Un asteroid de 600 de metri se rostogolește către Terra

19 Apr 2017

Un asteroid de circa 600 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, informează NASA citată de AFP. 

"Deşi nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuşi prea aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni", precizează agenţia spaţială într-un comunicat. 

Denumit 2014-JO25, asteroidul care măsoară puţin peste 650 de metri lungime va trece la 1,8 milioane de kilometri distanţă de Terra, ceea ce înseamnă aproximativ de cinci ori distanţa care ne desparte de Lună. 

Ultima oară când 2014-JO25 ne-a vizitat a fost în urmă cu 400 de ani şi îl vom vedea din nou peste 2.600 de ani. 

Asteroidul va trece în apropiere de planeta noastră după ce a ocolit Soarele iar apoi îşi va continua ruta spre Jupiter înainte de a se întoarce spre centrul sistemului nostru solar. 

În 2004, Toutatis, un asteroid mult mai mare - de 4,6 km lungime şi 2,4 km lăţime în formă de arahidă - a trecut la o distanţă de 1.549.719 km - de patru ori distanţa de la Pământ la Lună. 

NASA a precizat că asteroidul nu reprezintă niciun risc pentru planeta noastră, cel puţin pentru următorii 558 de ani, dată la care el va trece din nou pe lângă Terra, însă mai aproape. 

Viitoarea vizită a unui corp ceresc este prevăzută de abia în 2027, când asteroidul 199-AN10, de 800 metri lungime se va apropia la 380.000 de km (distanţa dintre Pământ/Lună). 

Vizita din 19 aprilie este "o oportunitate excepţională" pentru astronomi şi cei pasionaţi de stele, a subliniat NASA. Suprafaţa sa este de două ori mai strălucitoare decât cea a Lunii şi ar trebui să fie vizibil cu ajutorul unui mic telescop, timp de una dau două nopţi, a precizat agenţia.AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Ştiinţă
"Vuietul pamantului" i-a pus pe ganduri pe oamenii de stiinta! "Vuietul pamantului" i-a pus pe ganduri pe oamenii de stiinta!
Cum și de ce se transformă iubirea în ură. Explicația psihologilor Cum și de ce se transformă iubirea în ură. Explicația psihologilor
Mai multe titluri din: Ştiinţă
Antena3.ro A făcut o poză în poala lui Moş Crăciun. A doua zi, s-a rușinat când a văzut fotografia în detaliu. Imaginea asta a luat cu asalt internetul
Libertatea.ro Regele Mihai va fi înmormântat pe întuneric! Explicația Bisericii Ortodoxe
A1.ro Decizia care va revolta lumea creștinătății. Se schimbă „Tatăl nostru”. Aceasta este fraza pe care Papa vrea să o modifice!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?