x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Bani de la stat contra locuri de muncă

Bani de la stat contra locuri de muncă

de Cristian Anton    |    03 Mai 2017   •   15:50
Bani de la stat contra locuri de muncă
Sursa foto: Victor Stroe

Firmele care crează locuri de muncă vor primi bani de la stat. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) primeşte, din 12 iunie, cereri pentru finanţarea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, în baza Hotărârii de Guvern 332/2014, bugetul alocat sesiunii fiind de 106,29 milioane lei. Cererile se depun până în 23 iunie 2017. 


“Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. 332/2014 îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă, prin acordarea de sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, precum cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative necesare în prima etapă de evaluare, se transmit prin poştă sau servicii de curierat, cu solicitarea confirmării de primire, sau se depun la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 332/2014””, susţine MFP. Ministerul finalizează prima etapă de evaluare a cererilor de acord pentru finanţare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii de depunere. 
 

×