x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurat "iUmor" din 25 februarie, la Antena 1

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurat "iUmor" din 25 februarie, la Antena 1

13 Feb 2018   •   21:50
Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurat "iUmor" din  25 februarie, la Antena 1

După patru sezoane în care show-ul a fost preferatul publicului, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurați "iUmor" în fiecare duminică, începând cu data de 25 februarie, de la 21.00, la Antena 1.

Primii concurenți au sosit din toate colțurile lumii la "iUmor" cu mult avânt, încredere și cu noi provocări pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, începând din 25 februarie, la Antena 1.

Aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cu ei numere spectaculoase sau chiar și mici cadouri pentru cei trei jurați. Astfel, concurenții le-au dăruit de la pufuleți, gustarea preferată a Deliei, până la farfurii pictate, legături de usturoi care să îndepărteze spiritele rele sau pălincă de caise.  

Primele zile de audiții au făcut-o însă pe Delia să protesteze după ce unii dintre concurenții care i-au plăcut nu au primit cele două voturi necesare pentru a intra in etapa următoare, cea a votului prin aplicația "iUmor". Ca urmare, cântăreața a anunțat și decizia ei: "Nu mai dau LIKE! Pare o slăbiciune a mea! Nimeni nu se bucură la un amărât de LIKE...", a spus Delia.

Cei doi colegi jurați au asigurat-o că votul artistei este foarte important, însă Delia are o altă părere. "Cântărește mai greu LIKE-ul meu?", a întrebat-o Mihai Bendeac, iar replica a venit rapid: "Daaa, viața nu e corectă!".

Care a fost decizia finală a îndrăgitei cântărețe, telespectatorii vor afla începând cu 25 februarie, la Antena 1.

Cei care consideră că au umor și că pot face o țară întreagă să râdă se pot înscrie în continuare, pe toată durata audițiilor "iUmor" pe casting.a1.ro/iumor/.

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul

începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 

×
Subiecte în articol: mihai bendeac