Risc de incendiu la Mercedesuri

10 Sep 2017

1.449 de automobile Mercedes vândute în România sunt în pericol de a lua foc la pornire. „În cazul în care demarorul este blocat, ca urmare a unei defecţiuni survenite anterior şi, în acest stadiu au fost efectuate tentative de pornire mai multe şi/sau mai lungi, în consecinţă limitatorul curentului de pornire ar putea fi supra-solicitat electric şi s-ar supraîncălzi. În cel mai rău caz, componentele din jur s-ar putea aprinde şi ar izbucni un incendiu”, anunţă Mercedes într-o scrisoare în care infor-mează ANPC despre campania de rechemări pe care a demarat-o. Sunt vizate modelele A Class, B Class, CLA, C Class, E Class şi GLC. O altă campanie se referă la 7 autovehicule Mercedes-Benz GLC, C Class şi S Class. „În cadrul monitorizării globale a produselor, Daimler AG a constatat faptul că la anumite autoturisme proporţia de amestec a substanţelor din capsele pirotehnice ale întinzătoarelor de centură ar putea să nu corespundă specificaţiei indicate. În cazul unui accident cu activarea întinzătorului de centură faţă stânga, acesta din urmă ar putea să nu se declanşeze. Prin urmare, nu ar mai fi asigurat efectul de reţinere al acestui întinzător de centură”, spune producătorul german.

Ultima oră
Alte titluri din: Auto
Elon Musk și-a prezentat noile camioane electrice autonome dar și un bolid care ajunge la 100km/h in 1,9 secunde Elon Musk și-a prezentat noile camioane electrice autonome dar și un bolid care ajunge la 100km/h in 1,9 secunde
Triciclul electric "Greeny", marele premiu Bursa SAB "Propulsăm viitorul" Triciclul electric "Greeny", marele premiu Bursa SAB "Propulsăm viitorul"
Mai multe titluri din: Auto
Antena3.ro Film horror pe un câmp din România. Un copil cu retard mintal este abuzat sexual. Opt minori participă la fapte. Totul este filmat
Libertatea.ro Emily Ratajkowski face reclamă topless. VEZI VIDEO
A1.ro „NENOROCIREA s-a abătut asupra Pământului”. Peste 400 de morți în doar câteva ore! Este un DEZASTRU nemaivăzut
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?