x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Binomul nu moare, binomul se transformă!’’

"Binomul nu moare, binomul se transformă!’’

de Serban Cionoff    |    19 Ian 2017   •   14:55
"Binomul nu moare, binomul se transformă!’’

Trebuie să dea cineva dovadă de o mare și foarte păguboasă doză de naivitate dacă ar crede că, o dată trecut în rezervă generalul locotenent Florian Coldea și debarcat de la butoanele de comandă ale SRI, s-a pus cruce ,,binomului’’ și ,,câmpului tactic’’! Iluzie pe care pare să o alimenteze și ipoteza unei iminente maziliri a Laurei Kovesi, din fruntea DNA. Nu zic ba, un asemenea scenariu este foarte frumos și dătător de speranțe, dar cred că este cazul să ne temperăm entuziasmul și să ne gândim mai bine la vorbele înțeleptului care ne învață că ar fi o mare greșeală să ne luăm iluziile drept realitate. Dovadă stând recentele evenimente petrecute sub ochii noștri, adică zgomotoasa campanie de protestele- direct în stradă și pe rețelele de socializare- împotriva a ceea ce, un clișeu mediatic deja consacrat, a stigmatizat, ca fiind în tot, doar niște odioase ,,legi de grațiere și de amnistierea corupților’’.

Recunosc, nu sunt specialist în științele dreptului și de aceea mă abțin să mă pronunț pe textul celor două acte normative pe care ,deja, Ministerul Justiției l-a făcut publice, ele putând, astfel, să fie discutate și corectate acolo unde este cazul de către toți cei care consideră că au motive și, în primul rând, argumente să o facă. Dar, ca unul care am mai aflat câte ceva despre cum se realizează campaniile de dezinformare și, mai departe, de manipulare a opiniei publice, mă încumet să am unele opinii despre încrâncenata bătălie care se poartă, mai puțin în numele și mai degrabă sub stindardul ,,apărării independenței justiției’’.

Sunt întru totul de acord cu spusele ministrului justiției , Florin Iordache și anume că oamenii care au ieșit în stradă nu sunt corect informați, dar asta nu este decât o fațetă a problemei. Fiindcă, dacă dăm înapoi filmul evenimentelor, vedem că dezinformarea care a făcut ca acest subiect să inflameze lumea nu este una de ultimă oră. Dimpotrivă, este vorba despre o susținută campanie de manipulare care a început încă de la preluarea mandatului, atunci când noul titular al portofoliului justiției a făcut publice câteva dintre proiectele sale. (Proiecte pe care le-am consemnat și eu, aici în coloanele ,,Jurnalului Național’’ și pe care continui să le consider curajoase și binevenite.) Este vorba despre ideea că procurorii trebuie să lucreze sub autoritatea Ministerului Justiției și despre inițierea unei legi a răspunderii magistraților.

Ceea ce, însă, nu s-a observat sau, mai rău, dacă s-a observat a fost subestimat, este maniera vehementă în care au reacționat la aceste proiecte atât CSM, cât și purtătorii de mesaj ai procurorilor și judecătorilor. Care, la unison, au calificat un asemenea proiect ca fiind o manifestă amenințare la adresa independenței justiției. Încă în prima zi a acestei săptămâni atât de încărcată de patimi justițiare, o gazetă, recunoscuta ca având aparte afinități cu justiția băsisto-macoveistă, a publicat un rechizitoriu de o pagină,sub titlul,,PSD începe să vorbească despre a tăcut în campanie:justiția’’. Acuzând, în mod deosebit, ideea unei legi a răspunderii magistraților. Proiect legislativ împotriva căruia jurnalul cu pricina citează- atenție mărită!- declarația făcută de către cel care s-a ocupat de partea de justiție din programul de guvernare al PSD. Nimeni altul decât Robert Cazanciuc,ministrul de lugubră notorietate care a promis că, pe perioada mandatului său, procurorii nu vor fi clintiți din corpul magistraților. Acolo unde i-a vârât cu anasâna ministra, acum euro-pârăcioasa, Monica Macovei și de unde nimeni nu i-a putut clinti până acum. Iată, spre edificare, declarația lui Robert Cazanciuc, ex-ministrul de justiție în guvernul Victor Ponta și actual senator al PSD:,,Eu nu cred într-o răspundere materială a magistraților, pentru că ar pune presiune pe judecători’’.

