80 milioane euro „Băieţii deştepţi” care dau la lopată pentru 80 milioane euro
Afacerile ex-soției lui Puiu Popoviciu cu opera de artă. Compania, implicată într-un scandal soldat cu o condamnare penală Afacerile ex-soției lui Puiu Popoviciu cu opera de artă. Compania, implicată într-un scandal soldat cu o condamnare penală
Mai multe titluri din: Anchete
Antena3.ro Ce pensie primea Stela Popescu de la statul român, după 50 de ani de carieră
Libertatea.ro „Are FIX PRIVIREA UNUI VIŢEL LA POARTA NOUĂ. Dar GHICI CE?”
A1.ro Dezvăluiri șocante despre cum a fost găsită Stela Popescu fără suflare: "De la jumătate în jos era...”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?