Avocatul Doru Boştină, la a treia condamnare consecutivă

Autor: ION ALEXANDRU
14 Apr 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, la mijlocul acestei săptămâni, sentinţa finală în ultimul dosar în care celebrul avocat Doru Cătălin Boștină a fost trimis în judecată, pentru evaziune fiscală. Deși procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București formulaseră apel împotriva sentinței de fond doar în privința altor inculpați din dosar, Curtea Supremă a decis să extindă acest apel și în ceea ce-l privește pe Boștină. Instanța a contopit pedeapsa de doi ani de închi­soare aplicată în acest dosar cu o alta, de un an, pe care Boștină a primit-o într-o altă cauză, judecată la Curtea de Apel Ploiești, pentru o infracțiune continuată de evaziune fiscală, însă, la final, a decis ca executarea pedepsei să fie suspendată. Este al treilea dosar în care celebrul avocat a fost condamnat definitiv, pe rolul instanţelor aflându-se o a patra cauză care îl privește, referitoare la dosarul în care Boștină a primit de la afaceristul Gruia Stoica trei milioane de euro pentru a devoala prețul unei licitații organizate de Complexul Energetic Oltenia. 

În noiembrie 2015, avocatul Doru Cătălin Boștină și afaceriștii Mihai Rădu­canu, Ironim Țentean, Mihai Alexandru Tudorică și Alexandru Cucu au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea unor multiple infracțiuni de evaziune fiscală. Boștină a fost acuzat că a înregistrat în evidențele contabile ale casei de avocatură Boștină și Asociații SPRL operațiuni financiare fictive prin care s-a sustras de la plata TVA-ului și a impozitului pe venit de 1,6 milioane de lei. Valoarea totală a prejudiciului reținut în dosar, de aproape patru milioane de lei, a fost recuperată, chiar în timpul urmăririi penale, prin achitarea de către inculpați a sumei de peste 3,2 milioane de lei. 
Concret, potrivit rechizitoriului, faptele s-au petrecut în perioada septembrie 2012 – aprilie 2013 când Doru Boștină, în calitate de avocat coordonator al Boștină și Asociații SPRL, a înregistrat în evidențele contabile șapte facturi fiscle reprezentând operațiuni fiscale fictive, respectiv achiziții de servicii de la SC Soft Touch SRL, facturi puse la dispoziţia avocatului de către adminis­tratorul acestei firme, Alexandru Cucu. Astfel, Boștină s-a sustras de la plata TVA și a impozitului pe venit de 1.677.048 de lei. 

Zeci de facturi fiscale fictive, toate eliberate între firmele cercetate 
Procurorii au mai reținut că, între iunie 2011 și septembrie 2014, Mihai Răducanu, administrator al SC Webtailors SRL, SC Economic Solutions SRL și SC Comintur SRL, a înregistrat în contabilitatea acestor firme 33 de facturi fiscale reprezentând achi­ziții fictive de servicii de la firmele SC Dava Smart Consult ș SC Soft Touch SRL, pentru a se sustrage de la plata unor taxe și impozite de 1.254.448 de lei. Cele 33 de facturi fiscale au fost puse la dispoziţie de către Alexandru Cucu și Mihai Tudorică. Mai departe, între ianuarie 2011 și septembrie 2013, Ironim Țentean, asociat și adminis­trator al SC Condor Investment Group SRL, a înregistrat, la rândul său, în conta­bilitatea acestei firme achiziția fictivă de servicii de la SC Soft Touch SRL, aducând statului un prejudiciu de 1.239.360 de lei. Nu în cele din urmă, în perioada aprilie 2011-septembrie 2013, Mihai Alexandru Tudorică, asociat și administrator al SC Rent-A-Car SRL, a înregistrat 13 operațiuni financiare fictive constând în achiziția de servicii de a SC Dava Smart Consult SRL și SC Soft Touch SRL, sustrăgându-se de la plata sumei de 215.550 de lei către bugetul de stat. 

