Cele mai în trend accesorii mobile – disponibile și pe stifler.ro

30 Ian 2018

Pentru mulți pasul cel mai important și dificil de realizat este achiziționarea celui mai potrivit smartphone. Este numai parțial adevărat deoarece adevărata provocare constă în alegerea celor mai potrivite accesorii pentru acesta. Protecția smartphone-ului este crucială, mai ales în condițiile în care acesta a costat o mică avere. Așadar, la ora actuală nu doar că tot ce ține de acest capitol reprezintă o necesitate, însă cu precădere noile apariții din domeniu au captat atenția deplină a utilizatorilor.

Indiferent că este vorba despre o baterie externă, o husă de protecție sau orice alt accesoriu mobil, Stifler.ro este magazinul online mereu actualizat pentru a satisface pe deplin nevoile utilizatorilor. Astfel, în cadrul paginii menționate, cei interesați descoperă o varietate de opțiuni ce constau în accesoriile mobile cele mai în trend la ora actuală.

Care sunt accesoriile mobile de care ar trebui să beneficieze utilizatorii de smartphone?

Din varietatea de astfel de produse disponibile, se fac remarcate o serie, de altfel îndrăgite de către utilizatori. Haideți să vedem care sunt acestea.

Husa 360

Reprezintă un nou trend în lumea accesoriilor mobile. Aceasta constă într-o husă ușoară și subțire, ce se pliază perfect pe orice dispozitiv mobil, desigur, atât timp cât este aleasă după caracteristicile acestuia. Vorbim despre o excelentă metodă de protecție, mai ales că aceasta vizează înlăturarea daunelor pe care le-ar putea provoca șocurile, umiditatea, praful, dar și deteriorarea progresivă. Este o carcasă aspectuoasă, ce asigură așadar protecție completă telefonului mobil.

Stifler.ro o pune la dispoziția utilizatorilor sub diverse nuanțe, astfel ca fiecare să poată opta pentru modelul care îi întâmpină cel mai bine preferințele.

În cazul acestor modele de huse, magazinul menționat vine la țanc cu o completare folositoare. Este vorba despre foliile de protecție special realizate pentru a fi utilizate în combinație cu husa 360. Utilizate împreună, aceste accesorii oferă protecția necesară smartphone-ului. Produsul poate fi comandat de pe www.stifler.ro în dimensiunea potrivită, în funcție de modelul utilizat.

 

Husa cu baterie externă

Noile invenții tehnologice au dus și acest capitol, cel al huselor, la un cu totul alt nivel. Deși inițial ne-am putea întreba în ce mod posibil ar putea tehnologia să își pună amprenta în acest sector, iată că imaginația celor ale căror invenții vizează domeniul accesoriilor a depășit orice așteptări.

Husa cu baterie externă a fost concepută în mod special pentru a putea prelungi durata de viață a bateriei, de a îmbunătăți experiența utilizatorilor, oferindu-le acestora timp prelungit al conversațiilor telefonice. Cu o capacitate de 1500 mAh, 2000 mAh, respectiv 2400 mAh, în funcție de modelul de smartphone utilizat, bateria reprezintă o soluție la îndemână în orice vreme. De altfel, designul elegant, unic prin aparența sa, reprezintă un bonus de performanță pentru cei ce optează pentru această husă cu baterie externă.

Ce interesați de o astfel de achiziție pot accesa site-ul menționat pentru a descoperi modele care pot beneficia de husa cu baterie externă, dar și pentru a verifica în același timp disponibilitatea acesteia, respectiv pentru a putea  plasa eventuala comandă.

Bateriile emoji

Atât un moft, cât și o necesitate, această categorie de baterii reprezintă cu siguranță o noutate pe piața accesoriilor destinate dispozitivelor mobile.

Din punct de vedere funcțional, acestea oferă utilizatorilor experiențe plăcute în utilizare, îmbunătățind considerabil modul de desfășurare a funcțiilor pe care acesta le include. Disponibile sub diverse reprezentații și forme, bateriile reprezintă și o opțiune interesantă de cadou. Atât variantele haioase sub care acestea se prezintă, cât și cele clasice și elegante, reprezintă un mod excelent de a surprinde pe cineva apropiat, coleg sau cunoștință cu o baterie externă.

Sunt, de altfel, accesorii de dimensiuni mici – deci utilizarea lor nu crează nici un fel de disconfort, ușoare și în trend. Realizate din materiale dure, dar estetice, acestea prezintă și o metodă de protecție a bateriei în sine contra umidității. Pot opta pentru ele toți cei care știu că au probleme cu bateria, care îi lasă de izbeliște poate când au cea mai mare nevoie, dar și cei ce doresc să fie mereu pregătiți pentru orice situație neprevăzute.

Stickerele cu sclipici

Atunci când parcă tot ce oferă piața este atât de comun și monoton, aceste accesorii vin ca o completare, o soluție perfectă de diversificare, de a ieși din ordinar. Astfel, pot opta pentru diversele tipuri de stickere cu sclipici, disponibile și în magazinul online menționat la prețuri avantajoase, toți cei interesați.

Iată deci care sunt cele mai în trend accesorii mobile și totodată o necesitate pentru prelungirea duratei de viață a smartphone-urilor. Vestea bună e că acestea sunt accesibile, Stifler.ro punându-le la dispoziția doritorilor la prețuri rentabile.

Ultima oră
Alte titluri din: Gadget
Americanii sub 24 de ani preferă Snapchat în defavoarea Facebook Americanii sub 24 de ani preferă Snapchat în defavoarea Facebook
Apple a lansat pe piaţă boxa inteligentă HomePod Apple a lansat pe piaţă boxa inteligentă HomePod
Mai multe titluri din: Gadget
Antena3.ro S-au cunoscut intr-un bordel, s-au casatorit si erau fericiti pana cand totul s-a aflat! Un instalator a intrat in casa lor si a descoperit nenorocirea - Ce ii facuse sotul femeii e de domeniul SF
Libertatea.ro Traian Băsescu urmează să devină din nou bunic. Mesajul transmis de fostul președinte
A1.ro "Actorul Sylvester Stallone a murit!" Adevărul despre știrea care face înconjurul lumii
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?