x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi BRD pariază pe piaţa imobiliară în 2017

BRD pariază pe piaţa imobiliară în 2017

10 Feb 2017   •   20:15
BRD pariază pe piaţa imobiliară în 2017
Sursa foto: Diana Oros

Francezii de la BRD se vor orienta cu prioritate în 2017 pe acordarea de credite atât prin programul Prima Casă, cât şi pe credite ipotecare standard.

Banca stă deja foarte bine pe acest segment. “Avem o cotă tradiţională de piaţă de 10-15% la diverse produse bancare, dar pentru programul Prima Casă deţinem o cotă mult mai mare, de 25%, a declarat Francois Bloch, noul CEO al BRD. Şi directorul financiar al BRD, Stephane Fortin, a precizat că soldul creditelor ipotecare acordate de BRD este de 10 miliarde lei, din care creditele Prima Casă reprezintă 70%.

În plus, Gheorghe Marinel, director general adjunct la BRD, a precizat că banca ia în calcul o reducere a avansului pentru creditele ipotecare standard în condiţiile în care deciziile Curţii Constituţionale au diminuat mult din riscul acordării creditelor imobiliare.

BRD a obţinut anul trecut în România un profit net de 763 de milioane de lei faţă de 467 milioane de lei în 2015, ca urmare a majorării veniturilor și, în special, a reducerii costurilor cu riscul. Banca a scos în afara bilanţului credite de 700 milioane de lei, între 2014-2016, cele mai multe pe parcursul anului trecut.

Volumul depozitelor clienţilor a crescut cu 2,3% faţă de 31 decembrie 2015, cu o majorare importantă pe segmentul retail, mai mare cu +9,9% faţă de 31 decembrie 2015, în ciuda nivelului coborât al ratelor de dobândă.  Însă, volumul depozitelor pe segmentul de corporaţii şi firme s-a contractat faţă de anul precedent, în contextul unei situaţii foarte confortabile a lichidităţii. Veniturile nete din dobânzi au totalizat 1,481 miliarde de lei, iar cele din comisioane 737,021 milioane de lei. Veniturile operaţionale s-au ridicat la 2,634 miliarde lei, iar profitul operaţional net la 1,324 miliarde de lei. (Daniela Ivan)

 

Conducerea băncii va propune Adunării Generale a Acţionarilor alocarea a 70 la sută din profitul net din 2016 pentru plata dividendelor către acţionari, a anunţat directorul general al băncii, Francois Bloch

×