x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film HBO a dat undă verde primului proiect derivat din universul „Game of Thrones”

HBO a dat undă verde primului proiect derivat din universul „Game of Thrones”

09 Iun 2018   •   13:30
HBO a dat undă verde primului proiect derivat din universul „Game of Thrones”

Postul de televiziune cu plată HBO a dat undă verde primului proiect scindat din universul 'Game of Thrones', serialul său vedetă, o producţie care îl va avea pe autorul George R.R. Martin ca producător executiv şi pe Jane Goldman ca scenaristă, relatează sâmbătă EFE. 

Potrivit site-ului de specialitate Deadline, HBO a comandat în primul moment un episod-pilot pentru a lua pulsul publicului, înainte de a decide dacă va realiza în final serialul, a cărui acţiune se desfăşoară cu sute de ani înainte de evenimentele care au loc în 'Game of Thrones'. 

Goldman, cunoscută pentru scenariile din 'Kick-Ass' sau 'Kingsman', şi Martin, autor al cărţilor pe care se bazează serialul omonim, mizează pe aventurile care se petrec "între Epoca de aur a eroilor şi una mai îndepărtată şi mai sumbră". 

Proiectul se adânceşte "în cumplitele secrete ale Westeros, în adevărata origine a White Walkers, misterele Estului şi legenda familiei Starks". Şi, susţine autorul: "Nu este povestea pe care credeţi că o ştiti". 

Creatorii serialului 'Game of Thrones', David Benioff şi D.B. Weiss, nu sunt implicaţi în viitorul proiect. 

Proiectul face parte dintre cele cinci avute în vedere de HBO pentru a continua aventurile din 'Game of Thrones'. 

Există şi alţi scenarişti angajaţi de postul de televiziune (Max Borenstein, Brian Helgeland, Carly Wray şi Bryan Cogman) pentru a dezvolta idei din care pot rezulta noi seriale inspirate de universul 'Game of Thrones'. 

HBO a confirmat că în ianuarie 2019 va lansa cel de-al 8-lea şi ultim sezon al popularului serial 'Game of Thrones', care va avea şase episoade.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: HBO Game of Thrones