x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Concurs. Câştigă cartea "Scary Harry"

Concurs. Câştigă cartea "Scary Harry"

21 Apr 2017   •   21:55
Concurs. Câştigă cartea "Scary Harry"

Otto trăieşte într-o casă bântuită, iar viaţa lui poate fi considerată imposibilă. Până într-o zi, când îl descoperă în grădina vecinului pe Scary Harry. Un lucru teribil îi va purta pe cei doi în­tr-o aventură fenomenală. Spiritele din casa lui Otto sunt răpite, iar el împreună cu cea mai bună prietenă, dar şi cu Scary Harry îşi propun să le găsească. Deşi personajele par înspăimântătoare, opinia criticilor este că povestea este foarte amuzantă şi deloc înfricoşătoare, făcând cartea o atracţie pen­tru copiii cu simțul umorului.

Cum participi

Ne place să ne răsplătim cititorii pasionați de literatură, ast­fel că le oferim posibilitatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferite de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Scary Harry”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “Cui se adresează cartea «Scary Harry»?”, pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro. Câştigătoarea de săptămâ­na trecută este Diana Iurian.

×
Subiecte în articol: Scary Harry