Tesla a înregistrat cea mai mare pierdere din istorie.Ce promite Elon Musk

08 Feb 2018

Constructorul american de automobile electrice Tesla şi-a menţinut miercuri obiectivele de producţie pentru sedanul Model 3 stabilite de fondatorul Elon Musk chiar dacă a raportat cele mai mari pierderi trimestriale din istorie şi a avertizat că investiţiile sale vor creşte în acest an, informează AFP şi Reuters. 

Succesul Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 220 mile (350 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele, este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă, întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, doar 1.550 de vehicule fiind livrate în trimestrul patru 2017 faţă de o medie de 4.100 unităţi, cât estimau analişti, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla. 

Cu toate acestea, constructorul a confirmat că intenţionează să producă 2.500 de unităţi Model 3 pe săptămână în primul trimestru din acest an şi 5.000 de exemplare pe săptămână la finalul celui de al doilea trimestru. De asemenea, grupul condus de Elon Musk a lăsat să se înţeleagă că obiectivul iniţial privind producţia a 10.000 de unităţi Model 3 într-o singură săptămână va fi atins pe termene mediu. 

În ceea ce priveşte performanţele financiare, Tesla a înregistrat în trimestrul patru al anului trecut pierderi record de 675,4 milioane de dolari, însă, exceptând elementele excepţionale, Tesla a înregistrat pierderi de 3,04 dolari pe acţiune, mai puţin decât se aşteptau analiştii (3,12 dolari pe acţiune). În plus, cifra de afaceri trimestrială a crescut cu 44% până la 3,3 miliarde de dolari ca urmare a majorării cu 35% a livrărilor de vehicule. 

După ce în ultimul trimestru al anului trecut a alocat 787 de milioane de dolari pentru investiţii de capital, Tesla a subliniat că în 2018 investiţiile sale vor fi uşor mai mari decât în 2017 când a investit 3,4 miliarde de dolari, ca urmare a extinderii producţiei la uzinele sale de la Fremont şi Nevada Gigafactory, unde asamblează baterii pentru autovehicule electrice. Alte noi proiect care vor necesita investiţii sunt camionul Tesla Semi, dezvăluit recent, şi uzina din China. 

În urmă cu doi ani, Elon Musk susţinea că Tesla va produce 500.000 de vehicule în anul 2018, majoritatea Model 3, de şase ori mai mult decât în anul 2016. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Auto
Cum scăpăm de coşmarul din trafic Cum scăpăm de coşmarul din trafic
Supercar. Ferrari de 700 de cai putere Supercar. Ferrari de 700 de cai putere
Mai multe titluri din: Auto
Antena3.ro S-au cunoscut intr-un bordel, s-au casatorit si erau fericiti pana cand totul s-a aflat! Un instalator a intrat in casa lor si a descoperit nenorocirea - Ce ii facuse sotul femeii e de domeniul SF
Libertatea.ro Traian Băsescu urmează să devină din nou bunic. Mesajul transmis de fostul președinte
A1.ro "Actorul Sylvester Stallone a murit!" Adevărul despre știrea care face înconjurul lumii
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?