×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ion Cucu, un impatimit martor si istoric al clipei

Autor: SERBAN CIONOFF
24 Mai 2018

Din nou, Doamna cu Coasa, cea care lovește nemilos și fără să aleagă, ne face  să murmurăm, cu voce stinsă, ultimele versuri ale ,,Cantilenei’’ lui Tudor Arghezi: ,,Măritule, blajinule, tu poți,/Să mi-i ucizi în parte, să pot să-i plâng pe toți. Așadar, după Călin Căliman și Cristian Țopescu, un alt nume de referință al presei noastre părăsește această lume într-un răstimp atât de scurt. Din păcate, așa este,  Ion Cucu, acest  maestru al artei fotografice, s-a mutat la cele veșnice. Lăsându-ne ca moștenire o extraordinară istorie în imagini a literaturii române din cea de-a doua jumătate a veacului XX, dar și o seamă de secvențe din și despre redacția ,,Scânteii tineretului’’, ziarul său de suflet, unde a debutat, iar, mulți ani după aceea, a trăit și a visat dimpreună cu fratele său, Gicu, binecuvântată fie-i, și lui, amintirea!

 L-am cunoscut pe Ion Cucu- ,,nea Nelu’’ cum i se spunea de la mic la mare în redacție- cu mai bine de patru decenii în urmă, adică pe când, încă,  nu apăruseră pe piața mediatică intoleranții imberbi care să îi someze pe cei mai mari, ca număr de ani dar și ca înzestrare, să se dea la o parte și să le facă, lor, pârtie. De fapt, cu două decenii mai înainte, adică pe la anii 50, mai fuseseră niște asemenea inchizitori politico-ideologici anume ațâțați împotriva valorile noastre esențiale pe care satrapii vremii, creatori și răspânditori de cultură pe care aceștia îi considerau  ,,rămășițe ale regimului burghezo-moșieresc’’. Din fericire, a venit , după asta, și o vreme a dezghețului, adică a unei relative , dar reale, deschideri ideologice și culturale, când lucrurile păreau să urmeze un alt curs. Ceea ce, însă, nu a fost decât o paranteză între două blocuri de gheață.

 Și totuși, istoria acestui timp și, de fapt, a mai fiecăreia dintre secundele sale, a fost imortalizată, cu devoțiune și cu rară măiestrie de artiști ai fotografiei, dintre care, cu siguranță, ziarul ,,Scânteia tineretului’’ a avut șansa de a-i prenumăra pe Vasile Ranga, Oreste Plecan, Gheorghe Cucu și pe Ion Cucu . Acesta , deși plecat, cu treburile sale prin redacții ale  revistelor literare sau pe la Uniunea Scriitorilor, a rămas, cu sufletul și cu harul său, tot coleg cu noi, cu pălmașii cuvântului scris și tipărit , după cum bine a mai zis-o sfătosul Ion (Jean) Andreiță. Nenea Ion fiind unul dintre cei de la care noi, mai tinerii întru ale gazetăriei, am învățat respectul față de valoare și față de tradițiile marii, adevăratei jurnalistici românești.

 S-a întâmplat, nu demult, să ne reunim,după cum am statornicit de ani buni, noi, cei de la ,,Scânteia tineretului’’și mai apoi de la ,,Tineretului liber’’, reuniune la care au venit, alături de noi, prieteni și confrați de la alte publicații. Prilej de a depăna amintiri,de a evoca figuri frumoase ale meseriei noastre și, de ce nu?, de a râde de felurite întâmplări în care, vremelnic, prostia, intoleranța și spiritul primar agresiv păreau că au ieșit biruitoare în lupta, foarte inegală, cu inteligența, cu talentul și, nu chiar în ultimul rând, cu cei 7 ani de acasă. Fapt care spune multe, în câteva dintre aceste evocări numele lui nea Ion Cucu a revenit de câteva ori dar, de fiecare dată, numai însoțit de superlative pe care Omul și Artistul le merită pe deplin. De aceea, m-a emoționat foarte mult mărturia unei mai tinere colege care,împreună cu soțul său, s-a prenumărat printre invitația agapei și care a recunoscut că a avut o mare surpriză să constate că nu toți cei care și-au făcut meseria prin redacțiile timpului sunt doar niște încuiați și niște depășiți de mersul istoriei.

 Iar dacă se va scrie- și, cu siguranță, trebuie să se scrie!-, o istorie, sinceră și nepărtinitoare,  a presei române din veacul XX sau chiar numai a celei din ce-a de-a doua jumătate a sa, atunci numele și creațiile fotografice lui Ion Cucu, avându-i ca personaje principale pe cei mai reprezentativi exponenți ai literaturii române din această atât de complexă și de încercată perioadă, vor trebui să se afle la un loc de frunte. Între acești eroi literari ai portretisticii lui Ion Cucu numărându-se Nichita Stănescu, Fănuș Neagu,Cezar Baltag, Constantin Țoiu,Nicolae Breban, Ileana Mălănciou sau Ana Bladiana. 

Mai avea, Ion Cucu, alături de acea inefabilă intuiție a clipei surprinsă într-o fotografie  și darul cuvântului ce transfigurează adevăratele trăiri.,,Când pun mâna pe un aparat fotografic- mărturisea el unui mai tânăr interlocutor-,încă îmi tremură. Dar nu de vârstă, ci de emoție’’.   Din păcate, și acest lucru nu mă sfiesc să îl spun și să îl scriu, noi cei care am avut șansa de a-l asculta pe Ion Cucu istorisind , cu mult haz și cu un rar întâlnit simț al vorbei în dungă,felurite pățanii, multe dintre ele legate de aceste instantanee și de personajele lor, vedem acum cât pierdem fiindcă, la momentul potrivit, nu am știut să le transcriem și să le dăm mai departe celor care atât de multe  ar mai avea de învățat din ele.  Binemeritându-și, în acest fel, numele de mărturii ale istoriei unei secunde, așa după cum a scris,odată, Adrian Păunescu.

 Poetul ultra sentimentelor fiind, el însuși, unui dintre  cei pe care în dese rânduri i-a surprins, în ipostaze emblematice, aparatul fotografic mânuit cu o nemaipomenită iscusință de neuitatul Ion Cucu și dimpreună cu care, poate, acum, în lumina lină a stelelor veșniciei, deapănă amintiri și repovestesc atâtea și atâtea istorii ale unor secunde magice.

 Cu un anumit prilej, Ion Cucu a pus, răspicat , direct, această întrebare de baraj:,,Cum ar arăta viața fără fotografie?’’ Și iată că, acum, a sunat ceasul când trebuie să ne întrebăm:,,Cum vor arăta arta fotografică și viața noastră literară fără Ioan Cucu?’’ Dureroasă întrebare și, mai cu seamă, atât de greu de rostit răspuns!

Ultima oră
Alte titluri din: Arte Vizuale
Mitropolia Vicinei - misterul din adâncuri Mitropolia Vicinei - misterul din adâncuri
Amplasarea unei lucrări de Jeff Koons provoacă polemici la Paris Amplasarea unei lucrări de Jeff Koons provoacă polemici la Paris
Mai multe titluri din: Arte Vizuale
Antena3.ro Horoscop săptămâna 25 iunie - 1 iulie. Racii sunt extrem de agitați, Săgetătorii au de luat o decizie grea
Libertatea.ro Toți vorbesc de noua iubită a lui Slav. E o celebră prezentatoare tv și are un copil
A1.ro Profeția înfiorătoare! Haosul în care vom fi aruncați: ”Lumea întreagă va deveni un Iad, iar fiecare zi va fi precum o Apocalipsă!”
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?