Topul regiunilor unde e cel mai bine să trăieşti

Autor: DANIELA IVAN
15 Mai 2017

Salariul mediu net va creşte cu 26%, până în 2020, potrivit estimărilor elaborate de Comisia Naţională de Prognoză, însă majorările nu vor fi la fel în toate județele. Chiar dacă venitul mediu net va urca de la 2.274 de lei, în 2017, la 2.864 de lei, în anul 2020, locuitorii din județele bogate vor avea parte de majorări de două ori mai mari decât cei din zonele sărace și astfel discrepanțele regionale se vor adânci. Doar în zece județe creșterile salariale vor trece de majorarea medie pe economie, prognozată la 590 de lei, dar vor fi și zone unde creșterile salariale vor fi până-n 450 de lei.

Un bucureştean va câștiga în medie 4.057 de lei, bani care-i vor rămâne în mână după plata tuturor taxelor şi impozitelor. Însă locuitorii din judeţele Neamţ, Olt și Vâlcea, cei mai prost plătiţi din ţară, vor încasa în jur de 2.000 de lei, adică o jumătate din salariul unui bucureștean, potrivit prognozei citate.

 

Bucureşti şi Ilfov rămân lideri

Într-un top al celor mai bine plătiţi angajaţi, în 2020, Ilfovul se află pe locul doi, după Capitală, cu un salariu mediu net de 3.372 de lei, iar Clujul pe poziţia a treia cu 3.198 de lei. Performanţa oraşului de sub Feleac este remarcabilă având în vedere că Ilfovul este perceput de către investitori ca o prelungire a Capitalei şi multe firme mari au sediile în comunele şi orăşelele din jurul Bucureştiului. Clujul se clasează pe această poziţie datorită IT-ului şi serviciilor, a centrelor internaţionale de servicii de suport ale multinaţionalelor, care angajează specialişti buni vorbitori de limbi străine. Pe a patra poziţie se plasează Timișoara, unde salariul mediu net va ajunge la 3.181 de lei, iar locul cinci va fi ocupat de Argeș cu 3.017 de lei.

 

Cresc discrepanțele regionale

Analiștii economici spun că nivelul salariilor reflectă structura economiei și că este normal ca în județele cu industrii performante, acolo unde au venit investitorii străini salariile să fie mai mari. De  exemplu, județele Argeș și Vâlcea au avut evoluții total diferite după ce Dacia a fost cumpărată de francezi, iar Oltchim-ul este de mulți ani în faliment. Astfel, Argeșul se află pe poziția a cincea în topul județelor care vor avea cele mai mari creșteri de salarii până în anul 2020, iar Vâlcea pe a treia poziție, în coada clasamentului. Diferența dintre salariile medii din cele două județe este acum de 657 de lei și va ajunge la 990 de lei. O situație similară este și în Neamț, Olt, Harghita și Covasna  unde locuitorii vor avea câștiguri tot mai mici, raportat la media națională. Nici salariații din alte 27 de județe nu o duc cu mult mai bine, veniturile nete ale acestora vor rămâne sub media națională de 590 de lei.

 

Rămânem tot penultimii în UE

În ciuda acestor creșteri salariale, angajații români vor rămâne cei mai prost plătiți din UE, după bulgari. În Ungaria, salariul mediu lunar este acum în jur de 600 de euro, în Slovacia în jur de 800 de euro, iar în Polonia de 750 de euro, iar tendința este de creștere în toate aceste ţări. În plus, în toate statele dezvoltate ale UE salariul mediu net trece de 1.000 de euro. Cel mai bine plătiți sunt locuitorii din Liechtenstein și din Monaco, unde salariile medii trec de 5.000 de euro, fiind urmați de cei din Norvegia, Luxemburg și Danemarca care au venituri de 3.000 de euro. În Franța, Germania, Italia, Olanda și Austria, veniturile din salariile lunare depășesc 2.000 de euro, potrivit Eurostat.

 

 

Tabel 1

Judeţe cu cele mai mari creşteri salariale

Nume      Câştig net în 2017  Câştig net în 2020          Diferenţă

Bucureşti        3.207       4.057       850

Ilfov        2.656       3.372       716

Cluj 2.504       3.198       694

Timiş      2.501       3.181       690

Argeş      2.384       3.017       633

 

Tabel 2

 

Judeţe cu cele mai mici creşteri salariale

Nume      Câştig net în 2017  Câştig net în 2020

Neamţ     1.690       2071        381

Olt   2.023       2.112       387

Vâlcea    1.725       2.112       387

Harghita         1.713       2.154       441

Covasna  1.747       2.191       444

Ultima oră
Alte titluri din: Economia
Premiera in Elvetia: Societate constituita in totalitate din bitcoin Premiera in Elvetia: Societate constituita in totalitate din bitcoin
Alertă alimentară - Franța recheamă, inclusiv din România, a unui sortiment de lapte praf produs de Lactalis Alertă alimentară - Franța recheamă, inclusiv din România, a unui sortiment de lapte praf produs de Lactalis
Mai multe titluri din: Economia
Antena3.ro Horoscopul săptămânii 11-17 decembrie, cu Camelia Pătrășcanu. Vești bune pentru trei zodii
Libertatea.ro Biserica Ortodoxă refuză canonizarea Regelui Mihai: nu îndeplinește o condiție
A1.ro Decizia care va revolta lumea creștinătății. Se schimbă „Tatăl nostru”. Aceasta este fraza pe care Papa vrea să o modifice!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?