AM POCU elimină unele criterii de evaluare în scopul simplificării procedurilor pentru depunerea proiectelor

19 Mai 2017

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, a participat, ieri, la reuniunea extraordinară a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Scopul întrunirii a fost modificarea metodologiei de verificare, evaluare și selecție, prin eliminarea unor criterii restrictive de eligibilitate și a unora dintre documentele care au o relevanţă redusă pentru proiect.

Un exemplu relevant în ceea ce privește eliminarea criteriilor de evaluare este renunțarea la condiția ca o societate comercială să fi accesat și în trecut fonduri europene. În acest fel, se asigură un tratament egal tuturor beneficiarilor Programul Operațional Capital Uman.

Până acum, unul dintre criteriile de eligibilitate era acela ca solicitantul / partenerul să fi implementat cel puțin 1 proiect din fonduri europene și, în plus, partenerul să fi avut o experiență de cel puțin 6 luni în domeniul activităților proiectului. Astfel, pentru a li se acorda o șansă și acelor potențiali beneficiari care nu au mai derulat proiecte în domeniul respectiv, s-a eliminat din prima etapă a procesului de evaluare (cea de verificare a conformității administrative și a eligibilității) condiția ca partenerul să fi avut o experiență de cel putin 6 luni. Aceasta va fi luată în calcul în etapa a doua (tehnico-financiară).

O altă măsură care a vizat simplificarea mecanismului de evaluare și selecție a proiectelor aprobată în cadrul Comitetului de Monitorizare este mărirea plafonului financiar cu 10 procente pentru solicitanții cu o vechime mai mare de 1 an. Astfel, s-a ajuns la un plafon de 40 % din valoarea asistenței financiare nerambursabile, respectiv 30 % pentru solicitanții cu o vechime mai mică de 1 an (care nu pot fi solicitanți unici, fiind obligatoriu să aplice în parteneriat).

Toate aceste propuneri de modificare a metodologiei au fost elaborate ca urmare a constatărilor din etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității pentru apelurile deja lansate în cadrul POCU, luând în considerare și necesitatea accesării de fonduri europene în regim accelerat, pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor.

Rovana Plumb: Am anunțat încă de la preluarea mandatului că avem nevoie urgentă de o nouă abordare a fondurilor europene în România, după un an pierdut de guvernarea anterioară. Sprijinirea potențialilor beneficiari face parte din viziunea acestui guvern pentru accelerarea absorbției. Iar pentru asta avem nevoie de proiecte de calitate. Ce putem face noi este să ne concentrăm eforturile pe simplificarea procedurilor și să avem în vedere orientarea spre rezultate. Suntem aici să îmbunătățim mecanismele, să renunțăm la ce nu funcționează și să găsim rapid soluții la probleme. În acest fel ne asigurăm că beneficiarii pot  implementa proiecte de succes.

În sprijinul celor spuse, ministrul Rovana Plumb a anunțat înființarea unei coaliții pentru Programul Operațional Capital Uman, care va asigura nu doar o mai mare transparență și o mai bună comunicare. Principalul obiectiv urmărit va fi redactarea ghidurilor în consultare cu toții actorii relevanți: experți reprezentativi pentru fiecare domeniu - sindicate, patronate, mediu de afaceri, ONG-uri. În acest fel, ghidurile pot reflecta cât mai bine nevoile societății.

Ultima oră
Alte titluri din: Economia
Premiera in Elvetia: Societate constituita in totalitate din bitcoin Premiera in Elvetia: Societate constituita in totalitate din bitcoin
Alertă alimentară - Franța recheamă, inclusiv din România, a unui sortiment de lapte praf produs de Lactalis Alertă alimentară - Franța recheamă, inclusiv din România, a unui sortiment de lapte praf produs de Lactalis
Mai multe titluri din: Economia
Antena3.ro Horoscopul săptămânii 11-17 decembrie, cu Camelia Pătrășcanu. Vești bune pentru trei zodii
Libertatea.ro Biserica Ortodoxă refuză canonizarea Regelui Mihai: nu îndeplinește o condiție
A1.ro Decizia care va revolta lumea creștinătății. Se schimbă „Tatăl nostru”. Aceasta este fraza pe care Papa vrea să o modifice!
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?