x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dor de Octavian Paler

Dor de Octavian Paler

de Marian Nazat    |    27 Sep 2012   •   14:13

Vara ma poarta mereu cu gandul la regretatul Octavian Paler. Este anotimpul pe care l-a iubit cu nesat si caruia i-a inchinat eseuri intregi. Si de dorul celui dus in stele, ii recitesc cartile. Il redescopar altfel de fiecare data si-un soi de fericire, neatinsa altcumva, ma copleseste tamaduitor. Imi notez o idee, o expresie, franturi din tumultul sau scriitoricesc pentru a le savura in tihna. Melancolii pretomnatice.

De pilda, aflu din "Viata ca o corida' ca "dragostea e in principiu, prin nevoia ei de a darui, purificare de sine, dar poate fi si incercare de colonizare a celuilalt'. Abia acum ma lamuresc intru totul de ce cuplurile sfarsesc asa de urat la senectute. Si mai inteleg obsesia femeii neaose de a-si coloniza barbatul. Pai, din chiar biserica, de la slujba religioasa a nuntii, ea incearca sa-si calce sotul pe picior. Sa fie prima, ca nu cumva sa-l scape mai apoi de sub papuc. Sa-l tina in lesa si sa se mandreasca cu el oriunde are ocazia. Trofeul suprem, mijlocul fix din actele de stare civila. Grija ei nu este aceea de a-l iubi, de a i se darui cu generoasa tandrete, de a-i cuceri inima, de a-l seduce iarasi si iarasi. Dimpotriva, o vedem cum se incapataneaza sa si-l supuna, sa-l ia in proprietate, intru conservarea vetustei traditii. Zamislirea copilului este intaiul pas, a doua odrasla, zalogul definitiv. La batranete, colonizarea este deplina si dezgustatoare. Femeia – jandarm isi razbuna pe barbatul nestrunit de odinioara toate frustrarile-i inghitite de-a lungul casniciei. Nicio infidelitate a consoartei, nicio marlanie si ratacire nu scapa de bicisnica pedeapsa. Clipa scadentei este nemiloasa, prea multe indurarile si umilintele ca razbunarea sa nu fie si cruda. "Il vezi pe prapadit ? mi-a mancat tineretile, o bestie ! Acu' e la mana mea, nenorocitul !', mi-a marturisit candva o septuagenara cu ochii incercanati de ura. "Prapaditul' ii era partenerul conjugal, neputincios si tremurand din toate incheieturile. O epava colonizata pana in adancul fiintei de nevasta tiran.

"In dragoste intelegi, de obicei, ce ai gresit cand nu mai e nimic de facut', descopar tot de acolo, din opera paleriana. Adevar trist si cati dintre noi nu l-am simtit pe propria piele... Degeaba insa, suntem sortiti greselii, fiindca fiecare dragoste este o alta dragoste. De aceea si greselile sunt altele, ele nu se repeta. Si nici macar nu ne ajuta sa ne indreptam, la ce bun, de vreme ce in noua dragoste suntem intotdeauna altii ? Mereu si mereu de la capat, ca si cand nimic nu s-ar fi petrecut inainte. Altminteri, deslusirea greselii nu mai repara nimic, ruptura se explica prin ea insasi... Destinul nu se carpeste, ci se accepta.

Cica " o cruce se duce de unul singur, dar o dragoste se duce in doi, altfel se transforma si ea in cruce'. Oho, si cate cruci astfel carate in spinare am contemplat in anii dindarat. Crucea dragostei carata doar de unul dintre cei doi. Poate dintr-o iubire ce anuleaza respectul de sine, poate din nostalgia povestii de altadata, poate din teama de singuratate, poate dintr-un sentiment al datoriei nemarginite, poate... Fara sa exagerez, cred, lumea este un cimitir populat cu oameni insingurati care isi plimba crucile in spate.... Crucile, ca amintiri ale dragostei risipite.

"Nimeni n-a trecut pe langa atatea sanse de a cunoaste dragostea, ratandu-le pe toate', se destainuie moralistul atat de drag mie. Dar, adesea, ratarea e mai frumoasa ca implinirea. Asta presupune ca ai gustat dragostea, ca te-ai infruptat din ea. La urma urmei, s-o recunoastem, orice dragoste se rateaza la final. Sau aproape toate.

Si cata dreptate are cand marturiseste ca "Un barbat si o femeie care se iubesc corecteaza in parte ce e rau alcatuit in creatia lumii'. Da, intrucat Dumnezeu nu l-a zis nici Evei si nici lui Adam sa se iubeasca, ci numai sa creasca si sa se inmulteasca. Aidoma serpilor si naparcilor... Facerea lumii, in versiunea biblica, nu cuprinde, deci, decat reproducerea, instinctul animal al perpetuarii speciei. Abatandu-se de la ucazul divin, omul a indraznit sa iubeasca, iar osanda Celui de Sus n-a intarziat. "In fond – vorba eseistului -, exista un singur mod de a trai dragostea: traind-o'. Asadar, indragostiti-va, oameni buni, si trati indragostirea indiferent de osanda Cerului ! E de preferat sa va ratati singuratatea, nu si dragostea. Oricum, veti iesi mai castigati dupa esecul sentimental. Altminteri, va veti usca pe dinauntru fara sa fi trait emotia ca infinit.

×