x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Probleme la Tesla. Model 3 îi dă insomnii lui Musk

Probleme la Tesla. Model 3 îi dă insomnii lui Musk

12 Oct 2017   •   20:55
Probleme la Tesla.  Model 3 îi dă insomnii lui Musk

A încasat avansul, iar acum nu poate să onoreze comenzile. Tesla a anunțat că au produs doar 260 de unități Model 3 în luna septembrie, în condițiile în care planul inițial viza nu mai puțin de 1.500 de unități. Pentru a grăbi producţia modelului minune, Musk a decis să amâne pentru luna noiembrie lansarea noului său cap-tractor pentru a redirecţiona resursele către Model 3. Noul cap-tractor electric promite o autonomie cuprinsă între 320 și 480 de kilometri. "Lansarea Tesla Semi va avea loc în 16 noiembrie. Alocam resurse pentru a rezolva problemele de producție la Model 3 și pentru a crește producția de baterii pentru Puerto Rico și alte regiuni afectate", a explicat Musk pe Twitter. Primii proprietari ai noului Tesla Model 3 au avut parte şi de o surpriză tare neplăcută. Mașina electrică nu oferă radio FM, iar conexiunile Bluetooth și USB nu pot fi folosite pentru a asculta muzica de pe telefon sau stick de memorie. Tesla menționează că șoferul poate asculta muzica prin Slacker Radio, un serviciu de streaming disponibil doar în Statele Unite și Canada care are o versiune gratuită și altele contra-cost de până la 10 dolari pe lună.

×
Subiecte în articol: Tesla