Nea Mărin, sărbătorit de ziua lui la „Zaza Sing”

18 Apr 2017

Miercurea aceasta, Liviu Vârciu își găsește nașul la „Zaza Sing”. Zbirul vedetelor, nea Mărin, e invitat în show-ul de la Antena 1 și, cunoscută fiind relația specială pe care cei doi o au, buna dispoziție va fi garantată! Numai că de data aceasta Liviu are o misiune importantă: să contribuie la surprizele pe care toți vor să le pregătească pentru nea Mărin, care vine la filmare chiar de ziua sa de naștere. Așa se face că acesta va fi surprins de prieteni, familie și colegi cu un tort aniversar, va dansa în culise, va primi cu bucurie urările de „la mulți ani”, dar își va lua la el și nuiaua cu care vrea să-l întâmpine pe Vârciu.

            Nea Mărin a avut parte de o zi întreagă de surprize, mai ales că în timpul filmării familia sa a venit pe platourile de la „Zaza Sing” pentru a-l sărbători. Și vedetele invitate în această ediție, Gina Pistol și Nicolai Tand, îi vor cânta „La mulți ani”, iar Flick va avea și el rime special pregătite. Și pentru că acolo unde se află nea Mărin nu poate lipsi dansul, acesta va încinge o horă tradițională, spre deliciul tuturor. În aceeași ediție, concurenții se vor întrece în versuri, glume și voie bună, iar nea Mărin, Gina și Nicolai își vor pune la bătaie cunoștințele în materie de cântece și versuri românești. Care dintre ei e maestru la versuri și cine va câștiga cea de-a treia ediție „Zaza Sing”, telespectatorii află miercuri, de la 20.30, la Antena 1.    

Ultima oră
Alte titluri din: Jurnalul TV
Nea Mărin s-a transformat din ”spaima vedetelor” în ”spaima cameramanilor”,  la ”Aventură cu 4 stele” Nea Mărin s-a transformat din ”spaima vedetelor” în ”spaima cameramanilor”, la ”Aventură cu 4 stele”
Un fost concurent ,,Chefi la cuțite” reprezintă România peste hotare Un fost concurent ,,Chefi la cuțite” reprezintă România peste hotare
Mai multe titluri din: Jurnalul TV
Antena3.ro Adevăruri ascunse ale zodiacului. Care sunt cele mai mari defecte, în funcție de zodie
Libertatea.ro Veste pentru toți șoferii. Când vei recupera banii de azi înainte
A1.ro BOMBĂ! E oficial! Cristian Pomohaci și-a găsit alinarea alături de.... Toți au rămas șocați!
IncomeMagazine.ro Cum a castigat Putin al treilea RAZBOI MONDIAL!