Top 10 cărți de citit în această primăvară

Autor: OANA PORTASE
12 Apr 2018

Primăvara și-a făcut în sfârșit apariția și la noi, iar vremea este perfectă pentru a citi pe terasă, prin parcuri sau la un picnic. Oferta librăriilor este diversă și potrivită pentru toate gusturile. Povești de dragoste, pagini pline de acțiune, cărți pentru copii sau cărți care te pot ajuta în viața de zi cu zi, ai de unde alege. Surpriza acestei primăveri este volumul de debut al actorului Tom Hanks.

Secretul marelui sigiliu – Steve Barry

Fostul spion american Cotton Malone își trăiește viața de pensionar în Danemarca, unde deține un anticariat. Malone a fost agentul unei divizii de elită în contrainformații din cadrul Departamentului american de Justiție și avea numele de cod Magellan Billet. Viața lui este dată peste cap când fostul lui șef îi cere ajutorul într-un caz extrem de complicat. Lui Malone i se cere să captureze un răufăcător nord-coreean care a sustras mai multe documente secrete din Departamentul de Trezorerie și care a afectat grav siguranța națională. Fostul agent începe o cursă contracronometru prin Europa pentru a recupera documentele. Aventura îl poartă prin canalele din Veneția și ajunge până în Croația.

Caractere atipice – Tom Hanks

Tom Hanks nu este doar un actor desăvârșit, dar și un scriitor talentat. Volumul său de debut conține șaptesprezece povestiri care ne prezintă drama unui veteran de război răscolit de amintiri, povestea unui tânăr care descoperă infidelitatea tatălui, aventurile unui multimilionar care își face vacanțele înapoi în timp, peripețiile unei fete care vrea să devină actriță pe Broadway, întâmplările unor imigranți bulgari fugiți în America sau experiența unei femei divorțate care nu mai vrea să se lase sedusă. Printre aceste povestiri se strecoară și patru articole de ziar, scenariul complet al unui film, dar și o prezentare plină de sarcasm a vieții de star de cinema. Elemente autobiografice se împletesc perfect în scrierile lui Hanks. “În această carte se regăsește viața americană sub toate aspectele ei. Proza lui Hanks este impresionantă – în ea se simte flerul stilistic și vocea puternică a autorului, atât de fluentă, de convingătoare și de încrezătoare, încât uiți că aparține starului de cinema Tom Hanks. El este pur și simplu scriitor.”, spun cei de la The Times despre prima carte scrisă de Tom Hanks.

Adele – Sean Smith

Sean Smith este cunoscut drept biograful celebrităților. Robbie Williams, Kate Middleton, Kylie Minogue, Justin Timberlake, Britney Spears, Victoria Beckham, Jennifer Aniston şi Kim Kardashian sunt doar câteva dintre vedetele cărora le-a dedicat biografii bine documentate. Smith mai este numit “cronicarul neînfricat” de către The Independent. Acum a venit rândul faimoasei Adele să fie prezentată publicului larg dintr-o perspectivă intimă. Aflăm despre eșecul relației sentimentale dintre părinții săi, tristețea sfâșietoare care a copleșit-o la moartea bunicului și viitorul incert într-o suburbie răvășită de comportamentul dur al găștilor din sudul Londrei. „O lectură captivată de la prima până la ultima pagină, care surprinde cu măiestrie multiplele fațete ale personalității artistei și, de aceea, ar trebui să fie pe placul oricui este interesat cât de puțin de fenomenul Adele sau de industria muzicală.“, scrie The News on Sunday.

Ne vedem în Cosmos, prieteni! – Jack Cheng

La capitolul cărți pentru copii “Ne vedem în Cosmos, prieteni!” este o carte care îi va învăța pe cei mici ce înseamnă familia, prietenia și dăruirea. Alex este un băiat de 11 ani care își dorește să trimită o înregistrare audio în spațiu pentru a afla și celelalte forme de viață despre viața de pe Pământ. Însă băiatul este măcinat de mai multe întrebări pentru care vrea să găsească răspunsuri, mai ales că familia sa pare să funcționeze din ce în ce mai puțin în limite normale.

- De unde vin?

- Cine este acolo?

- Și, mai presus de toate, cum pot fi curajos?

Alex pornește într-o aventură memorabilă alături de câinele său, Carl Sagan, care poartă numele unui celebru astrofizician.

Trandafirii din Mexic – Pam Muñoz Ryan

“Trandafirii din Mexic” de Pam Muñoz Ryan este o recomandare ideală pentru copiii de peste 12 ani. Cartea spune povestea fetiței pe nume Esperanza care pe vremuri locuia la El Rancho de las Rosas, unde ducea o viață privilegiată. Locuia într-o casă mare, avea cele mai frumoase rochii, păpuși de porțelan și servitoare care erau mereu la dispoziția ei. Însă, uneori, atunci când lumea îți e mai dragă, totul se năruiește. Esperanza locuiește acum cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California. Trebuie să ia viața de la zero. „Ryan îmbină cu ușurință momente istorice cu dorința de supraviețuire a unei familii, învățându-ne totodată cuvinte în spaniolă și obiceiuri mexicane.“, spun cei de la Publishers Weekly.

