x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ultima descoperire a astrofizicianului Stephen Hawking!

Ultima descoperire a astrofizicianului Stephen Hawking!

20 Mar 2018   •   14:21
Ultima descoperire a astrofizicianului Stephen Hawking!

Cu putin timp inainte de trecerea sa in nefiinta, renumitul astrofizician britanic, Stephen Hawking, a finalizat o teorie care explică modul prin care omul ar putea descoperi universuri paralele. In aceeasi lucrare, demna de premiul Nobel, omul de stiinta a formulat o noua predicţie privind sfârşitului lumii.

 

Hawking a muncit, practic, până in ultima clipa de viata. In ultima sa lucrare, "A Smooth Exit from Eternal Inflation", analizata acum de o prestigioasa revista stiintifica, cercetatorul sustine că universul va înceta să existe când stelele vor rămâne fără energie.

In opinia fizicianului, oamenii de ştiinţă ar putea descoperi universuri alternative lansând sonde de pe nave spaţiale, ceea ce va permite o mai buna intelegere a spatiului, a locului nostru în cosmos şi ce altceva mai există acolo. Lucrarea a fost elaborata de Hawking in colaborare cu profesorul Thomas Hertog, de la universitatea KU Leuven, din Belgia. "Ar fi câştigat premiul Nobel", a spus Hertog.

Hawking a murit miercuri, în locuinţa sa din Cambridge, la vârsta de 76 de ani. In 1964 el a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală (ALS) sau boala Lou Gehrig. Medicii nu i-au dat prea mari sperante de viata, dar Hawking a rezistat trecerii timpului, chiar daca a petrecut decenii într-un scaun cu rotile.

Boala l-a făcut să se bazeze pe oameni sau pe tehnologie pentru a se hrani, pentru a se imbraca, pentru a vorbi. Printre altele, Hawking folosea un sintetizator de voce. Publicul il stia in special pentru lucrarea "A Brief History of Time". Publicată în 1988, aceasta a fost vândută în peste zece milioane de exemplare.

×