x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mai rămân, procurorii, supra-magistrați?

Mai rămân, procurorii, supra-magistrați?

de Serban Cionoff    |    16 Feb 2018   •   09:56
Mai rămân, procurorii, supra-magistrați?

Acum, dacă tot ne-a dat domnul ministru Tudorel Toader un răgaz de cam o săptămână până să ne spună, cu subiect și predicat, care este soluția pentru DNA și pentru șefa sa, Laura Kovesi, putem profita de ocazie pentru a readuce în actualitate un subiect pe care, după cum se vede treaba, unii sau alții nu prea au mare interes să fie abordat. Subiect pe care îl exprimă întrebarea: procurorii vor mai rămâne sau nu în corpul magistraților? Subiect despre care altădată s-a discutat foarte aprins pentru ca, mai nou și mai nou, să cadă în uitare. Ceea ce nu este nici drept și nici bine, cu atât mai mult cu cât, secvențele pe care le face publice Antena 3 reprezintă dovezi foarte convingătoare despre cum se comportă și cum se exprimă procurorii. Acum trei sau patru ani fiind vorba despre procurorul Emilian Eva de la Iași, iar, mai nou, despre  procurori de la Ploiești. Unitate de elită a DNA, nu-i așa?...

„Eu nu credeam că cineva care are funcția de magistrat se poate exprima așa”, spunea Radu Tudor în dezbaterea televizată de aseară și sunt convins că aceeași afirmație o pot face alți oameni de bună credință. Iar, după ce depășim stadiul emoțional, cel al revoltei sincere și îndreptățite, ajungem la constatări care, cu siguranță, ne va da noi  motive de îngrijorare. Fiindcă limbajul suburban, primitiv al procurorului Onea (și, cu siguranță, al altor procurori de teapa sa) nu face decât să exprime o mentalitate, un fel de a gândi, care stă la originea comportamentului brutal al unor asemenea indivizi ajunși procurori. Mentalități și comportamente care derivă și din statutul pe care ei l-au dobândit prin măsuri luate pe vremea ministeriatului de lugubră amintire al Monicăi Macoovei- fostă procuroare în regimul politic al partidului unic, devenită astăzi notorie europârăcioasă și campioană a denigrării României pe la Înaltele Porți de la Bruxelles și Strasbourg-care le-a acordat procurorilor statut de magistrați.

Că, ea, a făcut treaba asta, la comanda Amiralului Dezastrului Național - Traian Băsescu, desigur -  sau din proprie inițiativă asta nici nu mai contează acum. Cu adevărat grav este, însă, faptul că, astăzi, o asemenea situație produce nenorocite efecte, procurorii fiind, de multe ori, cei care dictează  sentințe cu un vădit caracter politic împotriva unor adversari  greau de răzbit în luptă dreaptă și a unor membri ai familiilor lor. Sentințe pe care, din păcate, unii judecători le validează fără să zică nici „pâs”.

 Mergând mai departe, ajungem la un alt subiect pe care sunt convins că unele persoane sus puse ar dori să îl scoatem din discuție. Mă refer la declarația pe care a făcut-o, în ziua de 21 aprilie 2015, Robert Cazanciuc, pe atunci ministrul Justiției în guvernul Victor Ponta,declarație în care îi asigura pe colegii săi,procurorii : „Cât timp la conducerea Ministerului Justiției se va afla un procuror ( adică domnia sa n.n.) lucrurile nu se vor schimba”. (Fiind vorba, bineînțeles, despre statutul de magistrați pe care l-au căpătat procurorii de la Monica Macovei) După care, dorind să elimine orice îndoială asupra credibilității promisiunilor sale, ministrul Robert Cazanciuc adăuga: „Cât timp la conducerea guvernului se va afla un fost procuror (Victor Ponta, confratele și rubedenia sa n.n.) situația nu se va schimba”.

 Ceea ce, din păcate,  s-a și întâmplat! De atunci, procurorii, în primul rând cei aflați sub comanda Laurei Kovesi, se consideră justițiarii absoluți și irevocabili. Dacă nu chiar niște supra-magistrați! Având, totodată,  grijă să marginalizeze și chiar să elimine din rândul lor oameni de solidă reputație și de certă calitate profesională care nu se pretau la comanda politică unică, transmisă și executată de ei procurorii fideli cauzei binomului.

 În acest fel, pas cu pas, abuzurile procurorilor s-au înmulțit ajungându-se la acel „moment constituțional” la care s-a referit în mod expres senatorul Titus Corlățean, tot aseară, în emisiunea moderată de Radu Tudor. Distinsul jurist și universitar referindu-se, în termeni clari, argumentat, la conflictul juridic de natură constituțional constatat de Curtea Constituțională, conflict generat de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Naturală Anticorupție- care și-a arogat atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, O.U.G.nr.13/2017. Acesta fiind, ca să spun așa, un  negativ record în materie de încălcare a principilor și normelor statului de drept de către procurori, în virtutea aceluiași statut super-privilegiat care poate le permite, unor dintre ei desigur,să comită, pe scară rulantă,  revoltător de multe abuzuri. Abuzuri care,fără doar și poate, constituie cauze ale scăderii drastice a cotei de încredere a populației în justiție.

Iată de ce, cred că această foarte sensibilă întrebare – vor mai rămâne procurorii în corpul magistraților ?- trebuie urgentă readusă în dezbatere, urmând să își afle soluția corectă.            

×
Subiecte în articol: tudorel toader