O fată în amurg – Serena Burdick

Iubitorii de Paris se vor delecta cu acest roman care ne poartă prin perioada Belle Époque. Tânăra Aimée Savaray este născută într-o familie pariziană bogată și visează să ajungă pictoriță celebră într-o lume a artei dominată de bărbați, iar în secret îl iubește pe tânărul Henri pe care părinţii ei l-au crescut alături de ea încă de când era copil. Henri dispare fără urmă în timpul războiului franco-prusac, iar viața privilegiată a familiei Savaray se destramă. Aimée are inima frântă însă vrea să-l găsească pe Henri cu orice preț, doar că acesta nu dorește să fie descoperit. Tânăra reușește să afle că un membru al familiei ascunde un mare secret și știe de ce Henri a dispărut. Timpul trece, fata se cufundă în pictură, dar mai descoperă fără să vrea drumul către Henri. Însă anii care au trecut și secretele îngropate fac ca regăsirea lor finală să scoată la suprafaţă nenumărate minciuni.

Disecție – Han Kang

Autoarea bestsellerului “Vegetariana” revine cu un roman la fel de surprinzător. Noul volum este un omagiu pentru victimele masacrului de la Gwangju din mai 1980 când armata sud-coreeană a ucis cu o brutalitate și o cruzime de neînchipuit civilii care protestau, inclusiv femei și copii. Atunci armata a spus că au fost omorâți sub 200 de oameni, însă presa străină relata că au fost peste 1000 de victime. Romanul este structurat în șapte capitole, fiecare povestit din perspectiva unor personaje diferite. Poveștile se întind din 1980 până în 2013, iar ultima povestire este chiar a autoarei, Han Kang. Cele șapte capitole ne arată că o traumă bântuie victima zeci de ani, dar și că moartea unui singur om bulversează ireparabil viețile celor care rămân în urmă. „Relevant universal și cu niște rezonanțe adânci, Disecție este un roman frumos și în același timp absolut necesar.”, scrie New York Times Book Review despre romanul “Disecția”.

Mari mituri despre relațiile intime. Întâlniri amoroase, sex și mariaj – Matthew D. Johnson

Când vine vorba de nouăți în categoria cărților de dezvoltare personală, “Mari mituri despre relațiile intime” este o alegere potrivită chiar și pentru cei care nu au probleme de cuplu. Cartea ne dă o prespectivă neștiută asupra relațiilor intime. Matthew D. Johnson este profesor de psihologie la Binghamton University, State University of New York. Cercetările sale în domeniul psihologiei clinice examinează dezvoltarea distresului marital și a disfuncțiilor familiale. În această carte, autorul își propune să înlăture o parte dintre confuziile pe care le avem cu privire la relațiile de cuplu. Acesta examinează 25 de mituri, porinind de la cele legate de sex, miturile despre atracție și curtare, despre întâlnirile online, despre relațiile între persoanele de același sex, despre factorii ce prezic succesul unei relații, și, în cele din urmă, despre diferențele dintre femei și bărbați în ce privește conflictele și despărțirile.

Ultima din clanul Stanfield – Marc Levy

Romanul “Ultima din clanul Stanfield” ne prezintă povestea unui secret tulburător. Eleanor-Rigby este jurnalistă la National Geographic și locuiește la Londra. Eleanor primește o scrisoare în care i se spune că mama sa a comis o infracțiune în trecut. Între timp, peste Ocean, George-Harrison, un tâmplar din Québec, primește și el o scrisoare în care i se spune că mama sa are un trecut pătat. Cei doi nu se cunosc, dar autorul scrisorilor anonime le dă întâlnire într-un local din portul Baltimore. Noua carte a lui Marc Levy îi captivează pe cititori cu enigma care a urmărit trei generații și îi poartă din vara lui 1944, când Franța era sub ocupație, prin Baltimore și libertatea anilor 1980, apoi în Londra și Montréalul zilelor noastre. "Ultima din clanul Stanfield este o cronică fascinantă… Marc Levy dirijează cu măiestrie un scenariu bogat în elemente istorice și artistice, impregnat de romantism.", notează cei de la L’Express.

Cum să oprești timpul – Matt Haig

Tom Hazard arată de 41 de ani, dar din cauza unei boli foarte rare, trăiește de câteva secole. Tom a văzut tot ce se putea. De la Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific. Acum nu-și dorește altceva decât să aibă o viață normală. În prezent, Tom este profesor de istorie la o școală din Londra unde îi poate învăța pe copii despre războaie, vânători de vrăjitoare și multe alte întâmplări fără a se da de gol. Un singur lucru îi este interzis: să se îndrăgostească. Autorul Neil Gaiman nota că „Matt Haig are multă empatie pentru condiția umană, pentru lumina și întunericul ei; folosește toată paleta disponibilă ca să-și construiască poveștile excelente.“

 

 

Ultima oră
Alte titluri din: Carte
3 lucrări apărute la RAO premiate de Magazin istoric și  Banca Naţională a României 3 lucrări apărute la RAO premiate de Magazin istoric și  Banca Naţională a României
Miercuri, 25 aprilie, exclusiv cu Jurnalul. Ştefan Iordache. Băiatul de cartier care a dominat scena românească Miercuri, 25 aprilie, exclusiv cu Jurnalul. Ştefan Iordache. Băiatul de cartier care a dominat scena românească
Mai multe titluri din: Carte
Antena3.ro Ce făcea fata asta în pat, în fiecare noapte, până la ora 3 dimineaţa. Iubitul nu a mai suportat şi a părăsit-o!
Libertatea.ro Chef Cătălin Scărlătescu, la un pas de moarte
A1.ro Un nou caz de pedofilie zguduie România! Un tânăr din Buzău care a abordat un băiat de 12 ani: „Este blonduţ, 1.70, şi are o aluniţă în barbă!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?