Pe bună dreptate, ne putem întreba: dacă un parlamentar al partidului aplică o asemenea lovitură sub centură unui proiect legislativ inițiat de un coleg al său, la ce ne-am mai putea aștepta din partea adversarilor politici declarați ai PSD? Cu atât mai mult cu cât, printre procurori și judecători se află, și încă pe cai mari, multe persoane care au împărțit dreptatea operând ,,cu Băsescu în suflet’’. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă o lege a răspunderii magistraților ar fi fost adoptată și ar fi început să producă efectele? Câți oameni necăjiți și nedreptățiți de către procurori și judecători, manipulați politici, nepricepuți sau rău-voitori, vor începe să își caute dreptatea și, poate, ar și câștiga-o? Este lesne de înțeles magnitudinea cutremurului și mai ales costurile materiale ale acestor reparații, pe care ar trebui să le suporte , din bucunarele proprii asemea magistrați.

După aceea, de la deplasarea accentului de la efectele reale și benefice ale legii răspunderii magistraților și până la o prezentare, mincinoasă și tendențioasă, a așa numitelor legi ale grațierii infractorilor nu a mai fost decât un pas! Pe care oamenii pricepuți și devotați sistemului (la propriu și la figurat!), dacă nu chiar direct ,,binomului’’, l-au făcut pe repede înainte. Profitând și de faptul că, înainte de publicarea controversatelor proiecte de act normativ, inițiatorii lor nu au avut ideea de a iniția o campanie de informare și de sensibilizare a opiniei publice, prezentând, argumentat și corect, de ce este nevoie de aceste reglementări, cine sunt adevărații și singurii beneficiari ai efectelor lor, cine nu intră sub incidența lor și care sunt garanțiile că nu se vor produce și ,,efecte perverse’’. Din păcate, acest lucru nu s-a făcut, iar adversarii politici atât au așteptat!...

În fapt, tot ceea ce a urmat- culminând cu descinderea președintelui Klaus Iohannis în Palatul Victoriei, înainte de ședința Guvernului în care domnia sa avea ,,suspiciunea rezonabilă’’(?!) că se vor discuta cele două controversate ordonanțe-, se înscrie în logica aceleiași manipulări. După cum, în aceeași logică perversă se înscrie și declarația fostului premier Dacian Cioloș:,,Toate pot fi sacrificate, peste noapte, pentru ca o mână de indivizi să scape de lege’’. Același domn Dacian Cioloș, ca fost premier, fiind cercetat- tocmai în aceste zile!-, împreună cu alți miniștrii au guvernului său de tehnocrați a la varză de Bruxelles, de către o comisie parlamentară pentru o foarte mare gaură pe care au lăsat-o în bugetul de stat. Tot Dacian Cioloș fiind dovedit de către judecătorul Stan Mustață ca personaj –cheie în măsluirea, la comandă politică, a mizerabilului ,,Dosar ICA’’.

Nu pot să pun punct acestor notații fără a atrage atenția asupra tăcerii apăsătoare- dacă nu chiar complice?!- care s-a așternut asupra documentului pe care, tot în aceste zile, UNJR l-a pus la dispoziția opiniei publice, document comunicat de către CSAT, la data 16 februarie 2016, referitor la extinderea competențelor SRI în zona justiției. Mai pe românește spus, despre ,,câmpul tactic’’-în general și despre ,,binomul SRI-DNA’’ – într-un mod foarte particular.

Să fie, toate acestea, semne că după ce a pierdut ,,guvernul meu’’, președinte Klaus Iohannis, garant al respectării Constituției României, dorește acum să aibă ,,binomul meu’’? Om trăi și om vedea. Până una-alta, eu zic să ținem minte vorba cântecului,,binomul nu moare, binomul se transformă’’.

×