Comisia Europeană: 15 state din UE , alături de Elveţia şi Hong Kong, afectate de scandalul ouălor contaminate cu insecticid

11 Aug 2017

Comisia Europeană (CE) a anunţat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanţa toxică denumită fipronil, transmit Reuters şi DPA. 

Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Danemarca, precum şi în două state din afara UE, respectiv Elveţia şi Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE. 

De asemenea, Comisia Europeană a informat că intenţionează să convoace în 26 septembrie o reuniune ministerială "pentru a trage învăţăminte relevante" din scandal. 

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda, al doilea mare exportator de păsări, după SUA. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această substanţă este moderat toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne. 

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanţa activă din mai multe insecticide, fipronil, produs şi de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obişnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanţă pe care a achiziţionat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantităţi mari de fipronil din România. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Economia
Vânzările record obligă retailerii să-şi facă depozite în România Vânzările record obligă retailerii să-şi facă depozite în România
BNR - Deficitul de cont curent a crescut cu 45,27% BNR - Deficitul de cont curent a crescut cu 45,27%
Mai multe titluri din: Economia
Antena3.ro Film horror pe un câmp din România. Un copil cu retard mintal este abuzat sexual. Opt minori participă la fapte. Totul este filmat
Libertatea.ro Emily Ratajkowski face reclamă topless. VEZI VIDEO
A1.ro „NENOROCIREA s-a abătut asupra Pământului”. Peste 400 de morți în doar câteva ore! Este un DEZASTRU nemaivăzut
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?