Piaţa berii din România ajung la 16,11 milioane de hectolitri

17 Apr 2018

Piaţa berii din România a înregistrat un salt de 2% în 2017, comparativ cu anul anterior, ajungând la un volum de 16,11 milioane de hectolitri, iar consumul de bere s-a situat la 82 de litri/cap de locuitor, arată datele publicate marţi de Asociaţia Berarii României.

 

În acest context, potrivit sursei citate, sectorul berii creează, direct şi indirect, peste 85.000 de locuri de muncă la nivel naţional. Nivelul total al investiţiilor în industria de profil a înregistrat, anul trecut, un trend ascendent, ajungând la 71,8 milioane de euro, în creştere cu două milioane de euro faţă de anul 2016.

Până în prezent, investiţiile cumulate, realizate de către membrii Asociaţiei Berarii României, de la intrarea acestora pe piaţă au atins un total de 1,47 miliarde de euro.

"Rolul de motor al economiei României pe care sectorul berii îl are este confirmat şi de valoarea adăugată pe care acesta o generează în toate domeniile conexe de activitate şi care depăşeşte anual 860 milioane euro. La aceasta se adaugă importante contribuţii, directe şi indirecte, la bugetele de stat şi locale, de peste 530 milioane euro/an', afirmă Julia Leferman, director general al Asociaţiei Berarii României.

În ceea ce priveşte preferinţele consumatorilor în funcţie de tipurile de ambalaje, datele oficiale arată că doar berea îmbuteliată la PET a înregistrat scăderi pentru cel de-al doilea an consecutiv, dar rămâne în top cu 50,94% din total. Locurile următoare au fost ocupate de berea îmbuteliată la sticlă (27,46%), la doză (18,2%) şi Keg (recipiente din inox cu filet), cu 3,38% din total.

AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Economia
Veste proastă pentru românii cu credite. ROBOR la trei luni, la cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate Veste proastă pentru românii cu credite. ROBOR la trei luni, la cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate
In România, procesul de insolventa, cel mai chinuitor din UE In România, procesul de insolventa, cel mai chinuitor din UE
Mai multe titluri din: Economia
Antena3.ro Pădurea care ascunde poarta Iadului se află în România. Ce ciudățenii se petrec în acest loc
Libertatea.ro Singurul lucru pe care Andra i l-a interzis lui Măruță. Nu are voie
A1.ro Profețiile cutremurătoare ale Babei Vanga pentru a doua jumătate a anului 2018. A prezis și data Apocalipsei
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?