Decizia de condamnare este definitivă 
După pedepse cu suspendare aplicate în primă instanţă, în apel, Alexandru Cucu a fost condamnat, cu acest prilej, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare și trei ani interzicerea unor drepturi. La aceleași pedepse au fost condamnați și Mihai Răducanu şi Mihai Alexandru Tudorică. În ceea ce-l privește pe Doru Boștină, acesta a fost condamnat la doi ani închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată, instanța constatând că infracțiunea pentru care avocatul a fost condamnat la un an de închisoare cu supen­dare, de către Curtea de Apel Ploiești, în 23 martie 2016, sentință rămasă definitivă în 23 februarie 2017, la Înalta Curte de Casaţie și Justiție, este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat în acest ultim dosar. Astfel, pedepsele au fost contopite, la care se adaugă o interdicție de doi ani a exercitării unor drepturi civile. 


Cercetat într-un dosar cu o miză de trei milioane de euro 
Doru Cătălin Boștină nu se află nici la prima, nici la doua, ci la a treia condamnare definitivă. Avocatul a primit, în anul 2012, o condamnare la trei luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de fals în înscrisuri. Mai exact, Boștină, împreună cu notarul public Carmen Popa au semnat, respectiv au autentificat notarial, în mod fals semnătura fostei soții a lui Doru Boștină, pentru a o deposeda, în acest fel, de un imobil. Avocatul a primit trei luni închisoare cu suspen­dare, în timp ce notărița Carmen Popa a fost condamnată la șase luni de închi­soare cu suspendare. 


Un alt dosar „greu” în care este judecat avocatul Doru Cătălin Boștină a fost instrumentat de DNA și îl are ca protagonist pe omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul SC Grup Feroviar Român SA. Boștină este acuzat că ar fi primit de la Gruia Stoica suma de trei milioane de euro pentru a afla, pentru acesta, prețul oferit de compania națională CFR Marfă la o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia, licitație pe care Gruia Stoica dorea s-o câştige, prin firma sa. De altfel, Gruia Stoica și Grup Feroviar Român au fost implicați în procesul de privatizare a CFR Marfă, în anul 2012, când această societate a fost desemnată drept câştigătoare a licitației organizate de Ministerul Transporturilor, Ulterior, licitația a fost anulată. 


Firme abonate la contracte cu statul, în perioada PDL-istă 
„Jurnalul Național” a dezvăluit, în septem­brie 2015, faptul că firmele avocatului Doru Cătălin Boștină au derulat, în peri­oada 2007-2012, foarte multe contracte cu statul român, prin intermediul cărora au încasat nu mai puţin de 8,2 milioane de euro cu tot cu TVA. Firmele cu care avocatul a derulat aceste contracte cu statul sunt Societatea Civilă de Avocaţi Boştină şi Asociaţii, de SC Boştină & Asociaţii SPRL, precum şi societatea comercială Boştină & Associates Financial Consulting SRL. 

Companiile și instituțiile de stat care au apelat la firmele lui Boștină, pentru prestarea unor servicii de consultanță sau asistență tehnică, sunt SC Termica SA Suceava, Complexul Energetic Rovinari, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turis­mului, Compania Naţională a Uraniului SA, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţi­ei Sociale, Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti, Electrica SA, Complexul Energetic Oltenia, Ministerul Economiei, Comerţu­lui şi Mediului de Afaceri. Majoritatea contractelor au fost derulate în perioada în care la guvernare se afla fostul Partid Democrat Liberal. 

Ultima oră
Alte titluri din: Anchete
Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara
Guvernul Tudose dă liber SRI să instruiască ONG-iști Guvernul Tudose dă liber SRI să instruiască ONG-iști
Mai multe titluri din: Anchete
Antena3.ro Mihai Voropchievici, horoscopul runelor pentru 22-28 octombrie
Libertatea.ro Fiul Luminiței Anghel suferă de o boală care îl distruge încet, încet. Din păcate e boala secolului
A1.ro Lovitură pentru toți românii care au termopane și centrală în case. Legea îi obligă să aplice câteva modificări. Dacă nu acceptă, rămân fără gaze
IncomeMagazine.ro Cine sunt stramosii omului? Raspunsul este absolut NAUCITOR!