Sărbătorile creştine-s utilizate pentru tunuri fiscale. Ce poziţie are Biserica?

Autor: IONUț BăLAN
12 Feb 2018

Am mai spus că majorările de preţuri din decembrie 2017 au servit la alimentarea bugetului cu resurse. Că s-au scumpit gazele şi curentul asupra cărora „veghează” ANRE să nu le scadă prețul chiar şi atunci când se ieftinesc pe piaţa internaţională, benzina supraaccizată şi mărfurile de bază controlate de carteluri, unde amenzile vor aduce venituri de zeci de euro la buget. Ceea ce înseamnă că Milton Friedman avea dreptate când afirma că inflaţia e o formă de taxare care n-are nevoie de legiferare. Cu precizarea că preţurile au crescut într-o lună cu maximum de consum. N-avea sens în ianuarie-februarie, când activitatea economică e slabă.

Dar tocmai pentru că se „vânează” perioadele cu cerere inelastică, următorul tun fiscal se profilează de Paşte. Întrebarea e ce poziţie ar trebui să aibă Biserica, în contextul în care conştientizează că politicul subjugă economic cu ajutorul sărbătorilor creştine?

Marea surpriză ar fi însă ca românii să-şi ajusteze consumul taman de Învierea Mântuitorului, adică să se adreseze economiei subterane, ceea ce ar coincide cu o nouă majorare a numerarului în circulaţie, plasat deja la cote înalte din cauza rateurile anterioare de gestionare a economiei.

Aşadar, pentru ca pensionarii - din rândurile cărora provin cei mai mulţi credincioşi - să participe real la diviziunea muncii, e necesar să se adreseze direct producătorilor şi să-i ocolească pe intermediarii pe care se bazează politicul că va extrage resurse pentru buget.

Şi, în definitiv, de ce populaţia nu poate cumpăra aceleaşi produse pe care le achiziţionează exportatorii, mai ales în contextul în care actual raport TVA - impozit pe profit dă şanse egale consumului intern şi exportului?!

Nu în ultimul rând merită observat că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu are legătură cu vreo viziune economică, ci e doar o încercare subţire de a combate efectul creşterilor salariale din domeniile rupte de productivitate.

 

Ultima oră
Alte titluri din: Editoriale
Herr Gunther Krichbaum și câteva simple coincidențe Herr Gunther Krichbaum și câteva simple coincidențe
Mai rămân, procurorii, supra-magistrați? Mai rămân, procurorii, supra-magistrați?
Mai multe titluri din: Editoriale
Antena3.ro Horoscopul runelor cu Mihai Voropchievici. Ce prezic astrele pentru săptămâna viitoare
Libertatea.ro Monica Gabor, partidă de sex în restaurant. Înregistrarea reală, făcută publică acum
A1.ro Plătești acum 7.000 de lei sau soţia ta moare! Caz șocant într-un spital din România, dezvăluit chiar de un medic
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?