x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Alexandru Arșinel propus cetățean de onoare al Bucureștiului

Alexandru Arșinel propus cetățean de onoare al Bucureștiului

18 Iul 2017   •   14:42
Alexandru Arșinel propus cetățean de onoare al Bucureștiului

Actorul Alexandru Arşinel ar urma să primească titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în semn de respect pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea teatrului românesc, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

"Anul acesta, domnul Alexandru Arşinel a împlinit respectabila vârstă de 78 de ani, dintre care 53 de ani de activitate în slujba teatrului de revistă bucureştean, prilej care justifică pe deplin conferirea titlului de cetăţean de onoare în semn de respect din partea Municipalităţii", se menţionează în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea.

Această recompensă simbolică acordată artistului nu are implicaţii la bugetul local.

În document este reamintit faptul că actorul s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În 1962 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I. L. Caragiale'. A fost repartizat la Târgu Mureş unde, împreună cu alţi colegi de breaslă, a înfiinţat secţia română a Teatrului Naţional din oraş. În 1964 a început colaborarea cu Teatrul de revistă 'Constantin Tănase'.

Conform raportului de specialitate, Alexandru Arşinel a jucat în peste 30 de filme artistice, cu roluri principale sau secundare, şi are o bogată activitate în teatru, televiziune sau teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică precum şi cea managerială a primit numeroase premii, printre care se numără premiul special Uniter pentru Teatrul de revistă (2000) şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

Potrivt agerpress, din 1999 actorul este director al Teatrului de revistă 'Constantin Tănase'.

×
Subiecte în articol: actor alexandru arsinel