x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Finanțarea energiei eco, la răscruce

Finanțarea energiei eco, la răscruce

de Dan Constantin    |    12 Dec 2017   •   08:10
Finanțarea energiei eco, la răscruce

Președintele României participa acum doi ani la Conferința Mondială privind schimbările climatice. Aproape 200 de șefi de stat reuniți la Paris aplaudau un acord global menit să asigure reducerea emisiilor de carbon și oprirea fenomenului devastator al încălzirii globale. Președintele Iohannis a ținut în plenul summit-ului un discurs angajant pentru România. China și Statele Unite, cei doi mari emitenți de bioxid de carbon ai lumii, susțineau marele proiect pentru salvarea Planetei.

Venirea lui Trump la Casa Albă a dat o lovitură acestor planuri. Statele Unite s-au retras din Acordul de la Paris, contribuția financiară de două miliarde de euro - 20 la sută din ajutorul de finanțare a proiectelor din țările în curs de dezvoltare pentru reducerea emisiilor de carbon - fiind astfel descoperită. Entuziasmul pentru trecerea la o economie eco, stimularea producerii de energie curată și a programelor de economisire și-au pierdut din viteză după lovitura lui Trump, dar nu au anulat eforturile celorlalte țări rămase în Acord.

Marți, la Paris, la doi ani după sesiunea de sub egida ONU, 50 de șefi de stat se reunesc în One Planet Summit pentru a evalua mijloacele de continuare a angajamentelor. Starea climei s-a degradat în ritm mai rapid, 2017 marcând un record de creștere de 3 grade C la nivel global. Abordarea în reuniunea de la Paris este accentuat pragmatică, vizând măsurile de finanțare. Mari companii din energie, asigurări, dar și autorități locale, dublate de ong-uri, devin motorul pentru aplicarea Acordului de la Paris 2015. Greutatea unor personalități de talia lui Bill Gates și Blomberg, susținerea marilor companii dau impuls și speranță pentru o tranziție reală spre energia eco. În SUA, alianța “America's Pledge”, la care au aderat 20 de state, 110 orașe și 1.400 de companii, care reprezintă jumătate din PIB-ul Americii, compensează decizia politică a Casei Albe. Mari fonduri de investiții, care administrează 1.500 miliarde de dolari, și-au vândut acțiunile din industria “carbon”. Nu avem știre că președintele Iohannis, care a angajat România în Acordul de la Paris, și ong-urile eco din preajmă ar fi prezente la reuniunea de la Paris.

 

×
Subiecte în articol: finanțarea energiei eco