x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget HTC Ocean, noul vârf de gamă HTC, ar putea veni într-o carcasă glossy protejată de apă şi praf

HTC Ocean, noul vârf de gamă HTC, ar putea veni într-o carcasă glossy protejată de apă şi praf

19 Apr 2017   •   16:48
HTC Ocean, noul vârf de gamă HTC, ar putea veni într-o carcasă glossy protejată de apă şi praf

HTC Ocean este viitorul vârf de gamă al producătorului taiwanez. Succesor pentru modelul HTC 10, noul smartphone cunoscut deocamdată doar după numele său de cod apare într-o carcasă negru-lucioasă similară celei folosite cu modelul HTC U Ultra, având tastă Home cu margini rotunjite poziţionată sub ecran şi o singură cameră foto la partea din spate, însoţită de un blitz dual-LED. Butonul Power şi reglajul pentru volum sunt poziţionate pe latura dreaptă a carcasei. Acoperit cu sticlă pe ambele laturi, HTC U Ultra a ieşit cam şifonat din testele de anduranţă prin care a fost trecut de specialiştii canalului YouTube JerryRigEverything. Însă dacă zvonurile se adeveresc, HTC Ocean ar putea corecta aceste aspecte, oferind în plus şi protecţie la apă şi praf. 

HTC U "Ocean"

Exceptând prezenţa senzorului de amprente integrat cu tasta Home, restul specificaţiilor rămân la stadiul de zvonuri: chipset Snapdragon 835 ajutat cu 4GB sau 6GB memorie RAM (în funcţie de versiune), 64GB sau 128 GB memorie internă, conectivitate WiFi AC dual-band, ecran de 5.5” cu tehnologie Edge Sense, cameră foto de 12MP (16MP la partea din faţă), sistem de operare Android 7.1 Nougat cu interfaţă Sense UI.

Noul vârf de gamă HTC ar putea fi prezentat oficial spre finalul acestei luni, purtând numele HTC U.

Sursa: go4it.ro

×
Subiecte în articol: htc u ocean flagship