x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Katerina Biehu: ”Am în jur oameni care cred în mine și asta e cel mai important”

Katerina Biehu: ”Am în jur oameni care cred în mine și asta e cel mai important”

14 Dec 2017   •   16:08
Katerina Biehu: ”Am în jur oameni care cred în mine și asta e cel mai important”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Frumoasă și talentată, Katerina Biehu, din Ucraina, face parte din echipa lui Horia Brenciu, și se pregătește intens pentru prima gală X Factor din acest sezon, vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Katerina a venit la audițiile ”X Factor” de la Odessa, mărturisind că se simte foarte apropiată de cultura română și visează să facă o carieră în industria muzicală din țara noastră. ”Toată viața am știut că o să cânt. Fiecare dintre noi are destinul lui, chiar dacă unii îl știu de mici, iar alții îl găsesc pe parcursul vieții. Eu sunt norocoasă, știam din copilărie că o să cânt pe scene mari”, povestește discipola lui Horia Brenciu.

Cu toate acestea, Katia s-a înscris la ”X Factor” abia după ce a aflat că prietena ei va participa. ”Am decis să încerc eu, mai ales că îmi place Carla’s Dreams și m-am gândit că ar fi o ocazie bună să îl cunosc”, își aminteste Katerina. ”De atunci, am întâlnit foarte mulți oameni talentați și buni la suflet, iar acest lucru este cel mai important - să fii înconjurat de oameni buni!”, a mai spus concurenta ”X Factor”.

Katerina își pregătește fiecare apariție cu atenție și nu doar din punct de vedere muzical, ci are grijă și de ținute, pe care uneori și le croiește singură. De altfel, aceasta este o pasiune pe care Katerina încearcă să o dezvolte. ”Sunt dependentă de haine și am încercat să-mi cos singură și să am propriul meu magazin. Pas cu pas, am reușit să croiesc mai multe, iar după ce voi încheia competiția, sper să îi pot da drumul. Eu cred că dacă vrei se începi să te ocupi de ceva trebuie să știi fiecare pas din producție, nu poți să ai succes într-un domeniu dacă nu cunoști conceptul de la 0”, ne-a povestit Katerina.

După ce a aflat că va intra în galele live, Katerina a fost extrem de fericită, așa că nu lasă nimic la întâmplare. ”Pentru mine este prima mare scenă pe care cânt și sunt foarte entuziasmată pentru fiecare pas pe care îl voi face mai departe. O să fac totul la maximum, deoarece am în jur oameni care cred în mine și asta e cel mai important”, a încheiat Katerina.

După dueluri, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams au ales fiecare doar doi dintre cei patru concurenți care au trecut de Bootcamp, astfel că doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare.

Astfel, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Jeremy Ragsdale, Katerina Biehu, Teodora Sava, Alina Mocanu, Flashback și Ad Libitum vor continua pregătirile pentru gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa galelor următorul clasat.

Spectacolul ”X Factor” continuă cu cea de-a doua gală live duminică, 17 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1, când telespectatorii vor avea ocazia să își aleagă preferații și să îi voteze pentru a-i ajuta să se califice în MAREA FINALĂ de pe 22 decembrie, de la ora 20.00.

×
Subiecte în articol: Katerina Biehu