Vino pe scenă la Magic Voice by Bibi!

07 Aug 2017

Vacanţă de vară cu muzică bună şi multă distracţie! Bianca Lixandru, alias Bibi, revelaţia muzicii româneşti, invită copiii şi tinerii la un super concurs de talente care va avea loc pe 12 august, în Grădina Valorilor Româneşti din Parcul Lumea Copiilor. Concursul se adresează celor cu vârste cuprinse între 5-18 ani, şi se va desfășura pe două categorii: Categoria A (copii cu vârstă până în 14 ani) și Categoria B (copii și tineri cu vârste între 14-18 ani). Cei interesaţi se pot înscrie la "Magic Voice by Bibi" până pe 10 august, trimiţând negativele pieselor pe care urmează să le interpreteze pe adresa office@fundatiadanvoiculescu.ro Bianca Lixandru compune, cântă şi dansează de când se ştie. In anul 2007 a început cursurile de canto în cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu a cărei membră este şi în prezent. De atunci, sub îndrumarea a renumiți profesori de muzică şi compozotori, şi datorită talentului şi ambiției de care a dat a dat dovadă, a adunat în palmares sute de premii şi trofee. La doar 15 ani, are aproape 200 de mii de fani pe Facebook, şi peste 100 de mii pe Youtube, acolo unde face şi vlogging. Nu de puţine ori, presa a numit-o noua Nicole Cherry, dar ea se consideră doar o adolescentă cu talent şi noroc. A cântat pe toate scenele ţării, încă de la 6 ani, iar dovadă stau zecile de premii şi trofee. Piesa sa, „Ciocolata", lansată în 2016, s-a bucurat de un real succes în rândul publicului, adunând peste un milion de vizualizări în doar trei săptămâni.

Ultimul an a fost unul special şi extrem de aglomerat pentru tânara artistă. Bibi a fost recrutată în echipa Disney Romania, unde a dat viaţă unuia dintre personajele din “Star Darling”. Pentru fanii ei, Bianca este prezentă în fiecare joi pe canalul ei de Youtube, unde lansează noi provocări şi sketch-uri muzicale prin intermediul vlogului. Concursul de Tinere Talente Magic Voice by Bibi este organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României iar regulamentul poate fi consultat pe site. Câștigătorii vor fi premiați cu numeroase premii, de la echipamente şi accesorii audio, la materiale educațion​ale.​

 

Ultima oră
Alte titluri din: Muzica
 "Silent concert" cu trupa Eyedrops în Expirat Halele Carol "Silent concert" cu trupa Eyedrops în Expirat Halele Carol
Un legendar cântăreț francez primește o stea pe Walk of Fame din Hollywood Un legendar cântăreț francez primește o stea pe Walk of Fame din Hollywood
Mai multe titluri din: Muzica
Antena3.ro Nu avea bani de chirie și a văzut un anunț pe internet. „Îți închiriez apartamentul dacă faci amor cu mine!” Fata a decis să încerce. Ce i-a făcut bărbatul
Libertatea.ro Cât de des e bine să faci sex, în funcție de vârstă. După o anumită vârstă, se întâmplă asta
A1.ro Sătenii dintr-o comună ieșeană săpau liniștiți la canalizare atunci când au făcut o descoperire istorică! Ce au găsit în pământ
IncomeMagazine.ro Horoscopul zilei de luni, 21 august 2017