x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Avertizările Băncii Centrale, repede uitate

Avertizările Băncii Centrale, repede uitate

de Dan Constantin    |    13 Feb 2018   •   08:10
Avertizările Băncii Centrale, repede uitate

Raportul asupra inflației, prezentat de Mugur Isărescu în 9 februarie, a fost apreciat de unii ca un duș rece, o surpriză neplăcută servită să turtească frișca de pe tortul creșterii economiei românești. Analiza Băncii Centrale este cred echilibrată, nu jonglează cifrele pentru a pune ochelari roz privitorului, dar nici nu bagă gunoiul sub preș. Dinamica peste așteptări (circa 7 la sută) a PIB real în 2017 este însoțită de o evoluție favorabilă a investițiilor în sectorul privat și al exporturilor, reflectată de dinamica alertă a volumului producției industriale prelucrătoare (9 la sută, de la 2,6 la sută în 2016). Efectivul salariaților a ajuns la 4,8 milioane de persoane, cel mai înalt nivel după 2000, dar rata de inactivitate - 33 la sută, ponderea înaltă a tinerilor neimplicați în nicio activitate (1 din 5) arată persistența deficiențelor structurale din piața muncii. Fluxurile de investiții străine directe (4,5 mld. euro) și transferurile de capital finanțează aproape integral deficitul contului curent. Finanțarea din fonduri europene, reluată cu întârziere, se plasează însă la o rată de absorbție de numai 10 la sută în cadrul exercițiului financiar 2014-2020. Deficitul structural de peste 3 la sută din PIB, investițiile publice reduse, viteza de creștere a importurilor, peste cea e exporturilor, sunt câteva dintre informațiile-avertisment din raport. Factorii care influențează creșterea inflației, peste prognoze, sunt plasați în costurile energiei și carburanților, deficitul temporar de produse alimentare pe piața europeană, deprecierea monedei naționale în raport cu euro.

Pentru a avea o imagine mai exactă a analizei asupra economiei românești, lectura raportului din 9 februarie trebuie corelată cu precedentul raport, din 9 noiembrie 2017. Astfel eliminăm interpretările alarmiste, dar nu putem neglija avertismentele de acum trei luni ale guvernatorului Băncii Naționale. Echipa nouă din Palatul Victoria, care are carduri, poate înțelege mai bine decât Tudose rostul Băncii Centrale, utilitatea deciziilor de politică monetară. „Războiul rece” cu sistemul bancar, promovat de idei economice primitive sau analize aiuritoare plasate de „specialiști” nevricoși, nu poate produce bani mai mulți, dar îi poate cheltui și pe cei adunați cu greu.

 

×
Subiecte în articol: avertisment banca centrala