x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fabrica Zahărul Oradea, pusă pe butuci de strategiile nemţeşti

Fabrica Zahărul Oradea, pusă pe butuci de strategiile nemţeşti

de Adrian Stoica    |    13 Sep 2017   •   12:30
Fabrica Zahărul Oradea, pusă pe butuci de strategiile nemţeşti

De la 1 octombrie, cotele de zahăr impuse de Uniunea Europeană dispar şi, odată cu ele, se vor anula şi preţurile minime impuse pentru achiziția sfeclei de zahăr de la producători. Deşi, teoretic, această măsură ar putea deschide noi oportunităţi producătorilor de zahăr şi cultivatorilor de sfeclă de zahăr, în realitate măsura ar putea avea efect de bumerang în unele ţări. În 1990, România avea 33 de fabrici de zahăr, dar astăzi mai există doar şase. Numărul lor ar putea scădea la cinci după ce nemţii de la Pfeifer&Langen au anunţat că vor închide fabrica pe care o deţin la Oradea, în cazul în care nu reuşesc să o vândă.

Conform unui studiu elaborat anul trecut la solicitarea Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, eliminarea cotelor de zahăr și a prețului minim de achiziție a sfeclei de zahăr va produce schimbări semnificative pe piață, mai ales la nivelul competiției dintre marii producători. În condiţiile în care piaţa zahărului este dominată deja de un oligopol (principalii producători de zahăr au unități de producție în cele mai multe state membre), aceştia vor negocia de pe poziţii de forţă preţul de achiziţie al sfeclei şi vor produce unde vor vrea ei. 

Germania, Franța, Danemarca, Belgia, Olanda și Marea Britanie sunt țările care dețin principalii producători de zahăr, cele mai mari suprafețe de teren cultivate cu sfeclă de zahăr și cele mari producții la hectar.

 Materia primă ar fi prea scumpă

 Oficial, conducerea fabricii de la Oradea nu a anunţat nimic despre închiderea unităţii, această măsură fiind anunţată de patronatul companiei Pfeifer&Langen în urmă cu două săptămâni, la Berlin, cu ocazia reuniunii Comitetului European de Întreprindere. Motivul acestei decizii este situaţia financiară dificilă a fabricii. Nemţii susţin că fabrica nu este rentabilă pentru că tona de sfeclă de zahăr este achiziţionată la un preţ de circa 516 euro, în condiţiile în care în Germania şi Polonia aceasta este de 320 de euro, iar în perspectivă nemţii vor să ajungă la un preţ de achiziţie de 300 de euro, potrivit lui Horia Ursu, liderul de sindicat din fabrică.

Pierderi cu voie de la patronat

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, susţine că pierderile fabricii sunt artificiale, ele fiind provocate chiar de nemţi. „La Oradea se produce zahăr din septembrie până în ianuarie din producţia internă de sfeclă, iar alte câteva luni fabrica procesează zahăr brut adus din Germania pe care fabrica este obligată să-l cumpere la preţuri foarte mari, peste preţul pieţei. “În felul acesta, fabrica din Oradea a fost băgată pe pierderi cu bună ştiinţă, iar profitul exportat în Germania, în condiţiile în care ea are contractat şi un credit de 10 milioane de euro de la o bancă din România. Dacă se închide, să vedem cine va mai plăti creditul”, ne-a declarat Dragoş Frumosu.

România, transformată în piaţă de desfacere

De fapt, decizia de închidere a fabricii trebuie pusă în contextul eliminării cotelor de piaţă. Pfeifer&Langen a achiziţionat deja şase fabrici de zahăr în Ucraina, dar patru au fost închise rapid şi în acest fel au reuşit să acapareze o cotă importantă de piaţă. În România, nemţii vor să păstreze doar o firmă de distribuţie prin care să vândă zahărul produs în Germania şi alte ţări, ne spune liderul de sindicat.

Se cere intervenţia Ministerului Agriculturii

De preluarea fabricii de zahăr este acum interesată asociaţia cultivatorilor de sfeclă din judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timişoara, salvarea fabricii asigurându-le şi lor supravieţuirea. Vorbim despre circa 5.000 de familii care trăiesc de pe urma cultivării sfeclei de zahăr. Pentru a facilita cumpărarea, Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară va face demersurile necesare, astfel încât Ministerul Agriculturii şi Guvernul să aprobe o serie de facilităţi financiare care să le permită acestora preluarea fabricii.

Anul trecut, societatea Zahărul Oradea a raportat o cifră de afaceri de aproape 351,77 de milioane de lei şi o pierdere netă de 28,63 milioane de lei

×