"Jumanji" va avea un sequel, după succesul fulminant de box-office al "Welcome to the Jungle"

07 Feb 2018

Sony Pictures lucrează la un sequel al filmului "Jumanji: Welcome to the Jungle", care s-a dovedit un mega-succes de box-office, şi încearcă să păstreze echipa din care fac parte actorul Dwayne Johnson, regizorul Jake Kasdan şi scenariştii Scott Rosenberg şi Jeff Pinkner, relatează miercuri agenţia de ştiri UPI. 

Rosenberg şi Pinkner, care au lucrat la scenariul "Welcome to the Jungle" împreună cu Chris McKenna şi Erik Sommers, sunt în negocieri pentru a semna un nou contract. Regizorul Kasdan şi distribuţia, care îi include pe Kevin Hart, Jack Black şi Karen Gillan, ar urma să revină şi ei pentru acest sequel, scrie Variety. 

"Welcome to the Jungle" prezintă aventurile a patru elevi de liceu care primesc ore de detenţie după şcoală şi care sunt blocaţi într-un joc video. Ei trebuie să lupte prin intermediul avatarurilor lor - interpretate de Johnson, Hart, Black şi Gillan - pentru a supravieţui aventurilor dintr-o junglă periculoasă. 

Filmul, care serveşte drept sequel pentru filmul din 1995 în care joacă Robin Williams, a avut încasări de 857 de milioane de dolari în lumea întreagă după lansarea sa din decembrie. 

Rosenberg şi Pinkner sunt şi cei care au scris scenariul pentru viitorul spin-off al Spider-Man, "Venom", în care rolul principal este deţinut de Tom Hardy. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Film
Acuzaţie de plagiat împotriva filmului 'The Shape of Water' Acuzaţie de plagiat împotriva filmului 'The Shape of Water'
Actorul Ryan Reynolds si-a cumparat o fabrica de gin Actorul Ryan Reynolds si-a cumparat o fabrica de gin
Mai multe titluri din: Film
Antena3.ro ANUNȚ TRIST în ROMÂNIA! Un NUME CELEBRU A MURIT! Mare păcat!
Libertatea.ro Adriana Bahmuțeanu, anunț bombă: 'Voi avea...'
A1.ro Detalii cumplite despre moartea Madalinei Manole! E pentru prima oară când se spune un adevăr dureros! „Nu a...”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?